Reflectii in oglinda vietii

Mihail Siskin - Scrisorar

De cand n-ati mai citit un roman epistolar? Eu cam de prin facultate, cand si Scrisorile siropoase ale Marianei Alcoforado, calugarita portugheza indragostita fara speranta de un capitan francez, si  Julie ou la Nouvelle Héloise, unde Rousseau nu rateaza prilejul de a-si expune din nou filozofia despre bunatatea naturii umane pervertita de normele sociale, pentru recuperarea careia singura solutie este intoarcerea la natura, la ingenuitatea primara viciata de civilizatie, m-au lasat rece. Asa ca m-am convins cam greu sa citesc minunatia asta de carte!

Prin urmare, catre toti hater-ii romanelor epistorale, va spun ca Siskin este altceva. V-ati putea  astepta ca doi oameni indragostiti cum sunt Sasa si Volodia, despartiti de razboi, sa cada in patetisme ieftine si dulcege in epistolele lor. Ei bine, surpriza! Nu se intampla. De fapt, tot ce se intampla in cartea asta este magie pura, una care dizolva timpul si relativizeaza distantele, una care se transmite natural, din momentul cand cei doi se indragostesc. Inainte de el, Sasa nu exista. Inainte de ea, Volodia nu exista. Prin iubire renasc si toata existenta lor anterioara si ulterioara momentului in care s-au cunoscut incepe sa capete sens, sa se ordoneze in scrisori in care-si povestesc copilaria si viata de dupa despartire. Pentru ea, apar tramvaiele secolului XX, masinile de scris, moartea parintilor, casatoria, un copil care moare si copii de care are grija... Pentru el, razboiul aduce un spital militar unde ia contact prima data cu suferinta ranitilor, umilinte, durere, apoi marsul spre front, teroarea, orasele devastate. Astea ar fi cateva repere concrete, insa scrisorile sunt mult mai mult, o meditatie despre razboaiele fara sfarsit, despre incapacitatea cuvintelor de a reda cu adevarat trairile, despre lucrurile ce se intampla intr-un anumit fel, despre dragoste, viata si moarte... 

Daca aveti indoieli in privinta tonului si credeti ca astfel de epistole duc inevitabil spre dulcegarii si lipsa de autentic, va rog doar atat: dati-mi un singur exemplu de autor rus cheesy. Eu nu l-am gasit. Este drept ca tot iuresul de sentimente si senzatii pe care le experimenteaza eroii te poarta de la tandrete, gingasie si delicatete pana la cele mai negre cosmaruri, insa nimic nu este artificial, fortat, nu exista nici un singur moment in care vreunul dintre cei doi sa cada in derizoriu. Nu are nimic de-a face cu o poveste de dragoste in sensul clasic... mai degraba e o poveste de dragoste de viata.

Daca va inchipuiti ca intr-un roman epistolar nu aveti cum gasi imprevizibil, va spun doar ca Volodia moare cam in prima treime a lui si de aici incepe jocul cu mintea cititorului, intr-un puzzle greu de reconstituit, o poveste ce strabate spatiul si timpul, in care fiecare dintre eroi pare sa se indeparteze de celalalt intr-o directie opusa pe axa temporala a secolului XX. Volodia vorbeste despre uciderea tareviciului (1918) si despre Rascoala Boxerilor din China anului 1900, in timp ce Sasa este inconjurata din ce in ce mai mult de elementele civilizatiei din a doua jumatate a secolului. Pornesc in directii opuse pentru a se intalni pe taramul cuvintelor sau in oglinda parintelui Ioan, unde se reflecta intreaga lume. Te simti cumva descumpanit de lipsa reperelor, dar nu ai cum sa nu te lasi prada vrajii lui Siskin, care se joaca cu sufletul si cu ratiunea ta, ca un maestru al timpului, al emotiilor, al cuvintelor, dand curs crezului pe care-l afirma intr-un interviu: "Toate cuvintele sunt moarte demult. Pentru a face oameni vii trebuie mai întâi să înviezi cuvintele moarte. Şi aici sunt importante nu atât cuvintele, cât spaţiul din jurul cuvintelor. Acest spaţiu trebuie umplut cu sine, cu oamenii iubiţi, cu durerea, căldura, bucuria ta, şi numai atunci în spaţiul acesta cuvintele pot da rădăcini şi pot învia." 

Tocmai fiindca este constient de puterea cuvintelor, are capacitatea de a le imbina atat de frumos, creand adevarate pagini de poezie, de a transmite senzatii aproape palpabile, de la ropotul ploii si mirosul pomilor infloriti pana la duhoarea corpurilor in putrefactie, de la cantecul greierilor pana la exploziile ce sfarteca trupuri... De citit si de recitit!