Sunday, 14 September 2014

La vanatoarea rechinului-jaguar


The Life Aquatic with Steve Zissou (2004)

Candva, atat de demult ca parca era intr-o alta viata, cand imi punea lumea clasica intrebare adresata de adulti copiilor, ce vreau sa ma fac cand voi fi mare, raspunsul meu oscila intre "cosmonaut", "scafandru" si, mai apoi, cand am invatat cuvantul, "speolog". Nu mi-am dorit niciodata o meserie traditionala, de la varsta frageda ma tot batea gandul explorarii lumilor necunoscute. Avea sa-mi treaca dupa ce am aflat ca, pentru a deveni cercetator in domeniile respective, trebuie sa ai cunostinte de fizica si chimie, orientarea mea spre stiintele cat mai inexacte se cam batea cap in cap cu asa pasiuni. Daca partea cu cosmosul nu stiu de unde a venit, pasiunea pentru lumea submarina mi-a fost inspirata de documentarele difuzate de TVR prin anii '80 in care Cousteau. colindand marile si oceanele, ne dezvaluia secretele ei. 
Wes Anderson pare sa fi avut aceeasi fascinatie pentru oceanograful francez, din moment ce  s-a hotarat sa-i dedice un film, aducand prin Steve Zissou (Bill Murray, unul din actorii abonati la filmele regizorului), un omagiu omului si savantului Jacques-Yves Cousteau. Daca i-ati vazut cateva filme, va dati seama ca nu avea cum sa fie un tribut traditional, ca scenariul si regia au o puternica amprenta personala si pana la urma iese ceva in care nu stii daca face misto de Cousteau ori de tine, spectatorul, sau vrea doar sa-ti verifice amical vigilenta si cunostintele despre viata acvatica. Ramai confuz si perplex, dar te bucuri de imaginarul poetic, oniric, fantastic si absurd al lumii sale. Referintele sunt numeroase, unele mai subtile, altele mai fatise, incepand de la numele navei, Belafonte, cantaretul care prin anii '50 scotea un album numit Calypso. Probabil ca la partea cu "facutul misto" vorbeste frustrarea din mine, sentimentul ca multe aluzii mi-au scapat, dar e greu sa le prinzi pe toate cand Anderson le plaseaza unde nici nu te gandesti, de la mesajele verbale pana la vreun afis din planul indepartat al unui cadru de o fractiune de secunda.
Steve Zissou, un apreciat cercetator al oceanelor aflat acum pe o panta descendenta a succesului, porneste intr-o noua aventura. De data asta, nu curiozitatea stiintifica il mana, ci dorinta de razbunare, de a gasi si ucide acel rechin care i-a mancat cel mai bun prieten. Il insotesc pitorescul sau echipaj, sotia, o reportera insarcinata cu seful ei casatorit si Ned, cel care ar putea - sau nu - sa fie baiatul lui Steve. Si Cousteau avea alaturi in expeditii sotia si fiul, de ce ar fi eroul nostru mai prejos?!
Este un film de vazut pentru fanii lui Anderson, familiarizati cu estetica sa kitch, atmosfera naiv-infantila, decoruri cu aspect de carton in culori de bomboane fondante, aici cu atat mai mult cu cat anii '60 se preteaza la astfel de imagini, unele aratand atat de fake incat te gandesti initial ca expeditia este in mod voit o mare inselatorie si Zissou un impostor ce pretinde ca a ajuns in locuri pe care doar le-a montat dintr-o colectie de fotografii sau filmari ale altora. Si echipajul se pliaza perfect pe ideea lipsei de preocupare pentru veridicitate: Willem Dafoe intruchipand un german in cautarea afectiunii paterne a sefului, un negru brazilian ce canta la chitara piese ale lui David Bowie in portugheza, o tehniciana tot timpul topless sunt doar cateva figuri din adunatura pestrita, exotica, de personaje ce-l insotesc pe capitan pe mare, intr-o aventura condimentata, printre altele, cu o lupta cu pirati filipinezi, dominata de imaginea suprarealista a unui sarpe ce-si face tihnit siesta in mijlocul unui schimb de focuri. Senzatia de basm e atat de puternica incat te astepti dintr-o clipa in alta sa afli ca nu rechinul-jaguar l-a mancat pe Esteban, ci vreo sirena.
Sa nu va asteptati la documentar sau la un film-omagiu despre viata exploratorilor marii. Este un film puternic centrat pe familie, atat in sensul strict, al relatiilor tata-fiu, sot -sotie - fost sot, cat si in cel extins, al unei comunitati ce traieste impreuna de ani buni si a dezvoltat anumite ritualuri si coduri dificil de inteles din afara. Totul, evident, in viziunea hilar-distorsionata a lui Wes Anderson. Desi arsenalul tehnic si tonul vesel ce pare sa nu ia nimic in serios indreapta prima perceptie a filmului in directia comediei, este de fapt o drama si, ca sa-i sublinieze caracterul, scenariul procedeaza in modul emfatic consacrat, ucigand un personaj esential. Asta asa, pentru omorarea subtilitatii si pentru cazul in care nu te-ai lasat pana atunci coplesit de nevrozele eroinei interpretate de Cate Blanchett ori de aura de geniu neinteles a lui Steve Zissou, cu pretentiile sale de a avea mereu situatia sub control fara sa o aiba de fapt niciodata. Pana la urma, comedie sau drama, este, dupa cum spune eroul, o "aventura", la care va invit sa luati parte numai cu acordul copilului din suflet, daca mai e pe-acolo, altfel riscati sa nu-i acordati filmului premisa de nevinovatie si ar fi pacat.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.