luni, 13 septembrie 2021

Din Apuseni in Bucovina si inapoi - 12 Apostoli

Am pornit spre caldera Calimanilor cu gandul de a o explora pe bucati mici, pe toate partile. Nu am fost niciodata, nici chiar cand zburdam cu mai mult aplomb pe stanci, genul de persoana care sa-si ia cortul in spate si sa haladuiasca zile intregi de pe o culme pe alta, desi i-am privit mereu cu admiratie pe cei care pot face asta. Prefer sa nu am incarcatura de bagaj prea mare, sa merg eventual o zi, dar drumul sa ma duca inapoi la baza. Baza a fost de aceasta data Gura Haitii, unde ne-am parcat casa la marginea padurii si am pornit pe traseul tematic 12 Apostoli, un drum de 5-6 ore dus-intors, pe parcursul caruia se poate admira o imagine panoramica a calderei. La noi a durat cam 6-7, ca ne-au deturnat un pic de pe traseu mai intai zmeura, apoi afinele. 
Rezervatia geologica 12 Apostoli se afla pe un platou la 1760 m altitudine, unde roca vulcanica a fost modelata de vanturi si ploi capatand forme bizare. Pareidolia a facut restul. Denumirile lor consacrate ar fi Mosul, Maresalul, Nefertiti, Ramses, Dragonii... insa fiecare poate vedea ce doreste in reprezentarile zoo- si antropomorfe, dupa propria imaginatie. Aceasta destinatie mi s-a parut mai frumoasa decat mult mai cunoscutele Sfinx si Babe din Bucegi, si ca drum, si ca numar de formatiuni geologice ce pot fi admirate la capatul lui.
Sa pornim insa, trecand paraul si incepand urcusul pe Drumul Laptelui. In Tara Dornelor, cresterea vacilor a fost dintotdeauna o ocupatie traditionala de baza. Traseul este presarat cu vacarii, organizate asemenea stanelor.
Gasim si un avertisment ce are aproape forma unui haiku:
Si, in momentul cand padurea de amestec de foioase si conifere lasa loc pasunilor, ne intalnim si cu "muzele" care au inspirat acest haiku. 
Panorama incepe sa se deschida pe masura ce urcam. 
Ne insotesc bazaitul albinelor si al cosasilor si, din loc in loc, mai gasim cate un panou explicativ despre structura si formarea muntilor, plantele si animalele specifice, cu urmele si teritoriul lor. 
La capatul pasunii, incepe lunga portiune de zmeuris amestecat cu floricele mov (poate rascoage?) ce nu lasa sa se vada abundenta micutelor fructe rosii si aromate.
Si apoi urmeaza o padure intunecoasa si cam creepy prin scartaiturile ce dau senzatia ca in orice moment un copac s-ar putea prabusi asupra ta, de molizi uscati insa foarte umbrosi.
De indata ce iesi din ea si ajungi in zona de jnepenis presarat cu afine, stii ca destinatia nu poate fi departe iar figurile sculptate in piatra incep sa se iveasca la orizont.
 Si din afina in afina, din ciripit in ciripit (vreo 5 pasari pe care nu am stiut sa le identific ne-au insotit pe traseul printre jepi, zburand in fata noastra la mica distanta, ceva de dimensiune medie, mai mici decat cotofenele dar mai mari decat vrabiile, cu alb si negru), ne apropiem de atractia zilei. Gasim si punctul rosu, marcajul de creasta, pe care ne propusesem sa o exploram in zilele urmatoare.
Ploaia, vantul si diferentele de temperatura au sculptat de milenii stancile de pe platoul 12 Apostoli. Piroclastitele formate din materialul dizlocat in timpul exploziilor vulcanice s-au cimentat de-a lungul timpului alcatuind o galerie de forme ciudate ce au generat formatiuni cu aspect megalitic. De altfel, se presupune ca locul era folosit de stramosi ca spatiu sacru de desfasurare a ritualurilor si, mai aproape de vremurile noastre, ca ascunzatoare a haiducului Pintea.
In spate, privelistea incepe sa se deschida asupra varfurilor ce strajuiesc caldera Calimanilor, iar in partea dreapta a sensului de urcare se vede masivul Rodnei.
Salutam Maresalul ce strajuieste calea spre celelalte formatiuni, dispuse in forma unei cetati fortificate,
si ne indreptam spre ele, pentru a le studia pe toate partile, pentru a le da propriile interpretari si denumiri, mai apropiate de pop culture-ul actual,
cum facem cu alien-ul din imaginea de mai jos
si pentru a contempla de la inaltime Tara Dornelor. 
Urcusul pe aceste stanci ce par la prima vedere abrupte nu este deloc greu, nici foarte periculos, data fiind buna aderenta a rocii vulcanice.  
Dupa ce ne delectam cu imaginea lor si cu aceea a vailor si crestelor din jur, pornim inapoi, pe acelasi drum pe care am venit.
Ne amuzam la vederea unui alt panou de avertisment, care la urcare ne scapase: 

Sper ca vaca stie sa citeasca :). 
Mai multe din Calimani in episodul viitor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.