Adolescenta la masculin si feminin

F. Scott Fitzgerald - Povestiri cu Basil si Josephine

Oricat de diferiti am fi, oricate secole de civilizatie sau cunoastere ne-ar desparti, suntem cu totii organisme biologice functionand dupa aceleasi reguli. Si vine pentru fiecare o varsta la care hormonii o iau razna si nevoia de a epata sau de a placea ajunge sa ne conditioneze comportamentul, sa ne determine alegerile si evolutia viitoare. Varsta aceasta e adolescenta. Cum isi satisfaceau nevoia de popularitate tinerii inceputului de secol XX, intr-o epoca in care nu puteau sa adune like-uri si sa-si etaleze colectia de selfie-uri, pozele cu ultima cucerire sau cu cea mai noua rochie de bal?! Mai ales ca e vorba despre anii imediat urmatori perioadei victoriene, cand constrangerile si rigorile unui cod al bunelor maniere ajung sa fie inlocuite de excesele si revolta unei generatii menite "sa scape de sub control".
Despre generatia adolescentilor de azi vocea natiunii spune ca nu-s interesati de nimic in afara petrecerilor, socializarii - merge si irl, dar se prefera virtual ca e mai simplu cand pot sa-si cosmetizeze imaginea -, intr-un vertiginos carpe diem, preferand sa traiasca frenetic "aici si acum", fiindca nu se stie ce va fi maine. La partea asta chiar le dau dreptate, desi experienta personala m-a invatat mai degraba carpe mortem, si anume speranta ca am ereditate buna si nici nu stiu cand va veni daca nu se grabeste vreo boala urata s-o ia inainte... Sa nu divaghez insa, ca vreau sa va vorbesc despre o carte tonica, una care celebreaza viata, un gen pe care rar mi se intampla sa-l apreciez.
 Oricat de surprinzator ar parea,  pustimea adolescenta a anilor 1910-1920, desi e despartita de cea de azi de un secol si de muulte gadget-uri tehnologice, avea si ea partea ei de tineri introvertiti, calauziti de pasiunile lor, privind de sus societatea dar sperand sa primeasca si aplauze pentru asta, si tineri pentru care a face impresie asupra anturajului pare sa fie singurul scop in viata, frivoli sau dedicati unor vise si planuri de viitor, inadaptati la codurile societatii sau integrati atat de bine incat isi inchipuiau ca toti ceilalti le stau la picioare.

Epoca damnatilor si nelinistitilor este aceea a tineretii lui Scott Fitzgerald insusi, de care-si aduce aminte cu nostalgie in perioada cand scria Blandetea noptii. Cele paisprezece povestiri din volum, noua dedicate lui Basil si cinci lui Josephine, surprind parcursul formarii a doi tineri ce nu se intalnesc niciodata, de la "varstele mirarii continue", 10-11 ani, pana spre 17-18 ani, prin episoade sugestive pentru dezvoltarea emotionala viitoare. Baietii traverseaza anii jocurilor mai putin ingenue cand descopera apropierea corpului feminin, trec de la pantalonii scurti la cei lungi dorindu-si sa creasca mai repede pentru ca, simtindu-se maturi, sa ajunga la ezitarile si nesigurantele semnalelor transmise de sexul opus, cand prea mult efort depus din dorinta de a placea poate trece in ochii celorlalti ca infatuare si ego exacerbat. La 16 ani, Basil regizeaza prima lui piesa de teatru, viseaza sa devina un leader al comunitatii, sa primeasca aplauzele tuturor. La aceeasi varsta, Josephine are aspiratii de actrita si obsesia popularitatii si a cuceririlor, nu din pasiune, ci doar pentru a-si dovedi ca poate, pentru a-si testa farmecele. 

 Dincolo de slabiciunea mea pentru Scott Fitzgerald, de fascinatia pentru acel segment de timp stralucitor si fara griji al adolescentei Americii ce avea sa fie urmat de marea criza, povestirile din carte sunt nu doar o evocare nostalgica a propriei tinereti a autorului, ci un punct de pornire in intelegerea dezvoltarii ulterioare a personajelor vulnerabile si fragile ce-i populeaza romanele. Cunoscand-o pe Josephine, poti sa intelegi mai bine evolutia tuturor personajelor feminine, cu aerul lor superficial-nevrotic, de la Nicole la Daisy sau Gloria, in timp ce Basil, cand va creste, va deveni un alt Dick Diver sau poate un Jay Gatsby. Cu totii au fost adolescenti carora viata parea sa le surada, inchipuindu-si ca vor deveni faimosi si lumea le va sta la picioare pentru a le omagia stralucirea, inteligenta si frumusetea. Cu totii au fost infranti, au cazut prada propriilor asteptari si sperante neimplinite, in opozitie cu eroii faulknerieni de exemplu, care pot sa piarda razboaie reale si sa ramana tot neinvinsi. Basil si Josephine sunt copiii unor mame crescute in spiritul victorian rigid, ce au simtit - prin contrast - nevoia sa-si traiasca viata entuziast, in luminile rampei si in aplauzele celorlalti, dar vor cadea in cea mai adanca depresie atunci cand se vor maturiza si isi vor pierde iluziile si capacitatea de a visa. Un flirt refuzat, episoadele de orgolii ranite, eclipsarea de catre un rival se vor transforma mai tarziu in marile infrangeri ale unei vieti ce le va refuza statutul de vedeta pe care au invatat ca au dreptul sa si-l revendice. Dar astea fac parte dintr-o alta carte, pentru care povestirile de fata sunt un excelent punct de pornire.