De vreo cativa ani buni, chiar de dinainte de a fi recompensat cu premiul Nobel, mi se pare ca Llosa a cam scazut stacheta. Il citesc in continuare, in virtutea acelui "ceva" pe care il descopeream cu Orasul si cainii, Sarbatoarea tapului, Razboiul sfarsitului lumii... Era o vreme cand Llosa picta lumi si epoci, fresce bogate in detalii si semnificatii. Apoi a renuntat si s-a indreptat tot mai mult spre destinele individuale, marunte, lipsite de un context istoric relevant, scrisul i-a devenit mai facil, mai lipsit de subtilitati. E ca si cum Dali, care migalea uneori o zi intreaga la un solz de peste pentru a-i surprinde transparentele si lumina, s-ar fi apucat brusc de un tablou cu culori direct din tub, lipsite de nuante, subiecte fara volum si proportii pictate pe un fundal monocolor.
Felicito Yanaque, patronul unei companii de transport din Piura, primeste intr-o buna zi o scrisoare de santaj. La cateva sute de kilometri, Ismael Carrera, seful unei firme de asigurari, se hotaraste sa se casatoreasca cu servitoarea, pentru a nu lasa pe mana iresponsabililor sai fii mostenirea, sustinut si de colaboratorul si bunul sau prieten Rigoberto. Cum care Rigoberto!? Da, chiar el, cel cu caietele, care primea anonime pasionale dupa ce se despartise de Lucrecia, mama vitrega a lui Alfonso. Ii avem pe toti amestecati aici, chiar si pe micul Fonchito, ajuns acum un pusti cu viziuni, urmarit indeaproape de un demon sau un inger pe care numai el il vede. Il avem si pe Lituma, un simplu jandarm pe vremea uciderii lui Palomino Morero, caporal in timpul constructiei santierului din Anzi, sergent apoi, pana cand un joc de ruleta ruseasca avea sa-l trimita in inchisoare si pe sotia sa la bordel (scena evocata si in cartea de fata). Aici este sergent, avandu-l ca superior pe fostul locotenent Silva, devenit acum capitan. Daca nu stiti despre cine vorbesc si totul are un iz de telenovela, nu va nelinistiti, tocmai am facut o recapitulare a romanelor lui Llosa de prin '85 incoace, fiindca tare mult ii place sa-si urmareasca eroii de-a lungul vietii, sa-i arunce dintr-o carte in alta, sa-i puna in circumstante diferite si sa construiasca un puzzle al destinelor incrucisate.
Si ii merge, desi imi dau seama ca a capatat totul o tenta mult prea facila de roman foileton, stau cu gura cascata asemenea ascultatorilor povestilor condeierului din Matusa Julia... ce isi manipula publicul, si astept sa-i apara urmatoarea carte, simt ca ma dezamageste si ca urmeaza o cale cam facila, dar o astept si pe urmatoarea ... si tot asa. Vieti paralele se intretaie asemenea dialogurilor personajelor, un procedeu drag al lui Llosa, care trece natural de la vorbirea directa la cea indirecta, de la timpul prezent la cel trecut si inapoi, ni se deruleaza prin fata pentru a ne vorbi aici despre eroismul marunt, acela de a refuza compromisurile, de a nu ceda terorii si presiunilor, de a urma un crez, o deviza in viata.
Un lucru nu i se poate nega autorului: indiferent de subiect, indiferent de gradul de aprofundare (destul de scazut aici), de dialogurile si rezolvarile simpliste si coincidentele cam trase de par, talentul de povestitor este acolo. Stii ca iti cam pierzi timpul cu cartea asta, dar nu o poti abandona, fiindca orice ti-ar spune, Llosa o face intr-un fel atractiv, fluid, te poarta spre final cu eleganta, te indeamna sa dai pagina, cautand ceva, asteptand sa gasesti paradisul literar de dupa colt si sa ramai la sfarsit doar cu amagirea lui. Poate ca am avut eu asteptari prea mari. Poate ca, venita de la un alt autor, ar fi fost o carte pe care as fi apreciat-o mai mult. Sau poate, dimpotriva, o tratez cu indulgenta din cauza numelui de pe coperta. Nu stiu care este adevarul, insa cand am terminat-o mi-a lasat un gust amar de dezamagire. Si nu stiu daca viitoarea carte il va sterge, fiindca pare sa se fi stabilizat aici, intr-o lume a melodramei facile, condimentata doar cu regasirea unor eroi din trecut ce-si urmeaza o viata pe care autorul simte nevoia s-o actualizeze, sa ne-o readuca in atentie, reducand povestile la o lume mica, formata din drame individuale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.