Case

Casele vietilor noastre

"Sunt in aceasta carte case triste si case care privesc lucrurile cu umor, sunt case galagioase sau linistite, sunt case fricoase, neastamparate sau batranicioase. Sunt case care au istorie si, uneori, fac istoria. Sunt, adesea, case care au rezistat vremurilor si care i-au ajutat pe oamenii din ele sa reziste", noteaza Ioana Parvulescu in prefata antologiei unde scriitori, arhitecti, traducatori rememoreaza casele ce i-au adapostit de-a lungul vietii. 

Daca, din pacate, cei mai multi conationali sunt interesati de cum se mai imbraca nu stiu ce "vedeta" sau ce masina si-au mai luat ori cum si cu cine se mai fandosesc, intr-o lume ideala eu as vedea articolele adunate in aceasta culegere drept cele mai fierbinti dezvaluiri, capul de afis al unui tabloid, genul de intimitate in care iti face placere sa intri, cea a adevaratelor vedete. 

Cand ma duc la cineva in casa, primul loc spre care imi indrept privirile curioase este intotdeauna biblioteca. Apoi nu pot sa ma impiedic sa nu observ cum este decorata si ochii mi se opresc de obicei asupra genului de fleacuri fara utilitate practica: vreo colectie de minerale, un tablou sau o jucarie, o decoratiune, lucruri care ma intriga, dau dovada de creativitate, imi trezesc curiozitatea, chiar daca nu-s mari opere de arta. 

In cartea de fata, unii autori ne introduc asemenea unor bune gazde in intimitatea lor, altii ne tin la poarta, in fata curtii, sa ne depene amintiri cu parfum de epoci apuse, plecand apoi cu senzatia ca a fost o vizita reusita, iar altii ne opresc politicos in prag, hranindu-ne mai mult cu consideratii generale despre influenta mediului de viata asupra evolutiei personalitatii. Nu stiu daca in cercul vicios al caselor si personalitatii cele dintai o modeleaza pe cea de-a doua sau, inconstient, tu, locuitorul, alegi (atunci cand o faci, cand nu ramai in locuinta parinteasca) o casa potrivita nevoilor si aspiratiilor tale, dar un lucru stiu sigur: desi stau la bloc, in interiorul meu nu traieste un "maidanez cantator de manele", cum spune Andrei Plesu despre "blocatari". Daca ar fi un caine, sigur n-ar fi maidanez, ci unul pe care l-as adopta si iubi, iar manele n-ar canta, poate doar ar scanci trist de dor de libertatea din afara celor patru pereti. Prefer sa cred ca adapostesc, de fapt, o pasare gata sa se desprinda, sa cutreiere prin lumi vazute, auzite sau citite si apoi sa se intoarca in cuibul ei, cu rol pur functional. Casa mea ideala ar fi probabil un camper (in lipsa unui iaht), sa pot cutreiera tot pamantul de la nord la sud si de la est la vest, evitand cu grija Rusia (din antipatie) si tarile musulmane (din motive practice  descurajante pentru hoinarit), sa schimb peisajul ori de cate ori imi doresc. Cel mai apropiat de aspiratiile mele l-am simtit pe Radu Paraschivescu, are acelasi neastampar, acelasi dor de duca. Nu m-am atasat de nici una din cele 6-7 case pe care le-am schimbat de-a lungul timpului, doar de anumite obiecte sau momente traite acolo, ramase in urma si incremenite in timp, ori de un peisaj ce se deschidea in fata. Daca ar fi sa-mi parasesc locuinta actuala, as tanji doar dupa umbra copacilor din fata balconului, dupa ciocanitoarele sau gaitele ce le mai dau ocol, dupa cei doi gugustiuci care vin sa-i hranesc atunci cand ma vad la geam, dupa acele trei-patru zile cand pandesc  corcodusul pentru a prinde exact momentul cand explodeaza bobocii si se transforma in flori, moment cand imi decretez oficial starea de primavara. Si poate dupa linistea zonei, dupa izolarea in care traiesc de mai bine de 15 ani, fara sa cunosc in blocul de 10 etaje mai mult de doi-trei vecini de palier si inca vreo 2 posesori de caini, intalniti in parc prin forta imprejurarilor. 

Ma incanta imaginea caselor cochete interbelice cu mansarda in care traiesc multi dintre autorii ce semneaza antologia, mi-ar placea sa locuiesc pentru o vreme in hambarul transformat de Ana Blandiana in birou de lucru, dar nu am nici veleitati agrare, nici de trai intr-o comunitate intruziva, iar zgomotul marilor artere de-a lungul carora sunt insirate multe din acele case frumoase imi da fiori de groaza, indiferent in cate straturi de termopan mi-as inveli urechile. Cum traiesc de obicei dupa ora Canadei, m-ar ucide sa nu fie liniste dimineata, pe la 11-12, cand mi-e somnul mai dulce.

Revenind la carte, nu este doar cu/despre case, ci despre o intreaga epoca si oamenii ei, personaje pitoresti sau grotesti, evocate cu nostalgie sau umor. Unele amintiri sunt invaluite in aura copilariei si recreeaza un moment de magie pastrat peste ani. Altele readuc in memorie tensiunea apasatoare, incordarea epocii comuniste, cand fiecare ciocanit in usa in miez de noapte putea insemna o vizita a Securitatii. Multi autori au trecut prin experienta locuitului in comun dupa nationalizare si majoritatea pune accent pe simbioza creata intre locatar si spatiul locuit. Hmm, care simbioza?! Aceea dintre canar si colivia lui, cred eu, oricat de zugravita, aranjata si poleita cu vise mi-ar fi cusca, e pana la urma doar un dormitor, simt mai mereu nevoia sa-mi intind aripile si sa pornesc departe, cat mai departe, mai ales ca obiectul principal de atasament, biblioteca, poate fi luat pe o tableta oriunde.