Supunere

Michel Houellebecq - Soumission 

Despre Houellebecq nu am avut niciodata o parere prea stralucita si nimeni nu ma poate convinge ca e un autor care scrie bine. Are mai degraba stil de copywriter. De acord ca are/avea incisivitate si vivacitate, dar astea-s mai mult caracteristici ale publicitatii si jurnalismului decat ale literaturii. Plus ca s-au mai diluat si ele, cu fiecare carte in care repeta aceleasi teme la nesfarsit. In schimb, nu-i contest doua calitati: stie sa propuna subiecte de actualitate (ca orice jurnalist), uneori controversate (turism sexual, clonare, influenta mass-media asupra perceptiei realitatii) si are un marketing agresiv (ca orice publicitar) ce-i asigura priza la public. Pe scurt, are prezenta de spirit de a aborda subiecte "fierbinti", dar modul in care o face nu  indreptateste Goncourt-ul acordat pentru o carte in care a copiat pasaje de pe Wikipedia... Wiki scrie bine! Si uite asa se face ca de premiatul Nobel (care, va place sau nu, este totusi mai bun scriitor) aude lumea nefrancofona in ziua cand primeste premiul, dar de cartile acestui mic Ponta al literelor franceze vuieste netul de fiecare data. De obicei de bine.

Si acum a nimerit-o. Exact cand era in turneul de lansare a Supunerii (traducerea literala a cuvantului "Islam"), s-a produs atentatul. In plus, e pe coperta numarului Charlie Hebdo din ziua  macelului, o coperta ce surprinde foarte bine temele principale ale cartii: imbatranirea personala si musulmanizarea Frantei.
Nu obisnuiesc sa fac speculatii nefondate, dar in cazul asta nu ma pot abtine: calculat si mercantil cum il vad pe Houellebecq, e in stare sa jubileze in sinea lui (ca in public stie si el ca unele lucruri chiar nu se fac, asa ca si-a suspendat deocamdata turneul) ca atentatul ii va spori vanzarile. Pentru ca oamenii vor sa stie, sa faca legaturi, sa inteleaga. De aceea am citit-o chiar si eu, desi imi promisesem dupa vreo 3 carti de-ale lui sa nu mai am de-a face cu personajul, dar nu mi-e rusine sa recunosc ca am obtinut-o prin marinimia internetului, ceea ce nu fac decat in cazuri exceptionale cu cartile. Probabil ca, in lumina ultimelor evenimente, nu va mai declansa scandalul asteptat, ci doar interesul legat de presimtiri sumbre alimentate de conflictul acutizat intre civilizatii.

 

Intr-un viitor nu prea indepartat (anul 2022), dupa doua mandate ale lui Hollande, in Franta ajunge presedinte un anume Mohammed Ben Abbes (nici nu e de mirare cand contracandidata este Marine Le Pen), instaurand conducerea Fratiei Musulmane.  Intr-o Franta in care nativii sunt ca anesteziati, incapabili sa riposteze,  sentimentul surd de neliniste si ingrijorare ramane doar in fundal si masurile luate de guvern nu mai starnesc indignarea colectiva, nu-si gasesc riposta din partea societatii civile. Statele nord-africane incep pe rand sa adere la UE si Sorbona devine universitate islamica finantata de sauditi.
François, un personaj la fel de narcisist ca si imaginea afisata de autorul sau, ce mi-a repugnat de la primele randuri, este un profesor universitar la Sorbona al carui prestigiu se hraneste mai mult cu lucrarea de doctorat despre Huysmans, prozatorul simbolist decadent convertit la catolicism al sfarsitului de secol XIX. Nu ezita sa se laude ce articole incisive si stralucitoare scrie, este adept al patriarhatului, considerand barbatul "domnul si stapanul" femeii, pe care o vede ca instrument sexual, expediind-o scurt dupa 35 de ani in ruina in timp ce el, masculul feroce, la 43 de ani debordeaza de viata si trebuie sa-si reconfirme anual vigoarea cu noi victime alese dintre studente.
Cartea alatura scene de sex vulgar, fara nimic erotic, repetate inainte in alte volume, cu prelegeri despre Huysmans (iar o fi copiat de undeva?!), consideratii politico-sociale si obisnuitul narcisism al autorului, prin sublinierea unor cuvinte prin caractere italice, ca doar sunt esentiale. Lui Houellebecq ii place sa-si puna personajele sa vorbeasca asa cum un om nu ar face-o decat de la o catedra, transformand orice intalnire in lungi monologuri. Totul suna fals de la un capat la altul. Generalizeaza, inchipuindu-si ca o natie intreaga este asemenea lui François cel deprimat (si doar am vazut chiar recent ca nu e!), incapabila de actiune in fata unei amenintari reale si construieste un roman/eseu despre blazarea Frantei in fata islamizarii. Fraza prolixa, mai lunga decat de obicei,  plictiseste, mai ales cand discursul e confuz si pune pe tapet destule idei scoase "din putul gandirii" (cateva mostre mai jos).

