Dublul esec al lui Clooney

The Monuments Men (2014)

Ca actor, merge. Si nu spun mai mult, pentru ca Clooney nu este chiar printre preferatii mei, nu mi-e nici antipatic, dar mereu l-am suspectat ca pune in interpretarile sale prea mult sarm personal si prea putina constructie si diversitate. Insa ce au reusit sa faca regizorul Clooney din filmul asta, avand la indemana vreo sapte premianti Oscar, si scenaristul Clooney sunt o demonstratie exemplara despre cum poti sa ai toate atuurile in maneca si sa esuezi lamentabil. Daca scenariile ar putea suferi de ADHD, ar fi un caz de manual. 

Spre sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, profesorul Stokes, un expert in arta, aduna un grup de sase specialisti care, asemenea lui, sunt convinsi ca o capodopera merita riscul pierderii vietii pentru a asigura continuarea mostenirii culturale si pornesc impreuna pe urmele operelor furate de nazisti din manastiri, institutii si colectii particulare in timpul Ocupatiei. Cei sapte, fara prea multa pregatire militara, au parte de un antrenament sumar in Anglia si apoi se raspandesc prin Franta, Belgia, Germania, in cautarea capodoperelor disparute ale picturii si sculpturii, in echipe de 2-2-2-1.
Prima greseala de script: cand ai atata potential actoricesc, nu e pacat sa-l separi ca sa obtii cateva ramificari ale actiunii ce nu duc decat la diluarea lui, la o juxtapunere de scene in locatii disparate, la incapacitatea de a cunoaste suficient un erou pentru a-l putea convinge pe spectator sa-i pese de soarta lui? Incercam sa ma agat de un fir si nu reuseam, nu pentru ca ar fi fost atat de greu de urmarit, ci pentru ca mi se puneau in fata cateva secvente si, pana sa apuc sa ma familiarizez cu protagonistii, treceam la altii. Pentru ca nu era timp de conturare a personajelor, informatiile alea care ar fi trebuit sa dea culoare, sa le completeze motivatiile sau reactiile, picau sec, condensat, doar pentru ca trebuia sa fie si ele acolo. Un cantec interpretat de cei dragi ascultat in dusul taberei din Ardeni nu este suficient pentru a trezi emotia spectatorului, asa cum nici intelegerea faptului ca eroul lui Matt Damon face parte din the good guys nu e suficient pentru a transforma ura si neincrederea unei frantuzoaice (Cate Blanchett) intr-o nevoie brusca de a face sex cu el. 

E onorabila dorinta lui Clooney de a reaminti ca arta e ceva ce face parte din esenta noastra umana si transcende timpul, insa personajele sale nu transcend limita celor cinci minute care le sunt alocate, asa cum nici mesajul nu prea reuseste sa razbata printre scenele de razboi. Parca isi propusese sa fie un film despre altceva! Si niste novici intr-ale luptelor ajunsi in plin iures al fortelor germane in retragere nu sunt nici amuzanti, cum ar fi putut sa fie, nici eroici, cum poate ar fi vrut regizorul, nu-s decat anosti. In rest, poti sa intuiesti ca exista si alte surse de informare decat frantuzoaica acuzata de colaborationism, insa nu le vezi, nu le stii, pare ca toata munca de investigare a echipei de experti tine de hazard si emana aceeasi senzatie haotica data de intreg produsul final. 

Un film care nu stie sa-si expuna si sa-si urmeze ideile de baza, ce-si transforma toate personajele in aparitii episodice nesemnificative si nu se poate abtine sa nu pice si in obisnuita retorica americana a eroismului, static, fragmentat si fara nuante psihologice, care nu creeaza nici empatie, nici momente de tensiune si ramane, pana la urma, mai mult despre razboi decat despre eroii recuperatori de arta e un film care si-a ratat cu totul bunele intentii.
Clooney cel responsabil de Monuments Men arata ca un adolescent indragostit pana peste cap care numai la facut lectiile nu se gandea!