Saturday, 9 February 2013

Defectiune + defectiune = perfectiune


Silver Linings Playbook (2012) 


Pat (Bradley Cooper) si-a petrecut o vreme intr-un azil de nebuni, suferind de tulburare bipolara, dupa ce aproape l-a omorat in bataie pe amantul sotiei sale. Tatal sau (Robert de Niro) sufera de tulburare obsesiv-compulsiva. Mama (Jacki Weaver) trebuie sa aiba si ea ceva traume stand intr-o casa cu doi sariti de pe fix, fiecare cu stolul propriu de pasarele. Tiffany (Jennifer Lawrence) sufera de o depresie cauzata de moartea sotului. Cumnatul ei, Ronnie (John Ortiz), se simte stresat si depasit de ritmul in care-si desfasoara viata. Pe prietenul lui cel mai bun, Danny (Chris Tucker), Pat l-a cunoscut cand erau amandoi internati la ospiciu. Asta ca sa intelegeti cata nebunie pe metru patrat cuprinde filmul asta!
Cand lumea in care traiesti este usor diferita de ceea ce oamenii tind in general sa perceapa ca fiind normalitatea, exista tot felul de restrictii auto-impuse, de dificultati de comunicare si relationare, de  temeri si suspiciuni, astfel ca iubirea nu poate fi ceva firesc, ci o lupta, o amenintare si o provocare. Premiza filmului face ca toate cliseele comediilor romantice sa fie abolite, singurele momente in care revin fiind probabil ultimele 5 minute. Pana acolo, nu avem parte de vreo imbratisare sau vreun sarut, ori de cuvinte frumoase, ci de o lupta surda intre cei doi protagonisti, intr-o relatie ce se construieste prin santaj. In calea nevoii de intelegere, de comunicare, de un prieten se ridica permanent barierele neincrederii intr-o lume a carei perceptie este intr-un fel acutizata, data fiind "sensibilitatea" eroilor. Fiindca asa cum bufonul regelui era singurul care avea dreptul sa spuna adevarul si lumea din jur sa rada, considerandu-l nebun, si eroii nostri, Pat si Tiffany, isi permit sa schimbe replici taioase, sincere, sa puna degetul pe rana, sa nu se ascunda in spatele ipocriziei promovate de conventiile sociale, ceea ce ingreuneaza crearea unei relatii bazate pe sentimente reale, ca sa nu mai vorbim de faptul ca ambii au in spate o relatie cu final trist, chiar daca din motive diferite.
Filmul reuseste sa emotioneze fiindca este bine facut, are replici bine scrise, ce nu cad prada sentimentalismelor ieftine, mizeaza pe actori buni (chiar si cadrele de filmare zabovesc mult asupra chipului si expresivitatii protagonistilor, sunt multe scene in care chipul lui Bradley Cooper sau al lui Jennifer Lawrence umple ecranul), este alert si creeaza personaje atipice. Pana si de Niro este scos din tiparul in care l-au incadrat in ultimii ani comediile proaste cu Ben Stiller, primind - in sfarsit - un rol de care sa fie mandru.
 Au trecut 32 de ani de cand Oscarul  n-a mai avut nominalizari la toate rolurile, masculin si feminin, principal si secundar, din acelasi film, cum este cazul aici cu primii 4 din cei mentionati la inceput. Poate ca cea mai meritata nominalizare, care sper ca va fi si cea castigatoare, este cea a lui Jennifer Lawrence, care face cu adevarat un rol mare (chiar mai bun si mai nuantat decat in Winter's Bone, unde am remarcat-o). Este plina de o expresivitate naturala, neostentativa, intra perfect in pielea suspicioasei si ranitei Tiffany, iar duetul pe care-l face cu Cooper functioneaza ireprosabil. 
Scenariul se joaca frumos cu registrele, strecurand in momentele mai grave cate o remarca sau un gest care sa destinda atmosfera, dar ceva mi se pare ca se pierde pentru a fi cu adevarat un film mare, cu sanse reale la Oscar: ramane prea mult in registrul comediei, ajungi sa nu mai iei deloc in serios afectiunile de care se presupune ca sufera personajele, lipseste o componenta de drama care l-ar fi condimentat si l-ar fi transformat intr-o optiune serioasa la titlu. Stiu ca rolul filmului nu era sa ne serveasca teze si intrebari esentiale despre functionalitatea individului disfunctional, dar un pic de atmosfera care sa consolideze povestea si sa o scoata din zona light, oferind o mai mare credibilitate modalitatii de tratare a tulburarilor lui Pat ar fi ajutat. Asa, nu ma pot impiedica sa nu ma intreb la final, asemenea povestilor care se terminau cu "si au trait fericiti pana la adanci batraneti" ce se va intampla cand va izbucni un nou episod de tulburare bipolara... Continuarea, in Blue Valentine sau alt film de genul asta!

No comments:

Post a Comment