Spionaj

Ian McEwan - Operatiunea Sweet Tooth

Nu stiu cum se face, dar sunt momente cand, la distanta foarte mica in timp, cate doi scriitori reusesc sa publice volume cu subiecte similare. Sa fie de vina telepatia sau intalnirile la o bere ale autorilor, cand limbile se dezleaga mai usor si incep sa-si povesteasca la ce mai lucreaza?! Asa au facut Colm Toibin si Lodge cu Henry James acum cativa ani, asa fac acum Coe si McEwan cu spionajul din vremea Razboiului Rece. Daca la cel dintai pretextul era dat de Expozitia Universala de la Bruxelles, McEwan isi plaseaza romanul in cadrul MI5, serviciul de securitate si contrainformatii britanic, intr-o perioada cand se incerca pe toate fronturile contracararea propagandei sovietice, inclusiv pe cel cultural.
Nu este un subiect nou pentru McEwan, Inocentul se invartea cam prin aceeasi zona (spionaj, Razboi Rece) si Leonard, personajul de acolo, are un destin similar intrucatva celui al Serenei, eroina de aici. Fiica de preot, absolventa de matematica dar pasionata de literatura, este cooptata in cadrul serviciului de informatii la recomandarea iubitului sau. Ajunge sa ia parte la o operatiune ce are in centru mai multi scriitori, cu intentia de a fi finantati din bugetul serviciului secret britanic, revenindu-i sarcina de a-l superviza pe unul dintre ei. 

V-ati prins, o combinatie de love story cu spionaj, plasata in anii '70, inspirata dintr-un alt scandal din culisele acestuia,  ce-l are ca protagonist pe Stephen Spender, poet si eseist, editor al revistei Encounter, finantata din fonduri CIA. Spender a sustinut tot timpul ca nu avea cunostinta despre provenienta banilor.
MI5-ul lui McEwan nu are nimic din stralucirea spionilor lui Fleming, isi desfasoara activitatea intr-o cladire mohorata, implica multa birocratie si Serena se vede supusa sicanelor unui mediu de lucru preponderent masculin si misogin, nu ca nu le-ar merita. Fiindca este acolo o mare discrepanta intre modul cum isi doreste sa fie perceputa de cei din jur si cum poate fi vazuta de cititori: daca angajatilor Serviciului de Informatii, mai familiarizati cu dosare si date seci decat cu cartile,  le apare ca o persoana citita, mie mi-a inspirat naivitate in lecturi, preferand romanele siropoase si punand accent doar pe intriga. Vorbeste insa despre ele cu o candoare si o bucurie care nu are cum sa nu molipseasca orice pasionat de carti, chiar daca gusturile ei literare sunt indoielnice. In plus, nu stiu cat de intentionat este portretul de "gasculita" ce i se face, daca abordarea simplista a fost alegerea autorului sau naratorului (sa nu accentuez mica surpriza de final), insa prea  se indragosteste, pe rand, cam de fiecare barbat cu care schimba mai mult de doua cuvinte si prea se entuziasmeaza, lipsita de orice profesionalism, de "joaca de-a spionii" in care a intrat, un joc ce o depaseste.
Imbinand fictiunea cu realitatea (apare in carte, printre altii, si bunul prieten al lui McEwan, Martin Amis, a carui companie o "imprumuta" eroului sau, Tom Haley ), autorul creeaza un tablou viu si uneori amuzant al unei epoci de conflict intre ideologii, asta fiind partea interesanta a cartii. Evident ca poate genera tot felul de discutii, mereu actuale, despre rolul artei pe scena politica,  fie ca e liber asumat sau folosit de cei interesati ca instrument de propaganda, si povestirile inserate in roman drept opera scriitorului-personaj, in care minciuna are castig de cauza, nu fac decat sa ilustreze "morala" ascunsa in spatele intamplarii propriu-zise. Insa raman la parerea ca, desi placuta ca lectura, pentru McEwan e o carte slabuta. O fi si vina eroinei, a carei personalitate stearsa si confuza contamineaza parca toate paginile, dar nu am reusit, ca la Inocentul, ca tot ziceam ca provin din aceeasi zona literara, sa-mi pese de dramele mai mici sau mai mari ale Serenei, sa raman cu vreo imagine puternica precum aceea a lui Leonard transand un om cu fierastraul, despre care McEwan spunea undeva ca e o scena pe care n-ar fi trebuit s-o scrie, pentru ca a indepartat unii cititori... Se pare ca aici s-a pliat mai mult pe vointa publicului: o gasculita simpatica si sexy, lovituri de teatru, povestiri cu tenta senzationalista in rama... reteta facila a succesului.