marți, 16 noiembrie 2021

Incasiada

 
 
Laurent Binet - Civilizatii
 
A fost o data ca niciodata, ca daca n-a fost a trebuit sa se inventeze, o lume in care civilizatiile amerindiene, dupa ce au obtinut fierul, caii si imunitatea generatiilor trecute prin bolile europene de la vikingi, apoi stiinta de a construi nave si informatia ca dincolo de marea intindere de apa exista alte taramuri de la expeditia lui Columb,  au pornit sa cucereasca Europa. In lumea aceasta a istoriei alternative (o speculatie pe tema "ce ar fi fost daca...?") pe care o plasmuieste Laurent Binet in volumul sau, istoria se intinde pe cateva sute de ani, din momentul unei fictive debarcari a vikingilor in Cuba, sub comanda fiicei lui Eric cel Rosu, continuand cu aceea a lui Columb ce nu se va intoarce niciodata acasa, apoi cu cea a incasilor in Portugalia si a lui Cervantes, a carui viata capata o alta turnura dupa batalia de la Lepanto... Dar sa le luam pe rand, caci mare surpriza si bucurie mi-a facut volumul asta si tare m-am enervat vazandu-i nota de pe Goodreads, locul unde orice Fifty Shades... (exemplu aleatoriu) are peste 4, asa ca o sa fac o lista (si o harta daca e nevoie, in care Lumea Veche va fi Lumea Noua si invers), cu motivele pentru care mi-a placut cartea. 

1. Laurent Binet isi propune sa gloseze pe marginea unor evenimente mai mult sau mai putin cunoscute si dovedeste o buna cunoastere / documentare din punct de vedere istoric. Uneori porneste de la realitatea faptelor, transformand-o intr-o cu totul alta poveste, nu este fictiune istorica romantata, ci mult mai mult, ajung si acolo. Ce vreau sa subliniez acum este ca aceasta contrafacere a istoriei contine multe nuante de epoca, doar cursul evenimentelor este altul, in rest autorul dovedeste nu doar cunoastere evenimentelor, ci si una a artelor (in care cu totul altele au devenit tablourile pictate de Velazquez si contemporanii) si lingvistica, ceea ce tare mi-a placut. Stiam, de exemplu, de skraeling-ii din norsa ("care semanau cu niste troli mai mici. Nu erau unipezi, adica nu aveau un singur picior asa cum se povestise, dar pielea le era inchisa la culoare si le placeau tesaturile de lana de culoare rosie."), termen cu care defineau vikingii pe cei gasiti in Vinland - s-ar putea sa fie diferenta de sens intre limbile nordice, dar in norvegiana å skrike este a striga/a tipa, Skrik este si numele tabloului lui Munch, precis skrae are ceva legatura :). Sa nu divaghez prea mult, voiam sa spun ca aceasta acuratete, grija pentru detaliul lingvistic, va  figura pe parcursul intregului volum, unde vom gasi  termeni precum haravec (echivalentii barzilor la incasi) si altii pe care nu i-am retinut dar m-am delectat cu ei cand am citit cartea. 

2. De aici decurge un alt aspect legat de atentia la detalii. Pentru ca istoria intotdeauna este scrisa de cuceritori, de invingatori, care decid linia generala a modului cum faptele vor fi pastrate in memoria colectiva, evident ca in ucronia noastra Lumea Noua este Europa cea proaspat descoperita si atat de diferita si barbarii sunt locuitorii ei, care se inchina unui zeu tintuit in cuie si mai cu seama "tunsii", cei care au acces la "foile vorbitoare". "O scrisoare a Margaretei de Navarra relata ca, in Franta, unui luteran ii fusese devorata inima de catre o multime de catolici dezlantuiti, ioar povestea acelei crime, pe care regina insasi o califica drept "odios macel", a circulat prin tot Alcazarul, infiorandu-i pe incasi. Acele acte ingrozitoare erau, dupa parerea ei, consecinta unei credinte de neinteles: in ritualurile pe care le efectuau (nu trageti in traducator... mi-a placut cartea in ciuda unor formulari stangace, dar am un regret ca nu am citit-o in original!) in templele lor, rasaritenii erau poftiti de preot sa manance o turtita alba si sa bea o gura de bautura neagra. Or, printr-un miracol al imaginatiei pe care quintonenii nu-l puteau nicicum pricepe, adeptii vechii religii credeau ca e vorba realmente de sangele (caci bautura neagra batea in rosu daca o tineai in lumina) si de trupul zeului lor, pe care in felul acesta il beau si-l mancau. "
 
