Sunday, 3 February 2013

Cand "strumfii" isi baga nasul unde nu le fierbe oala


No Man's Land (2001) 

Ca tot vorbeam zilele trecute ca-s in cautarea revelatiei cinematografice pe anul asta, a filmului caruia i-as da Oscarul cu amandoua mainile, fara retineri, cred ca l-as fi gasit in acest No Man's Land daca nu ar fi fost atat de vechi si nu l-ar fi luat deja (in fata lui Amélie, pe merit, as zice acum, dupa ce l-am vazut, desi nici Le fabuleux destin... nu era un film slab), cu tot cu Globul si cu premiul pentru scenariu la Cannes. El este filmul care m-a facut sa rad, sa zambesc amar, sa cad pe ganduri, sa ma implic afectiv, un film bosniac a carui actiune se petrece intre cele doua linii ale frontului, intr-o transee unde soarta aduce impreuna un soldat sarb si unul bosniac. Nu va ganditi la nu stiu ce film facut special sa smulga lacrimi, sa compatimesti soarta unei natii (eu, ca de obicei, tind sa vad calea de mijloc, asa ca le compatimesc pe ambele in aceeasi masura, mai ales ca nici sarbii nu au fost chiar singurii vinovati pentru macelurile care au avut loc prin fosta Iugoslavie, cum a inoculat ideea prin media "jandarmul modial"), nici la un film de razboi, cu multe impuscaturi si explozii. Este mult mai mult decat atat: o comedie amara, o drama tragicomica, nici nu stiu cum sa-l numesc, din care nu lipsesc nici compasiunea, nici o subtila analiza a "vinovatilor", dar are acea latura profund umana si individuala care rezuma cel mai bine, pornind de la soldatul marunt care se uita la celalalt soldat prin catarea pustii si de obicei nu ezita sa apese pe tragaci de teama ca in secunda urmatoare ar putea fi el insusi mort, incapacitatea de comunicare si imposibilitatea concilierii partilor in conflict. 
Intr-o noapte cetoasa din 1993, un pluton bosniac este condus spre tabara, numai ca rataceste drumul si va nimeri chiar in bataia gloantelor inamice. Un singur om reuseste sa se salveze, aruncandu-se intr-o transee. Dintre cei doi soldati sarbi veniti sa inspecteze terenul, doar unul va supravietui... Acesta nu este inceputul unei frumoase prietenii, ci al unui joc in care raportul de forte este permanent in schimbare, al unei discutii comice si amare despre razboi, vinovati, cunostinte comune, una care poate ar fi avut cu totul alt rezultat daca nu ar fi intervenit ziaristii si "strumfii", asa cum sunt numiti castile albastre, forta europeana de mentinere a pacii, al caror rol de arbitru in conflict este unul pur decorativ, de observator si aducator de ajutoare umanitare. Situatia celor doi, carora li se va adauga pe parcurs un al treilea, va genera tot felul de valuri, reactii, actiuni menite nu atat sa gaseasca o solutie, fiindca singurii care o cauta sunt cei trei direct implicati, ci sa protejeze sau sa imbunatateasca o imagine. Cu ce rezultate, n-am sa va spun, fiindca e un film din categoria "musai", despre un subiect foarte serios dar cu o abordare deloc scortoasa si rigida, care a gasit exact acel mod natural de exprimare care ma unge pe suflet. 
Se spun si cuvinte normale, se spun si cuvinte pompoase, replici taioase sau savuroase, naive sau acide, sentinte subiective sau adevaruri general valabile, unul dintre ele rostit chiar de un "strumf" care-si simte inutilitatea si statutul de incurca-lume in fata celor doua natii in conflict ce-si pun speranta in ei, preluate de o ziarista: Neutrality does not exist in the face of murder. Doing nothing to stop it is, in fact, choosing. It is not being neutral
Regizorul si scenaristul Danis Tanovici a ridicat foarte sus stacheta cu filmul sau de debut, l-a condus spre final intr-un mod impecabil, facandu-ne sa radem in timp ce ne arata ca nu este nimic de ras, gradand intrarea in scena a personajelor si accelerand ritmul pe masura ce ne apropiem de final. A spune ca este un film despre razboiul din Bosnia este cea mai facila interpretare, a spune ca e despre meschinaria naturii umane este cea mai trista. Ca sa ramanem intr-o nota vesela, este despre oameni, strumfi si hiene, cum ii numesc eu pe jurnalistii care adulmeca un subiect morbid si ii dau tarcoale sperand sa insface o halca mai mare de audienta.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.