Tuesday, 7 January 2014

We'll fly to the stars ...Journey to Mars ...And find...

Breakfast on Pluto (2005)

Nu stiu exact de unde sa apuc filmul asta, asa ca am asteptat cateva saptamani sa se mai sedimenteze impresiile de dupa vizionare. Fiindca are ceva al lui, un je ne sais quoi poetic si sensibil. Ce poti sa spui despre un film care incepe cu doi... eu le-as fi spus pitigoi, dar "robin" cica ar fi macaleandru,  animati vorbind despre eroul principal, pasari ce vor mai aparea pe parcurs, comentand povestea lui Patrick "Kitten" Braden, un travestit irlandez din anii '70, plecat la Londra pentru a-si gasi mama. Cillian Murphy face un rol genial aici, dar viata personajului este reprezentata intr-un mod care ma descumpaneste. Ecranizare a cartii lui Patrick McCabe cu acelasi titlu, pentru care autorul semneaza si scenariul, filmul pastreaza senzatia de carte, fiind structurat in vreo 30 de capitole, fiecare cu un subtitlu, o fragmentare careia nu prea i-am inteles sensul, fiindca povestea are cursivitate, coerenta, nu este doar o insiruire de momente si episoade.
In primul rand fascineaza expresivitatea figurii lui Murphy, asupra careia camera de filmat se opreste cu insistenta, pentru a-i reda toate trairile si trasaturile efeminate. In ciuda epocii in care traieste, Kitten nu este un inadaptat, gasindu-si propriile forme de refugiu in fata intolerantei, sexuale sau politice. Se naste in Irlanda supusa guvernarii britanice dar revendicata de IRA, o tara in care violenta si ura fac victime, insa se inconjoara de prieteni, isi traieste tineretea normal, cu o extravaganta si excentricitate acceptata si impartasita de cei apropiati. In momentul cand unul dintre prieteni este ucis intr-un atentat, se hotaraste sa plece la Londra pentru a-si cauta mama care l-a abandonat la nastere, moment in care plonjam in Anglia anilor '70. 
In ciuda fundalului sumbru al desfasurarii procesului de formare al lui Patrick/Patricia, in ciuda fragilitatii sale aparente, notele incrancenate ale presiunilor etnice sau sexuale la care este supus nu razbat niciodata din povestea sa, poate tocmai in asta consta punctul forte al filmului, in acea aura de magie diafana cu care se inconjoara, in aparenta lejeritate cu care trateaza totul, redand perfect atitudinea eroului in fata vietii: sensibilitatea este acoperita cu un strat dens de cinism, invaluita intr-o abordare extravaganta, ce pare sa nu ia nimic in serios in viata, o forma de a rectiona subtila, cu accente suprarealiste. 
De fapt intregul univers al lui Patrick pare a fi alcatuit dintr-o bula mare de sapun in care traieste, o vraja din care nimic nu-l clinteste, impenetrabila. In spatiul lui psihedelic, eteric, desprins de realitate chiar si in momentele cand aceasta il loveste cu violenta, nu par sa aiba loc nici durererea, nici dezamagirea, atitudinea pozitiva descumpaneste agresivitatea celor ce intra in conflict cu el. Este nevoie de sensibilitate, de simt al umorului, de o doza de cinism ca sa-l intelegi si sa-l iubesti pe acest Patrick ireverentios si provocator, altfel vei fi dezarmat de lipsa lui de reactie si respins dintr-un univers in care, daca reusesti sa patrunzi, te va fascina. 
Pentru intregul soundtrack (merita!) click aici.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.