3. Mi-a placut continuitatea, modul in care actiunile din trecut isi arata consecintele la zeci sau sute de ani distanta, cum unele populatii pastreaza cultul lui Thor, o divinitate "cu origini obscure", cum experientele se acumuleaza si se sedimenteaza de-a lungul generatiilor intorcandu-se impotriva celor ce au adus "ciomegele de foc" si corabii, cum toata situatia in care ajunge Europa il duce pe Cervantes acolo de unde a pornit cucerirea, modul in care aceiasi pictori raman cunoscuti prin cu totul alte opere, cele ce ilustreaza evenimentele unei alte istorii. Intregul roman are coerenta si subtilitate. 

4. Si pentru ca am ajuns la subtilitate, am gasit foarte ingenios modul in care cunoasterea comuna a istoriei se impleteste cu modul in care personajele fictive o resimt sau actioneaza asupra ei. Incasii debarca in Portugalia in 1531, anul unui mare cutremur si tsunami, simtit de navele lor (dintre care doua erau chiar cele ale lui Columb) ca un "val mare" pe masura ce se apropiau de coasta. Lupta de la Lepanto are o alta desfasurare, marii monarhi ai Europei o alta soarta, mexicanii debarcheaza in Normandia si construiesc o piramida la Louvre, hai ca nu va mai spun si ce se intampla cu Inchizitia :). Sunt multe-multe asemenea detalii care fac lectura mai incitanta, ramanand totusi fluida si captivanta, mai amintesc doua chestii simpatice: schimbul de corespondenta intre Thomas Morus si Erasmus din Rotterdam pe marginea consecintelor noii religii a Soarelui si modul in care Atahualpa, fiul Soarelui, ajunge sa aplice principiile lui Machiavelli.

5. Am lasat la sfarsit cireasa de pe tort. Cu unele rezerve si poticneli create de traducere (e remarcabil ca nici in cele doua fraze alese sa imi ilustreze impresiile de lectura nu am reusit sa le evit) sau poate tocmai in ciuda lor, m-a incantat modul in care Binet si-a conceput / redactat cartea, reusisnd stilistic sa creeze o atmosfera proprie fiecareia dintre cele patru parti, cu actiunea plasata la o distanta mai mica sau mai mare in timp, dar foarte distincte intre ele. Prima parte, aceea a aventurilor lui Freydis, fiica lui Eric cel Rosu, are aspectul unui þáttr, o saga de mici dimensiuni ce ilustreaza cursul evenimentelor prin propozitii scurte, menite sa consemneze fapte, intamplari, fara a insista asupra motivatiilor sau psihologiei personajelor. A doua are forma unui jurnal, experienta acelui Columb alternativ care nu s-a intors niciodata acasa relatata din punctul lui de vedere. Cea de-a treia parte, cea mai consistenta a volumului, este o cronica a aventurilor lui Atahualpa, care nu a mai fost executat de spanioli, ca in istoria reala, ci a devenit Sapa Inca (imparatul) al Europei, presarata cu fragmente din glorioasa epopee "Incasiada" (tare as vrea sa stiu ce muzicalitate aveau in original versurile ei...), ceva floricele retorice, cum ii sta bine unei cronici;  ultima are aspectul unui fragment de roman picaresc avandu-l in centru pe Cervantes, care apuca sa scrie niste piese de teatru dar cine stie daca va mai ajunge la Don Quijote, ocupat cu noua lui viata in Lumea Veche ;)?!
 
Hai ca nu mai zic nimic, m-am cam intins, dar cartea asta sigur ar fi intr-un top personal al anului daca as face vreodata  asa ceva. Resping ideea de ierarhizare a cartilor care imi plac, nu am capacitatea cerebrala de a le ordona in vreun fel... Insa ce voiam sa spun este ca are cam tot ce imi place mie la o carte: imprevizibil, stil, idei smart, ceva umor, poate tine si de un domeniu de interes personal, istoria si civilizatiile, ofera o perspectiva mai ampla asupra lumii si ma voi intreba mereu retoric daca o Europa cucerita de incasi ar fi fost mai buna acum, in secolul XXI, decat o America "civilizata" de europeni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.