Traversarea noptii

Gabriel Osmonde - Alternastere 

O "viata moarta" este transformata din momentul cand un sinucigas ghinionist intra in contact cu Fundatia Digggers si ajunge intr-un misterios sat din inima continentului australian, plin de bizarerii menite sa-i cauzeze desteptarea lenta din indelungata somnolenta a vietii. 

In locul unde "traversarea noptii devine posibila", eroul este pus in fata unor imagini care la inceput par sa nu aiba nici o noima, dar capata treptat inteles. Fiecare, in felul lui relativ si partial, se poate simti util, si pictorul care isi picteaza tabloul, si stergatorii de tablouri aflati de cealalta parte a zidului, si copiii orfani ce construiesc picioare de mese pentru ca noaptea profesorul lor sa le arda. Numai vederea de ansamblu a ambelor parti ofera o imagine a absurdului gesturilor lor. Si aceasta perspectiva din afara genereaza nasterea alternativa, dreptul de a fi in alta parte, de a iesi din ritmurile impuse ale vietii, salvarea propusa de soteriologia lui Godb. Doctrina lui porneste de la ideea ca fiecare are parte de o nastere biologica - agregatul format din cele 20-30 de mii de zile (stiati ca doar atatea are viata unui om? 30 de mii pentru situatia optimista de 84 de ani!) - si apoi de una sociala, ce incepe cu initierea profesionala, sexuala, angrenarea in rutina. Cea de-a treia, o lume inaccesibila multora, este capacitatea de a trai in alta parte decat in propria viata, o tema cu radacini inca din Testamentul francez, unde aparea o scena in care timpul pare sa se opreasca in loc intr-un fel irepetabil.
"Ai putea sa ti-i imaginezi pe Hitler sau pe Stalin oprindu-se pe malul unui rau, intr-o zi de toamna, privind curgerea apei, trecerea norilor, simtindu-se singuri, straini in lumea asta? Ai putea sa le acorzi posibilitatea unui asemenea moment?" Da, problema mea cu cartea este ca pot. Asa cum, vorba cantecului, "nu e om sa nu fi scris o poezie", tind sa cred ca la baza avem cu totii aceleasi nevoi, si escapismul, dorinta de oprire din goana agitata dupa bani sau putere, oricat de obsedanta ar fi, este una dintre ele. Oricine o intrezareste, macar o data. N-o fi asa, dar asta e senzatia mea, drept pentru care toata povestea cu alternasterea mi-a sunat cam patronizing, ca si cum ar fi vorba despre un cerc al initiatilor inaccesibil muritorilor de rand, cu iz de manual de spiritualitate orientala pe intelesul omului modern, in care ni se flutura prin fata ochilor felurite aspecte ale moralei, sexualitatii, ecologiei, nu atat de revolutionare sau originale cum le considera unii.

Filmele proiectate in cadrul fundatiei sunt scurt-metraje asemanatoare celor in ralenti de prin muzeele de arta contemporana, avand ca subiect rutina vietii, miscarile mecanice, acele filmulete ce nu reusesc mai niciodata sa-mi transmita tensiunea angoasanta, le privesc ca pe o ciudatenie artificiala, dar inglobate in povestea lui Makine-Osmonde capata o noima si un grad de digerabilitate mai mare. Poate pentru ca receptez mai bine cartile care-mi spun "ce viata de cacat ai" decat filmele cu acelasi subiect, o spun intr-un mod mai prietenos, mai empatic. Ori poate faptul ca am citit-o intr-un moment de gratie, in mijlocul paradisului nordic, m-a facut sa ma detasez, intr-o lume unde nu se aplicau legile rutinei, totul era nou si frumos, ochii si urechile larg deschise incercau sa inregistreze fiecare imagine, fiecare zgomot, asa ca punctul de pornire al cartii mi s-a parut o prostie.
Am citit ulterior si Lucrarea iubirii, cu speranta ca Alternasterea e doar un derapaj. E mai rau decat mi-am imaginat, acolo se naste Bôlos si este introdusa ideea femeii cu corpul extrem, aparitie repetitiva pana la obsesie, acolo germineaza gandul unei fratii a inadaptatilor social, e ca un fel de schitare a proiectului cartii de fata.
Un lucru care ma deranjeaza la multi reprezentanti considerati de frunte ai literaturii franceze contemporane  apare si aici: nu fac un subiect tabu din sex in literatura, da-s prea multi francezii astia freudieni care pun sexul, in toate formele, pozitiile si orificiile posibile, la baza dezvoltarii romanelor, nu cu rol de argument, ci de motiv central, punct de plecare sau de sosire, serios, a devenit o particularitate nationala si-i face prea previzibili.

Sa nu intelegeti ca ar fi o carte prost scrisa, asta m-a si ajutat s-o termin, m-a luat valul frazelor frumos aranjate si m-a scos la liman, imi pare doar teribil de rau ca Makine nu-si pune talentul in slujba unei cauze mai bune. Sau Osmonde, care a incercat sa se alternasca, asumandu-si o a doua identitate literara, din fericire nu l-a tinut prea mult. Deocamdata, raman la Makine cel inspirat de istorie, acolo unde tonul justitiar si raspicat cu nuante livresti isi gaseste mai multa justificare si originalitate decat in bovarismele filozofice. Au ceva rusii cu dedublarile, ma bucur ca aici secretul nu a fost la fel de durabil si de succes ca la Gary/Ajar, singurul scriitor laureat al Goncourt-ului de doua ori, unde avatarul a reusit sa devore identitatea pana la anihilare, sper ca faza de personalitate multipla sa se fi incheiat si din ea sa se intoarca doar Makine, fara Osmonde. Daca nu, voi gusta din mar doar jumatatea dulce si parfumata, o voi evita pe cea otravita cu ademenirea ei spre neant, il voi citi in continuare cu multa placere pe unul, il voi evita pe celalalt.