Ca fapt divers, nu Banciu, ci Houellebecq a facut in spatiul public, inca din 2001, dupa World Trade Center, afirmatia ca islamul este o "cretinatate de religie", asa ca CNA-ul il poate amenda (si) pentru preluare fara citarea sursei. Am amintit de episod pentru ca exact aceasta afirmatie se straduieste sa o consolideze prin carte, impreuna cu aceea ca turma blanda de oite catolice e la fel de cretina, lasandu-se dusa la taiere fara impotrivire. Gasindu-le motivatii facile (precum castigul mai mare si posibilitatea poligamiei) pentru a-si abandona ideologiile si a se converti, isi caricaturizeaza eroii. Se alimenteaza din speculatiile si ideile vremilor noastre pentru a face o carte digerabila dar plata, care-i pacaleste pe multi si-i face sa exclame "da dom'le, tipul are viziune!". Nu are, doar recicleaza idei de-a gata, poate mai copiaza cate ceva de pe Wikipedia sau din alte surse ce nu vor fi identificate (cine fura azi un paragraf, maine...) si le impacheteaza in asa fel incat pachetul sa fie usor de desfacut de oricine. Evita cu abilitate o luare de pozitie clara, inoata in ape caldute si face in aceeasi oala un ghiveci din care ies prost cu totii, musulmani, atei sau crestini. Arunca praf in ochii cititorului pentru a-l obliga sa-i inchida la faptul ca nu raspunde nici unei provocari si doar este agresiv, sexist, populist in a miza pe nelinistile si teama cauzate de worst case scenario. Musulmanii lui asa-zis moderati se vor probabil o gluma, fiindca la Houellebecq, un mizantrop inchistat in propriile idei, generalizand fara masura, nu exista moderatie.
Personajul e la fel de confuz ca si autorul: pleaca fara sa stie prea bine unde, merge pe drumuri pustiite post-apocaliptic nu se stie de ce, se raporteaza la Huysmans sau Péguy, autori din secolul XIX, pentru a intelege lumea concreta in care traieste, se duce la abatia din Ligugé pe urma lui Huysmans si nu afla nimic, merge la Bruxelles, nu gaseste nimic. Intr-o vreme a comunicarii rapide, afla de moartea mamei sale la o luna si jumatate dupa ce s-a produs. Si nu, nu se ascunsese in vreo grota, ca in restul cartii tot butoneaza telefonul si mailurile, plecase intr-o zona turistica din sudul Frantei. Dar domnul Houellebecq sta mai prost cu logica, nu mai zic in situatiile de cauza-efect. Ii vin tot felul de idei precum aceea ca daca femeile nu ar mai munci, s-ar rezolva problema somajului. De unde ar iesi atatia barbati calificati pentru profesii unde locurile de munca sunt ocupate in special de femei? S-ar umple tara de frati medicali, mosi de maternitate, muncitori textilisti sau chiar invatatori? Si asta e doar una, va las sa descoperiti restul singuri, daca aveti chef sa va pierdeti timpul. Cred ca aveti, curiozitatea o sa fie mare si la noi, prevad.
Oricum, e o carte care nu cred ca merita sa starneasca vreo polemica serioasa. Argumentele in favoarea convertirii nu depasesc nivelul unei discutii "de bere", cel mai important parand sa fie "une épouse de quarante ans pour la cuisine, une de quinze ans pour d'autres choses... sans doute avait-il une ou deux époses d'âge intermédiaire"...
Caricatura pe care o face Houellebecq Islamului (si, prin acceptare, civilizatiei occidentale supuse) e mai rautacioasa si mai ofensatoare decat orice a produs Charlie, pentru ca nu are nici un dram de umor, se ia prea mult in serios si pare convins (el, autorul, nu confund cu personajul) de adevarul unor idei social-economice tare subrede. E ca si cum l-ar fi desenat pe Mahomed in erectie si cu simbolul petro-dolarilor stralucind in ochi. Un personaj marturiseste cu veneratie: "il y a pour moi un rapport entre l'absolue soumission de la femme à l'homme, telle que la décrit Histoire d'O, et la soumission de l'homme à Dieu, telle que l'envisage l'islam." Un raport sado-maso, asa cum am avut si eu cu cartea....