Oksana Zabusko - Studii in teren despre sexul ucrainean
Unele femei sunt singure pentru ca inca il mai cauta pe Mister Perfectiune, altele fac din singuratate o alegere de viata, pentru a evita complicatiile, altele au parte de o succesiune de esecuri, contratimpi, nepotriviri, dezamagiri, de teama sau nesiguranta. Mai este si categoria celor ce percep lipsa unui partener ca pe un blestem, o povara si atunci cand isi gasesc alesul sunt in stare sa indure multe umilinte pentru a-l pastra. In aceasta din urma categorie o vad pe Oksana, eroina cartii, cautandu-si disperata iubirea si purtandu-si prin lume complexul national. Prefer sa nu o consider un alter-ego al autoarei, ci o imagine deformata, desi multe aspecte din biografia Oksanei personaj coincid cu cele din biografia Oksanei autoarea.
Nu stiu daca este un caz de traduttore, traditore, dar cartea m-a indepartat de la primele pagini, unde am intalnit exact greseala pe care o mai fac si eu cand ma exprim in scris. Ma ia valul cateodata si leg asa, aiurea si repetitiv, determinanti si subordonate, ca nu ma mai pot opri sirul gandurilor. Incerc din greu sa o combat, insa eu, cel putin, nu am veleitati literare si pretentia de a scrie ceva publicabil, stau cuminte in coltul meu fara sa astept laude sau aplauze si fara sa spamez Facebook-ul (nici n-am cont) cu ce-am mai scris.
Vrand sa se exprime in fraze ample, stufoase, ca asa-i frumos cand vrei sa-ti lasi fluxul constiintei sa se reverse, scriitoarea abuzeaza de pronumele relativ "care" si ajunge la dese constructii suparatoare, precum:
- "in care se gasesc frigiderul, cuptorul electric, mobila de bucatarie cu sertarele parca abia prinse si care se deschid..";
- "in care urmareste cu sufletul la gura momentele tensionate in care eroul alearga";
- "casa temporara, in care mizeriile tuturor celor care au locuit-o"...
Si asta doar in primele vreo doua pagini, dupa aceea am renuntat sa le mai notez, ca aveam ambitia sa termin cartea. Iar formulari de genul "(puiul fript) asezat comod, de-a berbeleacul, pe frunze moi de salata" ma fac sa suspectez traducatorul de necunoasterea limbii romane; nici ca o figura de stil nu pot sa-mi imaginez cum s-ar putea rostogoli un pui printr-o farfurie fara panta. Sau doar mie expresia in cauza imi sugereaza miscare?! Nu e singurul exemplu de imperechere a cuvintelor ce mi-a sunat prost gasit, dar, dupa cum spuneam, am incercat sa le ignor ca sa pot continua lectura, sa incerc sa vad padurea, desi copacii erau cam uscati, sa aflu si ce are de spus, nu doar cum o face.
Ma simt si prost ca nu mi-a placut cartea, dar consider o victorie faptul ca am reusit sa o duc pana la capat. Am facut-o doar din solidaritate cu natia ucraineana si pentru ca nu e prea groasa, daca ar fi trebui sa-i acord mai mult de 3 ore din viata (cam mult pentru 150 de pagini, dar v-am spus ca ma impiedicam des in cuvinte) as fi cedat.
Ma tem ca exista un domeniu, unul singur al rivalitatii ruso-ucrainene, in care simpatizez indiscutabil tabara rusa si acela e literatura. Chiar si cand e vorba de proza autoreflexiva, rusii pastreaza un dram de ironie, de umor, o sclipire jucausa, ceva care sa invioreze cititorul, sa pastreze interesul prin asocierile inedite de ganduri, si nu vorbesc doar de cartile geniale precum Moscova-Petuski. La aceasta Oksana, macinata de contradictia dintre complexul si inhibitia de a proveni dintr-o tara cu o cultura mica si nostalgia de a se intoarce in patria sa "nenorocita si tembela" atunci cand e departe, vaicarindu-se pe un ton monoton si plat de conjunctura nefasta in care istoria a plasat Ucraina, sorry, dar nu pot gasi nimic in afara unor lamentatii destul de familiare. Traieste o relatie sentimentala violenta cu pictorul Mikola, o alta buna ocazie de a-si plange de mila dupa ce marturiseste ca liantul cel mai puternic dintre ei este limba materna. Mda, limba e o baza excelenta pentru a construi o relatie. Nu va ganditi la vulgaritati, va rog frumos! Nici cu femeile ce-si accepta violenta domestica nu pot empatiza, nu pot sa manifest compasiune fata de prostie, sorry din nou. Si nu vreau sa stiu ce ar scrie acum, cand Ucraina isi merita din pacate cu adevarat eticheta de victima si locuitorii ei cu atat mai mult, am citit oricum mai mult cu o carte scrisa de Oksana Zabusko decat mi-as fi dorit.
