Jocurile de culise ale politicii

The Ides of March (2011)

Voi cum credeti ca e mai bine? Sa ai niste alegeri in care fiecare sa-si determine reprezentantul printr-o simpla stampila sau sa restrangi din ce in ce mai mult cercul, sa ai "candidati la functia de candidat" si tot asa, pana cand la sfarsit, vorba unui alt film, va ramane doar unul? Eu zic ca sistemul european este ceva mai onest, chiar daca da cateodata nastere unor aliante foarte dubioase, in care doctrinele si platformele se duc de-a dura si singurul interes comun este cel de a prelua puterea... Bine, sa folosesti adjectivul "onest" cand vine vorba de politica este mult prea mult...
Am ocolit la vremea lui acest film, si fiindca stiam ca ma va indispune si-mi va confirma termenii in care gandesc despre jocul politic, dar si pentru ca ma temeam ca va fi, ca realizare, o productie arida si putin interesanta pentru spectatorul neamerican. M-am inselat! Gratie HBO-ului, am avut ocazia sa-l vizionez de curand si nu-mi pare rau deloc, nu m-a surprins decat in masura in care credeam ca aranjamentele de culise se limiteaza, pe scurt, la "daca ma aliez cu tine, eu ce primesc?" Sunt ceva mai mult, merg atat de departe cat este dispus cineva sa avanseze in cariera. Si filmul nu s-a dovedit deloc plictisitor, dimpotriva, a fost chiar palpitant, cu intorsaturi de situatie si capcane mai mult sau mai putin banuite...
Stephen Meyers (Ryan Gosling) este un tanar idealist, inteligent si pasionat de ceea ce face, destul de sus plasat in ierarhia echipei de campanie a guvernatorului Mike Morris (George Clooney), care crede sincer in onestitatea acestuia, in ideile sustinute, in capacitatea de a avansa intr-un mediu unde este nevoie de tradare, minciuna, cinism si joc dublu pentru a ramane pe linia de plutire. Treptat, va invata toate aceste lucruri si va sti, la momentul potrivit, sa le aplice.
Ar fi putut sa ramana un excelent thriller politic (cum se doreste) daca nu ar fi capatat conotatii de melodrama (se pare ca formarea holywoodiana cere ca oricata seriozitate ar avea subiectul sa primeasca si o intriga amoroasa) care ma fac sa ma intreb: e ceva in neregula cu stagiarele astea? sunt un fel de groupies pentru politicieni? care este rolul lor intr-o campanie / in preajma unei figuri proeminente a politicii in afara de obiect al dorintelor, instrument sexual de manipulare si plimbatoare de hartii / cafele? Serios, ce se presupune ca fac fetele astea?!
Idele lui Martie, stim cu totii, au ramas in istorie ca un moment al tradarii, in care complotul s-a concretizat si si-a aratat forta de a rasturna un imparat. Poate nu intamplator ziarista de la New York Times permanent in cautare de informatii, se numeste Ida. Ca reprezentanta a mass-mediei, ofera ceea ce se asteapta de la ea: santaj, scurgeri de informatii (nu se poate vorbi de tradare din moment ce nu are vreo obligatie de onestitate fata de nici unul dintre candidati), dar chiar si aceasta dorinta de a obtine prima cele mai proaspete stiri, cu orice pret, se va intoarce la un moment dat impotriva sa, ca un pumnal bine plasat.
Vizual, filmul este sobru, clasic, respectand canoanele abordarii "de campanie electorala": ati observat ca toti candidatii americani apar in poze usor din lateral, cu privirea in sus - spre viitorul luminos :) - avand in spate, mai mult sau mai putin vizibil steagul american? Cred ca in curand va deveni un standard si la noi, unii cu steagul, altii cu crucea, fiecare cu ce are in dotare. Deocamdata, mesajul pe care vor sa-l transmita inca ai nostri catindati e ca se uita drept in ochii alegatorului si nu au nimic de ascuns.
Dar sa nu deviez, nu stiu de ce, filmul asta ma tot predispune sa o fac, sa ma gandesc la comparatii intre "aici" si "acolo" intre "cum mint ai lor" si "cum mint ai nostri", intre gradul necesar de compromisuri pentru care sa-si gaseasca justificari cand isi analizeaza constiinta (in caz ca le-a mai ramas ceva din ea dupa alegeri). Am constatat la un amic, pe care-l stiu din vremurile cand nu intrase inca in politica in ce fel reuseste sa-ti altereze personalitatea, cum ajungi sa iti schimbi discursul chiar si cu cunoscutii care incearca sa-ti aduca aminte ce sustineai cand erai doar un tanar idealist aspirant la fotoliul de parlamentar, sa-l transformi intr-unul studiat, lipsit de naturalete si spontaneitate...
Vad ca numai pe langa discut despre filmul asta, dar asta e de bine, nu ca n-as avea ce spune, ci fiindca e un film care te face sa te gandesti putin, chiar daca nimeni nu este atat de naiv incat sa-si fi inchipuit vreodata ca imaginile de pe ecran nu-si au corespondent in realitate... E de vazut, chiar daca Clooney regizorul si Clooney scenaristul ar fi putut scoate putin mai mult din subiect.