Un film... gri

The Grey (2012)

Filmul asta nu se hotaraste daca sa fie alb sau negru... adica daca vrea sa aiba o abordare mai psihologic-tensionata sau una onesta,  de thriller bazat pe macel, sange, mate. Asa ca ramane in zona gri, desi culoarea lui predominanta este albul. Suntem intr-o imensitate de zapada, unde se prabuseste un avion ce aducea de la lucru un grup de muncitori. Supravietuitorii au de luptat nu numai cu frigul, lipsa de alimente, ranile si socul cauzate de caderea avionului, ci si cu o haita de lupi imprevizibila ca manifestari, dupa cum vom vedea.  Din fericire, il au cu ei pe Liam Neeson, pe care l-am vazut in ultima vreme in roluri de Bruce Willis, asa ca n-ar trebui sa fie o problema :) 

Si totusi... ma asteptam sa vad una din doua: fie Liam Neeson kicking ass, un film onest de actiune, fara prea mari confruntari interioare, fie un film tensionat, psihologic, care sa abordeze lupta din perspectiva dorintei de supravietuire, a sensului unei vieti ce merita traita. Este cam greu sa te gandesti totusi ca un om care nu mai are iluzii si sperante si la inceputul filmului se gandeste la sinucidere, care dupa scrisul sovaitor pare o fiinta nu foarte evoluata spiritual, semi-analfabeta, fara prea multe probleme de constiinta, mai inclinata spre instincte primare, asemenea lupilor cu care se confrunta, ar putea crea un personaj veridic al unui thriller psihologic. Deci nu, ceea ce nu m-ar fi deranjat defel daca nu ar fi emis pretentii in acest sens. 

Structura filmului este cea a cliseelor horror de categoria B: se da o pustietate pe unde n-a ajuns nici umbra semnalului telefonic sau a GPS-ului, avem un grup de oameni care vrea sa iasa de acolo si oponentii, marea amenintare, in cazul nostru niste lupi, cu miscari destul de veridic generate pe calculator, insa preferam niste husky sau malamuti reali, cinstiti, decat acei mutanti care, de dragul conventiei cinematografice au fost transformati in niste uriasi negri amenintatori iar de dragul scenariului au fost pusi sa actioneze atipic si stupid. 

Si acum urmeaza paragraful de SPOILERE neesentiale, ca de altfel tot filmul.

Imaginati-va un grup de oameni urmarit de lupi fugind, fugind, pana cand unul dintre ei, veriga slaba, este prins de cele 3-4 animale si sfasiat. In momentul acela, ei se opresc din fuga, se intorc amenintatori spre lupi, ii agreseaza verbal (ca altfel nu pot sa spun) si... surpriza! Lupii isi lasa victima, din pacate prea tarziu pentru ea, si pleaca. Era atat de simplu, de ce n-au facut asta de la inceput? Mai avem un dispozitiv GPS descoperit prin bagajele celor care n-au supravietuit prabusirii, anuntat ca marea revelatie si posibila salvare. In afara de faptul ca i se agita de cateva ori antena, fara speranta, se dovedeste un accesoriu absolut inutil. Cat de greu poate fi sa rezisti intr-un torent rapid la niste grade cu minus si apoi, cu hainele ude, sa pornesti la lupta pentru titlul de mascul alfa al filmului?! Si cat de imprevizibil si surprinzator este ca, dupa ce ai traversat o prapastie pe o coarda creata miraculos din haine innodate, sa ajungi exact acolo unde iti inchipuiai ca dusmanii care nu stiu sa mearga pe sarma nu pot ajunge! Mai ales cand grupul este calauzit de un vanator experimentat, care cunoaste ca nimeni altul obiceiurile si - ar trebui - urmele lasate de pradatori! Cat de duioasa si cheesy este imaginea portofelelor care spun povestile familiilor pe care nu le vor revedea niciodata! Ce minunatie de scenariu! Ce actori inegalabili care ar fi putut lipsi cu desavarsire! Filmul n-ar fi pierdut nimic din calitate daca personajul lui Neeson ar fi fost singurul salvat din prabusirea avionului si toata lupta ar fi fost una pe cont propriu, dar probabil aveau si lupii nevoie de papa ca sa reziste plictiselii 2 ore :)

Ceea ce m-a deranjat foarte mult la film a fost nu atat lipsa lui de realism, s-au mai vazut scenarii slabe compesante de imagini frumoase (nu prea e cazul aici, desi se incearca, rareori avem cadre care sa surprinda cu adevarat maretia salbatica a zonei) sau de personaje bine compuse (nici despre asta nu e vorba, cu exceptia lui Neeson nu avem vreun personaj mentionabil), ci pretentia lui de abordare psihologica, de creare a tensiunii din combinarea starilor de depresie, nostalgie, melancolie cu furia, indarjirea, speranta.

Am lasat la final indemnul mobilizator care urneste muntii din loc si da aripi mai ceva ca Redbull:

Once more into the fray
Into the last good fight I'll ever know
Live and die on this day,
Live and die on this day.