Hier ist kein Warum (Aici nu exista niciun de ce)

Carlos Franz - Desertul 

Copilaria ia sfarsit atunci cand incetezi sa te mai intrebi "de ce". Pentru unii, din fericire, momentul infrangerii si al resemnarii nu vine niciodata. Pentru altii, el marcheaza blazarea, inceputul unei vieti in care singurele preocupari sunt legate de grija zilei de maine. Pentru eroina din "Desertul", Laura, el vine odata cu lovitura de stat din 1973 din Chile, insemnand sfarsitul inocentei, a credintei in puterea legii pe care o servea ca tanara judecatoare in Pampa Hundida, o oaza in mijlocul desertului Atacama, atunci cand maiorul Cáceres, reprezentantul noii autoritati instituite, soseste pentru a construi pe ruinele unei mine de salpetru un lagar pentru detinutii politici. 

Povestea oscileaza intre un prezent plasat cu 20 de ani mai tarziu, cand Laura revine in orasul pe care-l parasise pentru a emigra in Germania, narata la persoana a treia, si trecut, momentul evenimentelor relatate de Laura intr-o lunga explicatie pe care simte nevoia sa i-o dea rebelei sale fiice, Claudia, ca raspuns la intrebarea "Unde erai, mama, cand toate acele lucruri oribile se petreceau in orasul tau?". Puntea peste timp se construieste de la aceleasi premise ca si cu 20 de ani in urma, si anume ca justitia, a carei reprezentanta este, are rolul de a reda intelepciunea istoriei, implicand si puterea de a pastra in umbra detalii ce ar afecta profund viata comunitatii. Dorinta de a reveni acolo unde si-a inceput cariera in momentul in care este gata sa se confrunte cu sinele provine dintr-o incercare tarzie de a repara greselile trecutului, cele care au dus si la destramarea casniciei cu jurnalistul idealist si volubil Mario care, la fel ca si Laura, va invata sa taca. 

Un intreg oras este macinat de vinovatia inactiunii in fata crimelor ce au loc in lagar, a executiilor al caror ecou il aud in fiecare dimineata, cautandu-si scuze si circumstante atenuante pentru tacere si inactiune. Ma gandesc ca la fel se vor fi simtit poate si locuitorii germani din apropierea lagarelor de exterminare in timpul celor de-al doilea razboi mondial. Poate istoria s-ar scrie altfel daca mana care semneaza sentinta ar fi aceeasi cu cea care o executa. 

Desertul ridica probleme de genul constiintei, vinovatiei colective, raportului de forte intre calau si victima (inclusiv in context sado-masochist), indemnand la reflectie asupra modului in care fiecare isi creeaza mecanismele de aparare, justificandu-si cele mai abominabile decizii: intotdeauna vinovatii sunt ceilalti, cei care dicteaza sentintele si nu cei care le executa, cei care le executa si nu cei care, prin lipsa de actiune, de opozitie, devin complici la crimele ce le sunt cunoscute. Pactul pe care judecatoarea il va incheia cu maiorul va fi pretul platit pentru a avea iluzia salvarii vietii detinutilor. 

Actiunea vindicativa este plasata in timpul Diavoladei, o serbare locala cand se spune ca diavolul insusi se coboara printre mastile demonilor adunati sa celebreze, prin ritualuri ce amintesc de misterele medievale sau extazul dionisiac, zeii stravechi ai indienilor cacique ce supravietuiesc deghizati in demoni, in rezistenta lor impotriva reprezentarilor crestine ce le-au luat locul odata cu venirea spaniolilor. Este un moment de ispasire a pacatelor, cand pelerinii strabat desertul pentru a se inchina unei statuete false a Fecioarei facatoare de minuni. 

Pe alocuri liric, alteori crud si obsedant, stilul lui Franz, avocatul convertit la literatura, are un puls ce ma duce cu gandul pe alocuri la Cortazar in unele pasaje formate din simboluri si obsesii, cu radacini in tragedia greaca, si o poveste ce invita la meditatie, pe care reuseste sa o abordeze in registrul potrivit, nici elitist, nici foarte facil si popular, sa pastreze o discretie ce-l ajuta sa lase personajul in prim-plan, sa se detaseze ca ton, fara patetisme neconvingatoare. Ritmul povestirii oscileaza intre cele doua scenarii care, incet-incet, converg spre deznodamantul pe undeva asteptat, pe undeva surprinzator.