miercuri, 29 septembrie 2021

Cand nu lasi sa iti creasca aripi

 

Olga Grushin - Viata din visele lui Suhanov 
 
O noapte ploioasa din Moscova anului 1985. Suhanov, redactor sef al celei mai prestigioase reviste de arta din tara, participa la o serata prilejuita de retrospectiva operei la implinirea a 80 de ani de catre un pictor celebru, care ii este socru. Seara aceasta, aparent una din multele in care protipendada artelor din Rusia gaseste un pretext pentru a se aduna la barfe si complimente, este una ce ii va produce un declic al amintirilor, punand sub semnul intrebarii mai toate alegerile sale de viata. Ca a fost din cauza intalnirii cu o tanara reprezentanta a unei reviste studentesti care cu franchetea si sinceritatea varstei isi exprima o parere sincera despre arta expusa ori poate cu un fost coleg si prieten din tinerete, nu mai conteaza, ceea ce ei aduc la lumina exista deja, astepta doar sa rabufneasca de sub straturile de conformism, de inabusire a propriei identitati creatoare de catre ideologia timpului. O bresa se creeaza in lumea lui sigura, perfecta in aparenta, si prin ea ajunge sa coboare intr-un hau, acolo unde i se scurge si viata in care poleiala a ajuns sa se instaleze peste realitate.
La 56 de ani, Anatoli Pavlovici Suhanov incepe tot mai des sa se intoarca la vremea  cand sufletul lui nu era inca mort, inainte sa isi vada tatal strivit de mecanismul neindurator al epocii si sa invete rabdarea si prudenta in urma experientelor din facultate. Asa se face ca pictorul promitator se transforma in conducatorul unei reviste ce urmeaza linia partidului, realismul socialist, vituperand impotriva decadentei artei occidentale si slavind valorile artei "revolutionare". Dar cum viziunea generala incepe sa se schimbe, si Suhanov are parte de o "perestroika" individuala, incepand sa i se clatine convingerile inradacinate de atatia ani de prajire a fantomei suprarealiste pe frigarea justei indignari de clasa.  Incepe sa fie tulburat de vise, amintiri si suspiciuni, sa-si piarda linistea si convingerile, stratul protector creat inca din copilarie, cand singurul mesaj lasat de tatal sau la moarte, in timpul razboiului, a fost nu lasa pe nimeni sa iti taie aripile. Abia mai tarziu a inteles ca nu era un indemn la bravura si eroism, ci un avertisment, un mod de a-i spune ca traieste intr-o lume in care nu trebuie sa ii creasca aripi, ci sa isi gaseasca in ea un loc tihnit, fara teama de a fi trezit in timpul noptii si trimis la inchisoare sau exilat pe motiv ca ar fi un "dusman al poporului".
Cand amintirile capata conturul unei scene concrete, evocarea trece pe nesimtite de la persoana a III-a la persoana I, cea a viselor si intoarcerii in alte timpuri, colorate cu tusa personala a tineretii nepoluate inca de ideologie si de nevoia de confirmare sociala, ca si cum s-ar produce o dedublare, ca si cum personajul si-ar privi eul ce ar fi putut sa devina. In orasul nocturn creat din lumini si umbre, siluetele capata forma unor grotesti procesiuni felliniene, a unui carnaval fata de care Suhanov simte in acelasi timp atractie si teama. Iata, de exemplu, cum incepe un vis: "In racoarea noptii de august, femeia cu trasaturi perfecte de Nefertiti ratacea fara tinta pe trotuarul strazii Belinski, imbracata intr-o diafana rochie de mireasa, urmata de o haita de caini vagabonzi care se invarteau innebuniti pe langa pantofii ei eleganti de matase...
Sunt imagini suprarealiste, simbolice (precum acei porumbei ce se ridica in zbor in jurul statuii lui Gogol din copilaria personajului), penduland permanent intre realitate si vis, intre trecut si prezent, intre convingeri si incertitudini. Sunt meditatii despre arta (Chagall, Dali, icoane medievale), despre vocatie inabusita (pentru ca singura soarta a unui tablou intr-un regim ostil este sa zaca prafuit intr-un colt, el nu poate circula in samizdat, precum cartile), despre alegeri asumate ce vor macina apoi marunt intreaga viata, sub pojghita aparenta de fericire si implinire profesionala.
Mi-a placut mult acest debut al Olgai Grushin, pentru forta sa de a readuce la lumina o intreaga epoca pornind de la experienta individuala, ingloband motivul aripilor, strecurat discret chiar si acolo unde nu este vorba despre experienta centrala in jurul careia este structurata cartea, mesajul tatalui, el insusi un zburator cu aripi frante, pentru firescul si cursivitatea discursului cand schimba perspectiva personajului, exprimand dualitatea unei intregi epoci, pentru ecourile din literatura lui Gogol cu care-si presara prezentul naratiunii, din cinematografia lui Fellini si din tablourile suprarealiste create in vise si amintiri. Cred ca e o carte pe care as include-o intr-un top 10 personal al anului daca as face astfel de clasamente.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.