Svend (Mads Mikkelsen) si Bjarne (Nikolaj Lee Kass) sunt doi macelari dintr-un orasel danez. Si daca am spus cuvintele magice, "orasel danez", dupa cum subliniam si-n alte randuri cand am vorbit despre filmele lor, trebuie sa va asteptati la tot felul de anomalii si ciudatenii. Cei doi se hotarasc intr-o buna zi sa-si dea demisia si sa-si deschida propria lor afacere. La inceput este greu, insa o comanda mai mare de carne vine exact in momentul in care in macelaria lor are loc un accident nefericit ce le va deschide calea spre succes. Nu o sa spun prea multe, dar va dau doua hinturi: Delicatessen si Sweeney Todd. Daca nu stiti despre ce e vorba, mai bine, daca da, nu va speriati, nu e un spoiler chiar atat de mare cum pare!
Este al doilea lung metraj al lui Anders Thomas Jensen in postura de regizor, dupa debutul cu Flickering Lights, el fiind omul care semneaza scenariul cam tuturor comediilor negre daneze despre care v-am povestit pe aici si, surprinzator pentru stilul sau, si al lui Haevnen / In a better world.
Nu stiu ce sa va mai zic nou, fiindca v-am spus deja ca la mine au mare priza comediile negre daneze, au un ceva al lor care le identifica si le detaseaza de alte filme de gen, poate acel amestec de grotesc ireal suprapus peste cultura care mi se pare extrem de interesanta, la modul amuzant-intrigant. Este drept ca genul predispune la tot felul de excese si exagerari si nu poti sa-ti imaginezi ca ar fi vorba despre un intreg popor de psihopati si ciudati. Am intrebat niste amici din Copenhaga cat sambure de adevar este in modul in care sunt perceputi danezii prin filmele lor si mi-au confirmat ca ceva-ceva este, ca-s multe comunitati restranse, izolate, rigide, care privesc cu suspiciune orice intruziune din exterior. Poate ca n-au secrete grave de ascuns, dar dau senzatia ca ar avea in permanenta vreo cateva daca te iei dupa reticenta cu care intampina strainii si dorinta de a fi lasati in pace.
Sa revin insa la film: imi place umorul danez, diferit de cel britanic sau american, ceva mai putin sec si politicos decat primul, ceva mai ireverentios cu tabu-urile decat cel de-al doilea, dar imi place si mai mult faptul ca in filmele de gen exista intotdeauna un substrat psihologic si social. Aici este vorba despre Svend si nevoia lui de afectiune, de acceptare, dorinta de popularitate, nesiguranta si sentimentul de neintelegere, un coctail de ingrediente ce-l indeamna spre gesturi si atitudini extreme. Rupand orice contacte umane si empatie (cu exceptia bunului sau prieten Bjarne), el ajunge sa nege vietii orice valoare, sa se insingureze si mai mult. Povestea este una lineara, insa nici n-are nevoie de prea multe meandre pentru a ajunge acolo unde-si doreste, la un final poate un pic prea optimist fata de tot ce-a aratat pe parcurs, insa daca n-ar fi fost probabil nu s-ar mai fi numit comedie, ci thriller. Desi, cum ai putea sa-i spui cuiva serios si amenintator intr-un thriller "point the giraffe somewhere else, so that we can talk calmly again"?!
Nu stiu ce as putea sa va mai spun despre film si nu am subliniat deja cu alte ocazii: avand acelasi scenarist, asteptati-va la aceleasi schimburi de replici savuroase, bine scrise, la o atmosfera morbid-bizar-comica, la personaje interesante, interpretate cu mult talent, fara exagerare, cum poate ar predispune genul, facand totul sa aiba un aer firesc, realist. Nu pot sa nu remarc performanta lui Nikolaj Lee Kaas in dublu rol, al macelarului si al fratelui sau Eigil, trezit dintr-o coma prelungita aparuta in urma unui accident, de Mads nu mai e nevoie sa va spun (reminder to myself: trebuie neaparat sa vad Hannibal).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.