Wednesday, 21 December 2011

Upsilamba!

Azar Nafisi - Citind Lolita in Teheran (memorii despre carti) 

Povesteam mai demult despre ce inseamna sa traiesti in Teheran, cu restrictiile vietii de zi cu zi, cu ingradirea pana la cenzurarea totala a dreptului de a-ti urma pasiunile, de a compune muzica pe care o doresti, de a citi cartile care iti plac sau de a scrie cu sinceritate, despre necesitatea de a risca pentru a-ti indeplini visele, de a te expune pericolelor de a fi inchis, amendat, biciuit, in ultima instanta condamnat la moarte prin lapidare sau spanzurare.
Citind Lolita... prezinta intamplari reale, autoarea schimba doar numele personajelor pentru a le proteja "nu doar de ochii cenzurii, ci si de cei care citesc asemenea istorisiri pentru a descoperi despre cine si despre ce este vorba, si care-si mascheaza propria goliciune dand la iveala secretele altora".  Eroinele nu sunt doar femei, obligate sa suporte umilintele si discriminarea promovate de sute de ani de o religie si o traditie in care sunt vazute ca un accesoriu al lumii masculine, obligate sa-si acopere fata, sa nu se fardeze, sa nu iasa pe strada in compania unui barbat care nu le este sot, frate sau tata, sa fie docile, sa urce in autobuz pe usa din spate si sa stea pe scaunele ce le sunt rezervate, ca in America din perioada segregatiei rasiale, dar ele pacatuiesc in fata societatii patriarhale in care traiesc si prin dorinta de cunoastere, de a se ridica deasupra conditiei in care le plaseaza traditia.
Autoarea insasi a fost data afara de la Universitatea din Teheran in 1981 si nu a mai predat timp de sase ani fiindca a refuzat sa poarte valul atunci cand a fost impus de o "revolutie culturala" ce avea sa aduca in Iran un regim al cenzurii stricte si al suprimarii drepturilor omului. In prezent traieste in America, de unde poate in sfarsit sa se exprime liber, sa rememoreze acei ani cand, in ciuda controlului strict, al persecutiilor, ducea o lupta de promovare a literaturii valoroase intr-o tara plina de suspiciuni si temeri. In 1995, cand si-a dat demisia, a ales sapte dintre studentele sale si le-a invitat la ea acasa, pentru a discuta in fiecare joi despre carti. Si totusi, desi subtitlul insusi, memorii despre carti, ne lasa sa intuim ca literatura ar fi subiectul principal, avem de-a face cu un volum de memorialistica, un lung reportaj care, sub pretextul literaturii, ofera prilejul rememorarii a aproape 20 de ani din istoria Iranului, de la revolutia islamica, razboiul de 8 ani cu Irakul, inceput in 1980, cu teroarea raidurilor aeriene, continuand cu umilintele si constrangerile unui regim care poate acoperi corpul si reprima cuvintele, dar nu poate ucide imaginatia, inteligenta, dorinta de cunoastere.
Sub valul negru, clocotesc dorinta de viata, ganduri, complicitati, iar intrarea fetelor in casa profesoarei lor echivaleaza cu patrunderea intr-o alta lume, o dimensiune a libertatii de gandire, cand valurile cad si teama dispare, un spatiu al sigurantei si al exprimarii sinelui. Pe masura ce lectiile se succed, fetele incep sa povesteasca experiente personale, sa-si afirme deschis planurile si intentiile de viitor, sa dezvolte complicitati si un limbaj comun, inaccesibil celorlalti.  Upsilamba, cuvant inventat de Nabokov, capata sensuri magice in lumea lor, fiind un fel de deschizator al pesterii comorilor dar si un declansator spontan al fluxului amintirilor.
Cartea inglobeaza elemente de document istoric, cronica literara si jurnal, dar revine permanent la problemele sociale arzatoare ale epocii. Idealurile politice si religioase ale studentilor islamisti din primul val revolutionar se dilueaza, se transforma cu timpul doar intr-o forma de promovare sociala, loialitatea fata de regim nu mai vine din convingere, ci din oportunism.
Fiecare dintre cartile citite in cadrul intalnirilor saptamanale sau la cursurile de la facultate este interpretata in cheie totalitara, suspectata ca ar raspandi in Iran valorile decadente occidentale. Azar Nafisi gaseste analogii in situatia din Iran cu fiecare dintre autorii studiati: Lolita este o critica indreptata impotriva oricarei perspective totalitare, deci are in vedere si Iranul, cu Fitzerald - caruia Universitatea din Teheran ii insceneaza la curs un proces, Gatsby fiind acuzat de imoralitate, indecenta, decadenta - iranienii au in comun un vis imposibil, pentru care orice violenta se poate justifica sau ierta, lipsa de empatie a domnului Sloper din Piata Washington al lui James este si pacatul regimului iranian, acelasi regim ce o condamna pe Daisy Miller ca fiind reactionara si diabolica. Henry James vorbea in jurnalul sau despre lipsa de sens a razboiului si despre lipsa de sensibilitate ca mod de a supravietui, un mod de a supravietui propriu, si el, Iranului. Iar romanele lui Jane Austen vorbesc despre tradare, vanitate, cruzime, lacomie, incapacitatea oamenilor de a se identifica emotional cu ceilalti, ceea ce ii transforma in cenzori care ajung sa le impuna celorlalti propriile viziuni si dorinte... Scriitorii sunt vazuti ca aparatori ai moralitatii, de unde si constrangerile impuse in ceea ce creeaza si gandesc.
Citind Lolita... nu este o carte frumoasa, cred ca nici nu si-a propus asta, ci o carte-document, o imbinare intre memorialistica cu tuse intimiste si reportaj, ce imbina ratiunea cu afectivitatea, detaliile precise si elocvente ale istoriei unei natiuni cu detaliile existentei personale, parte in care scriitura devine cautata, feminina, si subiectiva, cam prea expresionista pentru gustul meu. Valoarea literara se estompeaza si-si pierde importanta in fata expunerii unor realitati greu de facut cunoscute, despre care nu se poate vorbi usor nici cu detasarea data de plecarea intr-o lume pe atunci libera. Intre timp, in numele consolidarii securitatii nationale, chiar si aceasta democratie la care iranienii visau in anii '80 cu ochii deschisi incepe sa cada prada abuzurilor, dar deja intram in alt film... sau intr-o alta carte.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.