Scuturatoarea de cuvinte, in carte si pe ecran

Markus Zusak - Hotul de carti

 The Book Thief (2013)

A fost odata o fata pe nume Liesel. Dupa ce si-a vazut fratele de sase ani murind, a fost despartita de mama si incredintata unei familii adoptive, a cunoscut un baiat cu parul de culoarea lamaii, Rudy, care-n Germania nazista se colora cu crema de ghete si se visa Jesse Owens, si au devenit prieteni. Cu inocenta copilariei, baiatul i-a cersit tot timpul un sarut pe care avea sa-l primeasca prea tarziu. De cand a invatat sa citeasca, si chiar dinainte, cand  s-a simtit pentru prima data atrasa de o carte, fata a inteles puterea cuvintelor. A inteles ca Hitler le foloseste ca sa conduca lumea si din fata raului te poti refugia doar in ele, in puterea lor vindecatoare, si a hotarat sa le salveze, pe ele si pe cartile ce le contineau, sa le pastreze in suflet, sa le duca mai departe.

Liesel a intalnit un tanar de care s-a legat afectiv tocmai prin cunoasterea comuna a acestei puteri, prin dorinta si bucuria de a impartasi cuvintele ce definesc lumea, de a-i gasi frumusetea chiar si in cele mai intunecate momente ale existentei, chiar daca el, Max, era dispretuit de natia ei in mod oficial, vanat, si orice incercare de a-l ascunde, de a-l proteja, ii punea si ei viata in pericol. Ei, tatalui adoptiv care i-a linistit noptile de cosmar cantandu-i la acordeon si a invatat-o sensul semnelor insirate in prima ei carte, "Manualul groparului", mamei care ascundea sub o aparenta severa o inima mare.

Povestea lor ne-o spune Moartea, intersectandu-le destinele intr-o vreme cand era mult prea ocupata cu milioane de suflete de luat, o Moarte empatica, pratchettiana pe alocuri in deruta ei legata de natura umana, dar si reflexiva. Mi-a parut oarecum nelalocul ei nerabdarea de a anticipa, de a ne da tot timpul indicii legate de momentul cand va vizita unul sau altul dintre protagonisti, pentru o entitate careia timpul este ultimul lucru care-i lipseste... 

Cartea este placuta daca o receptezi ca un adolescent, desi traducerea in romana cere uneori un efort de imaginatie si de rabdare pentru a trece peste ambiguitatea unor formulari si (ne)concordante ale timpurilor verbale... Ca sa nu mai zic de titlu, ramane un mister pentru mine de ce s-a preferat forma de masculin a substantivului "hot", informez traducatorul ca limba romana, spre deosebire de cea engleza, are si forma de feminin, suna foarte ciudat si aiurea pe tot parcursul cartii cand fetei i se spune "hotul(e)"...  In ciuda mediocritatii traducerii (sau a stangaciei de exprimare a originalului?), filonul poetico-ludic se pastreaza, te poti atasa de personaje, sa suferi si sa te bucuri alaturi de ele si finalul te lasa cu un nod de plans in gat. 

Nu acelasi lucru se intampla in ecranizarea hollywoodiana, unde eroii par stersi si neconvingatori. In genul asta de filme, copiii sunt cei care duc in spate intreaga poveste. Daca Asa Butterfield reusea sa convinga, sa emotioneze in The Boy in the Striped Pajamas, interpretii lui Liesel si Rudy sunt destul de anosti si plati, din pacate nici Geoffrey Rush si Emily Watson, actori foarte buni de felul lor, nu salveaza prea mult. Engleza vorbita cu accent german pentru culoare locala este o conventie cinematografica pe care o credeam disparuta de prin anii '70, se dovedeste ca nu.

Scenariul omite cu desavarsire momente-cheie ale cartii, ce consolidau relatii intre personaje, si introduce secvente extrem de batatorite care "dau bine", ca de exemplu acel "i lov...." spus cu ultima suflare. Pleaaaase! Inteleg ca doreau sa adauge mai mult dramatism, dar asta e mult prea déjà vu! Ar fi trebuit sa ma astept: cartea insista pe puterea cuvintelor, nu are cum sa fie adaptata vizual decat schimbandu-i total centrul de interes, transformand-o intr-un film despre curaj si bravura, cum ar fi aceea de a striga "I hate Hitler!" cand stii ca nu te aude nimeni. Trailerul mi se parea bine facut, avea atmosfera, dar m-a inselat. The Book Thief este doar o carte frumoasa, de simtit si de citit, cel mai bine in engleza, uitati de film!