In salbaticie

Cormac McCarthy - Marea trecere

Mi-a placut Drumul, in schimb cu Calutii lui cei frumosi nu m-am inteles deloc, nici cu Meridianul sangelui. Pentru No Country for Old Man am preferat sa raman cu filmul. Cat despre cartea de fata, starile mi-au fost impartite. M-a cucerit de la primele pagini fiindca incepe frumos, construind o relatie creata din gesturi, priviri, tensiune intre un adolescent si o lupoaica gestanta. Lupoaica este vazuta ca un pericol de comunitatea crescatorilor de animale din New Mexico, insa tanarul Billy Parham incearca sa o salveze, sa o readuca "acasa", in vechiul Mexic. 

Romanul este cel de-al doilea din ceea ce se numeste "Trilogia frontierei", inceputa cu Calutii... si incheiata cu Orasele din campie. Si aici, ca si in primul volum, cu care nu are legatura ci doar asemanari, este vorba de un roman de formare, povestea unui adolescent confruntat cu natura salbatica si dura, ce pare sa se fi inradacinat profund si in sufletul oamenilor, transformandu-i pe unii in bestii. Dramatismul, violenta, cinismul se imbina cu frumusetea unor peisaje aproape ireale si nu poti ramane indiferent la modul cum McCarthy compune atmosfera si decorurile, ca un pictor minutios si atent al unei furtuni ce va devasta protagonistii, fie ca este vorba de Billy si Boyd, cei doi frati, de personaje secundare cu care-si incruciseaza pasii sau, in momentele cele mai crude, de animale. Si caii se impusca, nu-i asa?! Nimic nu este intamplator, fiecare personaj episodic (de exemplu un orb sau un bandit filozof) isi are rolul sau, povestea sa.

Ne aflam in pragul celui de-al doilea razboi mondial dar viata in sine este un mare razboi, o trecere continua a frontierelor spirituale, in care Billy se imbogateste cu fiecare nou contact. Vagabondajul sau, mai mult decat fizic, este unul al mintii, de reflectie asupra lumii, vietii si mortii. Fiecare detaliu conteaza si construieste povestea dupa tiparul basmului (un erou care porneste cu o misiune intr-o calatorie initiatica, fiind supus mai multor incercari ce-l vor transforma, cu personaje care il ajuta si cu antagonisti ce-i ameninta viata...). Calatoriile par sa fie facute pentru a gasi ceva, dar cu fiecare Billy va pierde ceva. De trei ori va traversa frontiera si, de fiecare, data, indiferent ce va afla sau nu de partea cealalta, eroul isi va mai pierde putin din inocenta.

Este ceva acolo care nu te poate lasa indiferent, desi uneori divagatiile filozofico-teologice m-au plictisit sau m-au enervat. Prea multe explicatii despre viata si poate nu era cazul, cand autorul stie sa o infatiseze atat de bine incat ar putea sa lase si cititorului o parte din concluzii. Daca in The Road am vazut cum se poate crea mult cu putin, intr-o naratiune minimalista, aici totul este stufos, personajele episodice se inghesuie sa-si spuna fiecare povestea si nu intotdeauna am gasit interes in ceea ce au de spus.

E prea multa suferinta, e prea mult intuneric in sufletul omului, mai mult decat as fi vrut si as fi putut sa accept de la o carte... Te bantuie, iti ramane in minte, dar indiferent cat de bine si-ar tese un autor povestile (si avem din plin, intamplari dramatice, intr-o lume parca suspendata in timp), am limitele mele literare si cruzimea fata de animale este una dintre ele. De aceea n-am putut sa savurez si sa ma bucur de carte asa cum ar fi meritat poate. De aceea, intr-o calatorie literara prin America prefer sa ma conduca Kerouac, de exemplu, si nu McCarthy. Si de aceea pentru mine trilogia va ramane neterminata, nu simt deloc nevoia sa aflu ce se intampla cand personajul din Calutii se intalneste cu cel din Marea trecere. McCarthy scrie bine, dar nu e pentru mine (in afara de The Road).