Thursday, 8 January 2015

Libertatea strazii


Jorge Amado - Capitanii nisipurilor

"Seamana cu unul dintre copiii aceia din filme care fug de acasa si au tot felul de aventuri", marturisea un copil despre teribilul sef al unei bande de pusti, intre 8 si 16 ani, ce punea in pericol linistea burgheziei respectabile din Bahia. Este printre putinii din afara bandei ce poate sa vada copilul, nu vagabondul infractor. Pentru multi, acesti copii ai strazii reprezinta doar problema numita de ziare cu raceala "delincventa juvenila", pasata intre politie, judecatori, casa de corectie si orfelinat. Sunt copii fugiti de acasa, abandonati sau orfani, ce au gasit in solidaritate si prietenie dramul de caldura si de acceptare de care i-au lipsit adultii din jur. Pentru ei, Bahia este un urias teren de joaca, unde zburda liberi. Nu au nume de familie, ci doar porecle. Fiecare are atributii bine stabilite in cadrul comunitatii adapostite de o magazie parasita: Schiopu este spionul ce se infiltreaza in casele bogatilor pentru a afla unde sunt pastrate averile, Vrajitoru este intelectualul grupului, pasionat de carti si cu talent nativ de pictor, Glont e seful bandei, Cotoi cel mai spilcuit si elegant membru al ei, un mic seducator, un viitor peste... Fiecare dintre ei cauta o alinare, in carti, in rugaciuni, in aventuri sau in iubire. 
Sunt doar niste copii, dupa cum isi aduc aminte din cand in cand cate unii, ii fascineaza rotirea caruselului, in masura sa imblanzeasca si cele mai asprite firi, o calatorie spre stele sau un prilej de a inchide ochii si a-si inchipui ca sunt ca toti ceilalti, ca jos, dupa ce zborul se termina, ii asteapta parintii iubitori ce-i vor conduce acasa. Se tem de bunatate, fiindca stiu ca nu poate sa dureze si, atunci cand vine, vine ca un surogat, ca o imagine a unui copil pierdut sau a unui potential tanar amant. Unii dintre ei au o stea in loc de inima, stralucind de generozitate cand primesc bunatate, de compasiune si altruism fata de tovarasii lor. Sunt cei ce intervin cand zeul razboiului este arestat, dar si primii care au de patimit cand zeita neagra se supara. Copiii astia au un singur parinte, pe parintele José Pedro, cel ce incearca sa le imbunatateasca viata, intelegand ca orfelinatul nu este o optiune, ca singurul bun pe care-l poseda si nu vor sa-l cedeze este libertatea.
 Poate vi se pare ca este o imagine idealizata? Genul de carte care vrea sa-ti spuna "ei sunt niste ingeri inocenti si restul niste brute nepasatoare"? Nicidecum, avem de-a face cu hoti, agresori, violatori, sarlatani. Nu sunt perfecti, dar au un cod al onoarei si, asemenea unei haite ce unora le pare de neimblanzit, intorcand privirea cu scarba sau teama, stiu si inteleg cand afectiunea nu li se ofera din varful buzelor, ci din suflet, desi cunosc frica, sunt banuitori sau descumpaniti, pentru ca nu au fost obisnuiti cu un altfel de tratament decat cel caruia i se raspunde cu duritate si ura.
Poate credeti ca am spus prea mult aici, dar va asigur ca, daca ar fi vorba de o panza a Vrajitorului, e posibil sa va fi aratat in fundal o magazie cu o multime de siluete indistincte iesind din ea, plaja si orasul din departare. Numai daca veti citi cartea veti vedea cum prim-planul incepe sa se populeze cu figuri care mai de care mai pitoresti si expresive, cum se adauga ceva din atmosfera Pravaliei de miracole, cu zeii si practicile candomblé, cu capoeira, dansul-lupta, cu traditiile si superstitiile unei Brazilii negre a anilor '30 (cand a si fost scrisa cartea) ce incearca sa-si vindece ranile sub privirile critice si banuitoare ale sus-pusilor. Este o carte ce reuseste sa provoace impactul emotional fara sa-l cerseasca, nimic din scrisul lui Amado nu cere compasiune, osciland intre veselia optimista si inconstienta a copiilor, limbajul indignat al trecatorilor si cel rece-oficial jurnalistic sau al scrisorilor cetatenilor "bine intentionati". E exact tonul dulce-amar care imi place si mai e acolo o empatie atat de reala si vie incat incep sa ma intreb daca Amado si-a petrecut copilaria pe strazi. Daca nu, e si asta un semn ca-i un mare autor, pe mine m-a convins!

No comments:

Post a Comment