Sosiri, plecari...

V. S. Naipaul - Enigmatica sosire

Tabloul lui De Chirico cu acest titlu, dat de Apollinaire, reprezinta "O dana; in departare, dincolo de ziduri si de portaluri (ca niste decupaje de carton), se vede varful catargului unei ambarcatiuni de moda veche; in prim-plan, pe o strada altminteri pustie, sunt doua figuri umane, ambele neclare, una fiind, poate, persoana care tocmai a sosit, cealalta, posibil, un bastinas, din port. Scena inspira dezolare si mister; vorbeste despre misterul sosirii. Mie de asta imi vorbea, ca si lui Apollinaire".

Pornind de la misterul intrezarit la capatul drumurilor sale, cu sperantele si asteptarile tanarului emigrat din Trinidad, Naipaul ne impartaseste propria-i calatorie prin viata, o metaforica explorare a tarmurilor unde a fost purtat.

Intr-un sat din Anglia din apropiere de Stonehenge, observa ciclul vietii si al mortii cu aceeasi fascinatie cu care turistii se inghesuie in apropiere pe langa faimoasele pietre. Vietile se desfasoara in ochii tuturor, in schimb mortile si plecarile se petrec discret, departe de privirea iscoditoare a lumii. Este o comunitate ce traieste dupa ritmul primordial ale naturii, un spatiu agrar populat cu tarani ce-si duc existenta urmand ciclul anotimpurilor, zgarciti la vorba, aspri si cruzi uneori. Un fost cal de curse sau un ponei castrat isi sfarsesc viata nestiuti de nimeni, familiile vin si pleaca parca peste noapte, mortile se transforma in disparitii ce lasa in urma doar paragina asternuta peste casele nelocuite, pentru a fi apoi demolate de noii proprietari, oameni veniti de la oras, cu alte preocupari si interese, pentru care agricultura, horticultura si cresterea animalelor nu mai inseamna nimic. E un loc cu drumuri intunecate, casute risipite printre dealuri, tablouri vaste din care disparitia unui detaliu nesemnificativ precum o viata, de om sau de animal, nu altereaza cu nimic plenitudinea imaginii generale.

Citim apoi despre o alta sosire, a tanarului bursier plin de speranta ajuns in Anglia, trecand prin America, inzestrat cu un bloc-notes ieftin si un creion chimic, dar si cu vise mari de a deveni scriitor. Sunt multe asteptari si dezamagiri ale proaspatului venit intr-o lume atat de diferita de cea familiara, in Anglia ce poarta insemnele razboiului terminat de curand. Plecarea se petrece ritualic si desprinderea de familia extinsa de acasa devine un eveniment local. Avea sa se intoarca pentru prima data abia dupa sase ani.

Calatoria scriitorului, definit prin descoperirile sale, prin felul de a vedea mai degraba decat prin intamplarile personale, este una diferita de cea a omului, cei doi se despart si se reintalnesc tarziu, inainte de sfarsitul drumului, cand Naipaul intelege ca experientele scriitorului sunt moduri de confruntare cu viata reala, ca scriind despre Jack, taranul din valea Wiltshire, scrie de fapt despre sora sa din Trinidad, despre moarte si modul in care o abordezi, ca experienta literara este asumata, interiorizata, ajungand in acel adanc unde se inglobeaza experientei personale.
Am vazut aici un Naipaul nelinistit, framantat de propriile angoase, ce a cunoscut de-a lungul timpului si dezradacinarea, si disperarea omului avid sa scrie fara a reusi, macinat de ganduri si complexe, de incapacitatea de a crea, de identitatea sa culturala, ratacind intre doua lumi si incepand sa vada la orizont o alta destinatie, aceea fara intoarcere, murind cate putin cu fiecare plecare a celor dragi, de care este departe. Fictiunea si realitatea se imbina permanent, memorii si fragmente de jurnal se intercaleaza pe nesimtite inlocuind firul narativ, pierdut undeva in fundal pana la disparitie, ca un parau ce serpuieste prin vaste peisaje de tara si printre amintirile autorului, pentru a ne vorbi despre relatia dintre scriitor si om, dintre scriitor si lume, dintre om si lume, pe un ton contemplativ si melancolic, ce imbina anxietatea cu nostalgia. Atipica pentru scrisul lui Naipaul, probabil n-as considera-o potrivita pentru un prim contact cu opera lui, chiar daca tematica alienarii cauzate de exil apare si in romane. Ar fi ca si cum ai incepe sa citesti Rushdie cu Joseph Anton. Aici totul ia o turnura subiectiva, mult mai incarcata de dramatism si modul in care ii voi recepta urmatoarele carti va fi cu siguranta impregnat de amprenta acestor confesiuni, frumoase si dureroase.