"In tine sunt tari pe care nu le vei parasi niciodata."

  

Elaine Castillo - America nu e acasa

 

Nu este deloc greu de inteles, chiar si citind doar titlul, ca avem in fata un alt roman al emigrarii, al instrainarii, al cautarii identitatii unor personaje aflate intre doua civilizatii. Sunt multi care pleaca stiind ca acolo unde ajung nu vor gasi o a doua casa, ci doar o a doua sansa, si multi vor continua sa o faca pentru ca, punand in balanta pericolul si foamea pe de o parte si necunoscutul pe de alta, foamea va atarna mereu mai greu. Si pentru ca "Deja stii ca primul lucru care te face strain de un loc este sa te nasti sarac in acel loc; nu este nevoie sa emigrezi in America sa simti ceea ce ai simtit deja cand aveai zece ani, privind tavanul subred de deasupra capului si stiind ca urmatorul mare taifun il va darama peste oasele tale si peste oasele fratilor tai care dorm langa tine; sau sa vinzi fructe pe marginea drumului in timp ce oamenii isi trimit soferii sa cumpere cateva mango de la tine, asigurandu-se ca nu te privesc niciodata, asigurandu-se ca nu-ti ating mana cand platesc. Ai fost straina toata viata. Cand in final vei pleca, nu vei spera decat la un mod mai suportabil de a te simti straina."

Nu am experimentat emigrarea, nici nu am (inca) de gand, dar am senzatia ca atunci cand esti departe de cultura si traditia ta, de limba si aromele familiare, chiar si de lucrurile pe care le neglijai sau iti displaceau usor, ele raman in tine ca o parte a identitatii generatoare de nostalgii. 

Dupa un scurt prolog la persoana a II-a in care Pacitei ii este trecuta in revista viata proprie, cu anticipari  si salturi in timp, sau poate ea insasi sustine un monolog in fata celei care a fost candva copila saraca din Filipine, facem un salt peste Ocean si peste timp pentru a ajunge in mijlocul unei comunitati filipineze din America, din Bay Area si schimbam brusc personajul principal. Locul Pacitei este luat de Hero, o nepoata prin alianta proaspat sosita dupa o perioada traumatizanta a vietii sale. 

Pe pamant american, familiile filipineze isi pastreaza solidaritatea, credinta in vrajitorii, superstitiile legate de moarte si ritualurile de aniversare norocoasa de 7 ani, simfonia gusturilor si mirosurilor, dialectele in care cuvinte pe care numai cei proveniti dintr-o anumita regiune le inteleg se impletesc cu engleza, limba tarii de adoptie. Este o tara in care nimeni nu este pe deplin salvat, asa cum nimeni nu este pe deplin pierdut si nu ascund ca acesti filipinezi in mijlocul carora patrundem mi-au dat senzatia unei anumite categorii de emigranti de-ai nostri, cei care, in maiou si slapi, isi arata cu mandrie dintii de aur ca pe un fel de declaratie de avere si asculta muzica duduind din boxe prin parcari... cunoasteti genul. Si totusi acolo, cand sunt departe de ai lor, se agata unii de ceilalti si oameni care intr-o alta viata nu ar fi avut ce imparti ajung sa fie prieteni buni. Hero, eroina principala, este pretextul de a strecura intr-o saga americana de familie de emigranti ecourile unei alte existente, una presarata cu rebeliuni, de la aceea adolescentina pana la cea in sanul gherilei ce lupta impotriva fortelor armate guvernamentale si de a ne familiariza un pic cu istoria Filipinelor din timpul dictaturii lui Marcos (acel Marcos a carui nevasta a ramas celebra pentru numarul de pantofi!).  

Nu e prima oara cand spun ca editura Black Button Books acopera o nisa extrem de necesara, promovand o literatura a identitatii, a diferentei, a minoritatii, cu accente feministe si queer, scrisa cu empatie, uneori curaj, prin carti care dincolo de tema principala (in cazul de fata o familie filipineza emigrata in America) dezvolta o intreaga cultura, de obicei foarte indepartata de a noastra, si tocmai de aceea inedita pentru cititorul roman. 

E o carte ce poarta aroma exotica a gastronomiei, istoriei, practicilor, limbajului specific, dar cu acel ceva profund uman ce ne uneste in ciuda departarii spatiilor culturale, ce ne face sa rezonam la aceleasi lucruri, sa privim viata intr-un mod in care sa intelegem ca diferentele sunt poate mai mici decat am crede la prima vedere. In America nu e acasa am gasit ecouri dintr-o carte cu care aparent nu are legatura, Americana Chimamandei Ngozi Adichie, care mi-a placut foarte mult. Si acolo este o aroma puternica si exotica, aceea a Nigeriei, si acolo ajungem in America intr-o comunitate de emigranti, africana (chiar si la coafor, ca si aici), dar cu mai multe puncte de intersectare cu cea alba; si acolo exista diferente, cu un comentariu social mai pronuntat pe marginea tarii de adoptie, in timp ce aici el este doar la adresa tarii de origine. Mi s-a parut mai "blanda" - daca o pot numi asa - Elaine Castillo, insa are si alte puncte de focalizare a interesului, penduland mai mult spre latura umana decat spre cea sociala:  identitatea queer (pe care ea insasi si-o asuma), viata de zi cu zi a comunitatii filipineze din Golful San Francisco, dar si o epoca din istoria tarii de origine a parintilor sai. Am apreciat modul in care, prin detalii presarate subtil, ne ajuta sa plasam cu exactitate actiunea cartii (a prezentului sau american) in 1991, anul aparitiei filmului Terminator 2 si al eruptiei vulcanului Pinatubo, limbajul colorat cu tenta exotica, mirosul felurilor de mancare traditionale si elementele de etnologie, manifestarile tipice sarbatorilor, fie ele vesele sau triste. Cum spunea cineva - parca Llosa?- ca traim tot atatea vieti cate carti citim, contribuind la formarea acelor tari pe care nu le vom parasi niciodata, cartea asta mi-a mai adaugat o viata, una filipineza :).