Armata americana si New Age-ul

The Men who Stare at Goats (2009)

Am vrut sa vad acest film in primul rand pentru intrigantul titlu si in al doilea rand pentru o distributie ce-i reuneste pe afis pe Ewan McGregor, George Clooney, Kevin Spacey, Jef Bridges, Stephen Lang si... o capra, de fapt mai multe dupa cum vom vedea. 

Acum, privit strict ca o comedie, nu este foarte amuzant: cand dadea sa se dezlantuie, cand prevedeai ca urmeaza niste secvente pline de haz, situatii originale care sa provoace rasul, ramaneam doar cu un zambet, parca ceva o inhiba, se retragea, devenea prea serioasa sau isi pierdea tempo-ul. E drept ca-mi creasem asteptari destul de ridicate holbandu-ma la afis (ca sa raman in nota filmului), dar nu cred ca e doar o discrepanta intre ele si ce am primit, ci faptul ca filmul porneste de la o idee din care se putea scoate mai mult. Asta a fost prima impresie. A doua impresie, data fiind cantitatea de ciudati pe centimetru patrat de pelicula, a fost ca ori scenaristii, ori regizorul, ori toti trei erau fumati bine. Cine s-ar fi gandit sa ia in serios avertismentul de la inceputul filmului - "More of this is truer than you would believe" - dupa un asa delir scenaristic? Uneori nu stii daca sa razi sau sa te enervezi, cand dai de acel gen de stupiditate impinsa la extrem, marca  umorului absurd.

Partea cu adevarat nebuneasca, care m-a facut sa rad mult mai mult retrospectiv, dupa ce am vazut filmul, a fost ca toata adunatura aia descreierata e reala si cat se poate de luata in serios in armata americana. In 2004, Jon Ronson, care a participat si la scrierea scenariului filmului, a scris o carte despre potentialul implementarii conceptelor New Age in cadrul armatei, ce investiga un program al Departamentului de Securitate american aplicat in cadrul razboiului din Irak, carte insotita si de un documentar in trei parti, intitulate "The Men Who Stare at Goats", "Funny Torture" si "The Psychic Footsoldiers". The New Earth Army a existat, cu tot cu rugaciunile lor inchinate soarelui, cu antrenamentele ciudate de acutizare si control al puterilor paranormale, cu tehnicile de tortura a prizonierilor irakieni (eu parca auzisem la vremea respectiva ceva despre Metallica, nu despre muzica din desene animate), cu  antrenamentele in tehnici de manipulare care sa determine adversarul sa actioneze asa cum iti doresti. Este chiar hilar cum niste oameni sus-pusi au putut fi convinsi sa atribuie fonduri unui astfel de batalion de hipioti ticniti cu pretentii samanice...

Filmul imbina aceste realitati cu clisee New Age, folclor urban (la un moment dat si despre Bruce Lee una din supozitiile asupra cauzei mortii spunea ca ar fi fost ucis de o palma energetica, o atingere blestemata, o lovitura primita candva care se activeaza atunci cand cel care a dat-o decide ca a venit momentul), referinte la alte filme, din pacate cam repetitive (este amuzant - primele 50 de ori cand se puncteaza asupra ideii - sa-l vezi din nou pe Ewan McGregor in rol de Jedi) si ceva imaginatie. Dar simt ca abordarea asta pierde pe undeva, ar fi putut fi o satira a razboiului mult mai savuroasa decat a iesit, dar ne plimba prea mult prin povestea fiecaruia dintre personaje. Cred ca mi-as fi dorit mai multa (inter)actiune, mai mult comic de situatii, ca material era din belsug. Poate s-a intentionat sa mearga mai mult decat era nevoie pentru o comedie pe abordarea de film documentar. E ca si cum m-am holbat la capra indelung, dar nici n-am omorat-o cu privirea, nici n-am inteles ce vrea de la mine!