Povestea copilului venit din lumea spiritelor

Ben Okri - Drumul infometat

Ca sa nu ma suspectati de vreo intoleranta la un anume gen de proza, ce imbina naratiunea cu imagini poetice, dupa ce am dat de pamant cu Baricco, am sa va povestesc astazi despre cel care a reprezentat in ultima vreme o noua revelatie literara pentru mine. Acest scriitor nigerian, Ben Okri, are in scrisul lui  ceva din magia lui Rushdie cand ne transporta in viziunile sale onirice. Fiu al unei printese igbo ce i-a hranit imaginatia din copilarie cu legendele locale, descopera la 10 ani tragedia din Biafra. Emigrat la Londra, va continua sa fie sfasiat intre frumusetea unei traditii si a unei culturi putin cunoscute occidentalilor si realitatile sociale, mult mai vizibile strainilor.  Despre aceasta Africa paradoxala va vorbi in cartile sale, in care refugiul din lumea reala, cea a foametei si violentei, are loc intr-o lume a vracilor, vrajitorilor, spiritelor sau animalelor vorbitoare. 

Azaro este un copil-spirit, menit sa renasca la nesfarsit din aceeasi mama si sa se intoarca repede in lumea nemuritoare. Intr-o buna zi, decide sa mai ramana printre oameni, sa traiasca o viata mai lunga pe pamant, stiind dinainte de a se naste ca soarta sa nu va usoara: 

"Aceia dintre noi care intarziau in lume, ispititi de vestile despre evenimente uimitoare ce aveau sa vina, treceau prin viata cu ochi frumosi si predestinati, purtand cu ei muzica unei minunate si tragice mitologii. Gurile noastre rostesc profetii obscure. Mintile noastre sunt invadate de imagini ale viitorului. Noi suntem cei diferiti, cu jumatate din fiinta noastra mereu in lumea spiritelor."

Viata lui Azaro pe pamant se va dovedi exact cum a prevazut-o: o permanenta oscilare intre lumea oniric-mitologica si cea reala, ambele pline de viziuni halucinante, fie desprinse dintr-o realitate ce scapa de obicei perceptiei umane, fie din imaginatia unui copil ce descopera lumea intr-o calatorie initiatica prin viata. 

Fiu al unui tata pe care greutatile vietii l-au invatat sa fie aspru si uneori crud dar nu l-au doborat, incercand cu demnitate sa faca cele mai grele munci pentru a-si intretine familia, supus permanent presiunilor proprietarului cladirii ai caror chiriasi sunt, si al unei mame ce castiga cu greu cate ceva din comertul ambulant, Azaro este un copil sarac, dar bogat sufleteste, fiindca are acces la o lume invizibila, aceea a spiritelor, fiinte stranii, diforme, desprinse parca din Capriciile lui Goya. Prea putine sunt prietenoase, majoritatea sunt amenintatoare, dorind sa-l rapeasca sau sa-l ucida. Locurile predilecte de adunare a lor par sa fie barul condus cu mana de fier de doamna Koto, faimoasa pentru ciorba sa de ardei, si padurea, din ce in ce mai imputinata pe masura ce civilizatia se extinde. 

Pe fondul credintelor animiste, progresul isi face loc treptat in viata oamenilor: primul ziar local pe care il vede Azaro este vitrina fotografului, ce imortalizeaza evenimentele din viata comunitatii; se introduce curentul electric, drumurile se extind. Promisiunile electorale si mita creeaza un paradox, acela al laptelui ce se scurge prin canalele orasului infometat...

Povestea curge sinuos ca meandrele unui rau, imbinand imaginile crude, reale, violente cu cele psihedelice, de un lirism intens, produse de o lume atat de diferita. Ben Okri scrie bine, in plus are de partea lui si exotismul, fascinatia pe care o creeaza lucrurile noi, proaspete, imaginarul unei culturi despre care stim prea putin, fiind mai mult acaparati de faptele concrete, reale, de problemele cu care natiunea sa continua sa se confrunte. Nigeria nu este doar tara in care Partidul Bogatilor si Partidul Saracilor se lupta pentru suprematie, ci si tara in care regele drumului isi asteapta inca ofrandele. Inteleg ca poate in intentia autorului realitatile sociale sunt mai dureroase si mai palpabile, iar povestea lui Azaro este doar o forma de a ne spune povestea unei natiuni, insa eu am rezonat mai mult la partea onirica, fantastica si cred ca as fi preferat ca toata cartea sa ramana in acest registru. E prea frumoasa pentru a o "murdari" cu jocuri politice, violente si dure... Este doar o observatie absolut subiectiva, inteleg perfect ratiunile si justificarile autorului, dar prefer sa vad in Azaro nu un reprezentant al unei natiuni in lupta pentru libertate si o viata mai buna, ci un abiku, un spirit coborat dintr-o lume misterioasa si impenetrabila.