Vrei sa fii cool? Citeste Mary Shelley

Mary Shelley - Ultimul om

Ultimul om este cartea la care mama lui Frankenstein a tinut cel mai mult, considerand-o reprezentativa pentru ea, ca scriitoare. Este un roman fantastic cu iz arhaic, de secol XIX preindustrializat, dar plasat in ultimul sfert de veac XXI, in care oamenii se deplaseaza prin aer cu baloane cu panze, adevarate corabii, si pe sol cu traditionalele trasuri cu cai iar razboaiele folosesc resursele unei epoci de dinainte de inventarea dinamitei. Un singur lucru s-a schimbat, Anglia a devenit republica. 

Daca porniti la drum cu ideea fixa ca veti citi un SF, s-ar putea sa nu-i acordati cartii sanse prea mari, cu atat mai mult cu cat cei nefamiliari cu victorianismul strabatut de ecouri romantice ar putea sa gaseasca plictisitoare toate acele exprimari livresti ale unor personaje ce-si aleg cu grija cuvintele si tin adevarate discursuri pentru a-si motiva actiunile si deciziile. Sunt multe floricele stilistice, cartea abunda in exclamatii si intrebari retorice si pana spre jumatate respecta si ca teme cel mai pur spirit al epocii. 

Ca orice scriitor victorian care se respecta (cred ca poate fi considerata o pioniera a romanului victorian, mai ales pentru aceasta prima jumatate de volum, chiar daca istoria nu o include la reprezentatii curentului ci o arunca mai degraba in coltul destinat literaturii minore), Mary Shelley isi acorda suficient timp ca sa ne prezinte personajele cu aspiratiile si dorintele lor si relatiile construite minutios, ce pot trece de la cea mai fierbinte ura la cele mai adanci sentimente de admiratie si devotament: Lionel, naratorul, sora lui, Perdita, fratii Adrian si Idris, copiii ultimului rege al Angliei, si Raymond cel ghidat de pasiuni si ambitii. Si cand am spus "pasiuni", e cazul sa accentuez ca sunt de-alea mistuitoare, din vremea cand "nebun de dragoste" nu era o figura de stil, cand se suferea pentru o idee sau pentru o alegere, profund si dureros. Un aer bolnavicios-tensionat pluteste asupra eroilor, insa haosul se va dezlantui cu putere in cea de-a doua parte, odata cu aparitia ciumei, cand pana si clima se schimba: urmeaza ani cu ierni geroase iar marile incep sa fie agitate de furtuni cumplite.

Am gasit idealismul din carte usor desuet si naiv citind, de exemplu, despre osti care isi arunca armele in urma unui discurs mobilizator si se infratesc impotriva flagelului, dar este atat de in spiritul timpului! Nu ma puteam opri sa nu zambesc la anumite scene ce sunau un pic pompos pentru un cititor de azi, insa lectura m-a prins. La inceput, frematam de nerabdare sa se intample, sa vina epidemia, dar dupa primele vreo cincizeci de pagini uitasem ce asteptam si m-am lasat in voia eroilor, a jocurilor amoroase si politice, am capatat incredere in autoare si m-a absorbit atmosfera cartii.

Este cazul sa ma opresc aici, sa nu descurajez tinerii cititori neinteresati poate sa afle in ce masura se regasesc in personajele cartii portretele poetilor Byron si Shelley (sotul autoarei), acei cititori pentru pentru care surorile Brontë, George Eliot sau Anthony Trollope sunt doar niste nume, mai atrasi de cartile cu adolescenti si vampiri ai epocii contemporane decat de romane "expirate" de acum 200 de ani.

De ce sa cititi Mary Shelley? Pentru ca veti avea surpriza sa descoperiti o trendsetter cu o influenta enorma asupra pop-culture-ului si pentru ca le veti putea povesti apoi in cunostinta de cauza prietenilor despre primul scenariu post-apocaliptic al literaturii moderne (daca vreti mai mult in domeniu, puteti sapa dupa aceea mai adanc, pana la Ghilgames). Nu a impus doar o figura legendara a genului horror, ci si tematica exterminarii vietii planetare, atat de uzata de vreo jumatate de secol incoace in carti si mai ales in cinematografia hollywoodiana. Desi nu are spiritul de anticipatie de care vor da mai tarziu dovada Jules Verne si Asimov, este vizionara prin introducerea in literatura a tuturor locurilor comune folosite in scenariile catastrofice, inclusiv acela ca eroii sunt incredibil de stupizi. Daca iarna este perioada cand epidemia nu se manifesta, cand totul e inghetat, credeti ca se gandeste cineva sa-si croiasca drum spre o insula izolata si rece precum Islanda ori macar spre Scandinavia? Nuuu, evident ca apare ideea "salvatoare" ca nordul nu este o regiune propice dezvoltarii speciei umane si toti englezii supravietuitori trebuie sa porneasca haihui prin Europa, in cautarea unui paradis cald si primitor :).

Mary Shelley este un pas inapoi, spre cautarea radacinilor culturii pop, dar si un pas inainte in cultura personala, deschizand o poarta spre o literatura ce ar putea parea, vazuta de la inaltimea secolului 21, indepartata si prafuita, dar ar fi pacat sa credeti asta. Daca ii treceti pragul, poate o sa vreti sa vizitati mai mult din acea lume plina de idealuri, cu reguli de conduita stricte, unde nimic nu vine de-a gata, ci totul se obtine prin perseverenta, suferinta si virtute.