Nu stiu daca este un caz de traduttore, traditore, dar cartea m-a indepartat de la primele pagini, unde am intalnit exact greseala pe care o mai fac si eu cand ma exprim in scris. Ma ia valul cateodata si leg asa, aiurea si repetitiv, determinanti si subordonate, ca nu ma mai pot opri sirul gandurilor. Incerc din greu sa o combat, insa eu, cel putin, nu am veleitati literare si pretentia de a scrie ceva publicabil, stau cuminte in coltul meu fara sa astept laude sau aplauze si fara sa spamez Facebook-ul (nici n-am cont) cu ce-am mai scris.
Vrand sa se exprime in fraze ample, stufoase, ca asa-i frumos cand vrei sa-ti lasi fluxul constiintei sa se reverse, scriitoarea abuzeaza de pronumele relativ "care" si ajunge la dese constructii suparatoare, precum:
- "in care se gasesc frigiderul, cuptorul electric, mobila de bucatarie cu sertarele parca abia prinse si care se deschid..";
- "in care urmareste cu sufletul la gura momentele tensionate in care eroul alearga";
- "casa temporara, in care mizeriile tuturor celor care au locuit-o"...
Si asta doar in primele vreo doua pagini, dupa aceea am renuntat sa le mai notez, ca aveam ambitia sa termin cartea. Iar formulari de genul "(puiul fript) asezat comod, de-a berbeleacul, pe frunze moi de salata" ma fac sa suspectez traducatorul de necunoasterea limbii romane; nici ca o figura de stil nu pot sa-mi imaginez cum s-ar putea rostogoli un pui printr-o farfurie fara panta. Sau doar mie expresia in cauza imi sugereaza miscare?! Nu e singurul exemplu de imperechere a cuvintelor ce mi-a sunat prost gasit, dar, dupa cum spuneam, am incercat sa le ignor ca sa pot continua lectura, sa incerc sa vad padurea, desi copacii erau cam uscati, sa aflu si ce are de spus, nu doar cum o face.
Ma simt si prost ca nu mi-a placut cartea, dar consider o victorie faptul ca am reusit sa o duc pana la capat. Am facut-o doar din solidaritate cu natia ucraineana si pentru ca nu e prea groasa, daca ar fi trebui sa-i acord mai mult de 3 ore din viata (cam mult pentru 150 de pagini, dar v-am spus ca ma impiedicam des in cuvinte) as fi cedat.
Ma tem ca exista un domeniu, unul singur al rivalitatii ruso-ucrainene, in care simpatizez indiscutabil tabara rusa si acela e literatura. Chiar si cand e vorba de proza autoreflexiva, rusii pastreaza un dram de ironie, de umor, o sclipire jucausa, ceva care sa invioreze cititorul, sa pastreze interesul prin asocierile inedite de ganduri, si nu vorbesc doar de cartile geniale precum Moscova-Petuski. La aceasta Oksana, macinata de contradictia dintre complexul si inhibitia de a proveni dintr-o tara cu o cultura mica si nostalgia de a se intoarce in patria sa "nenorocita si tembela" atunci cand e departe, vaicarindu-se pe un ton monoton si plat de conjunctura nefasta in care istoria a plasat Ucraina, sorry, dar nu pot gasi nimic in afara unor lamentatii destul de familiare. Traieste o relatie sentimentala violenta cu pictorul Mikola, o alta buna ocazie de a-si plange de mila dupa ce marturiseste ca liantul cel mai puternic dintre ei este limba materna. Mda, limba e o baza excelenta pentru a construi o relatie. Nu va ganditi la vulgaritati, va rog frumos! Nici cu femeile ce-si accepta violenta domestica nu pot empatiza, nu pot sa manifest compasiune fata de prostie, sorry din nou. Si nu vreau sa stiu ce ar scrie acum, cand Ucraina isi merita din pacate cu adevarat eticheta de victima si locuitorii ei cu atat mai mult, am citit oricum mai mult cu o carte scrisa de Oksana Zabusko decat mi-as fi dorit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.