Jhumpa Lahiri - Interpret de maladii
Cartulia asta cu coperta in culorile stridente ale unei sarbatori indiene a fost o surpriza, un cadou primit la Gaudeamus in urma cumparaturilor facute la standul editurii Univers. Stiti expresia cu calul de dar... daaar va asigur ca nu e cazul. Nu prea ma pricep la politeturi, se si supara cei apropiati cand imi fac un cadou, ca mecanismele ascutite anti-ipocrizie sociala au nesuferitul obicei de a le spune daca nu-mi place. Stiu ca nu-i frumos, incerc sa ma abtin, dar daca nu ma ia gura pe dinainte, expresia de pe chip sigur ma da de gol. Asa ca m-am uitat cu atentie la dintii acestui calut si s-au dovedit sanatosi! Toti noua, pentru ca atatea sunt povestirile cuprinse in volum.
Un cuplu se hotaraste sa-si depaseasca incapacitatea de a comunica aparuta in urma pierderii copilului spunandu-si in fiecare seara adevaruri pe intuneric (de unde am dedus, glumesc desigur, ca rata divorturilor mai mica inainte de '89 s-ar putea explica si prin desele pene de curent); o fetita incearca sa inteleaga diferenta dintre indienii si pakistanezii din America; intr-un alt fragment se gaseste tratamentul pentru o boala presupus incurabila; intr-o casa in care s-au mutat recent, doi indieni descopera tot felul de obiecte crestine; o familie de emigranti revine in India in excursie si intalnesc interpretul de maladii.
Sunt fragmente de cotidian ce pornesc de la prezentarea unor locuri si personaje pentru a inainta apoi intr-o tesatura complicata de conjuncturi si relatii urzita in jurul unui mister, a nespusului, a absentei. Aminteste pe undeva de Orient, Occident-ul lui Rushdie, avand o tematica asemanatoare (inadaptare, conflictul intre civilizatii, integrare, sentimentul de instrainare al emigrantului), dar Jhumpa Lahiri merge mai departe, construieste mai mult decat o ciocnire intre lumi, o intersectare a lor, o imbratisare in care valorile occidentale ajung sa fie transferate si asimilate in traditia indiana. Si asa putem vedea o "vrajitoare indiana" pe strazile unui oras american in ziua de Halloween, copiii americanizati ai unei familii ce revine in India, kitchurile comercializate de vanzatorii de obiecte religioase ce fac senzatie in casa unor indieni si asa mai departe.
Toti acesti dezradacinati vor fi simtit probabil ceea ce marturiseste eroul ultimei povestiri: "In timp ce astronautii, care au ramas eroi pentru totdeauna, au petrecut doar cateva ore pe Luna, eu am ramas in aceasta lume noua aproape treizeci de ani. Stiu ca realizarile mele sunt destul de comune. Nu sunt singurul om care si-a cautat norocul departe de casa si cu siguranta nu sunt primul. Totusi, sunt momente in care ma simt tulburat de fiecare kilometru pe care l-am parcurs, de fiecare masa pe care am luat-o, de fiecare persoana pe care am cunoscut-o, de fiecare camera in care am dormit. Oricat de obisnuite ar parea lucrurile astea, exista momente cand mi se par ireale."
Sunt fragmente de cotidian ce pornesc de la prezentarea unor locuri si personaje pentru a inainta apoi intr-o tesatura complicata de conjuncturi si relatii urzita in jurul unui mister, a nespusului, a absentei. Aminteste pe undeva de Orient, Occident-ul lui Rushdie, avand o tematica asemanatoare (inadaptare, conflictul intre civilizatii, integrare, sentimentul de instrainare al emigrantului), dar Jhumpa Lahiri merge mai departe, construieste mai mult decat o ciocnire intre lumi, o intersectare a lor, o imbratisare in care valorile occidentale ajung sa fie transferate si asimilate in traditia indiana. Si asa putem vedea o "vrajitoare indiana" pe strazile unui oras american in ziua de Halloween, copiii americanizati ai unei familii ce revine in India, kitchurile comercializate de vanzatorii de obiecte religioase ce fac senzatie in casa unor indieni si asa mai departe.
Toti acesti dezradacinati vor fi simtit probabil ceea ce marturiseste eroul ultimei povestiri: "In timp ce astronautii, care au ramas eroi pentru totdeauna, au petrecut doar cateva ore pe Luna, eu am ramas in aceasta lume noua aproape treizeci de ani. Stiu ca realizarile mele sunt destul de comune. Nu sunt singurul om care si-a cautat norocul departe de casa si cu siguranta nu sunt primul. Totusi, sunt momente in care ma simt tulburat de fiecare kilometru pe care l-am parcurs, de fiecare masa pe care am luat-o, de fiecare persoana pe care am cunoscut-o, de fiecare camera in care am dormit. Oricat de obisnuite ar parea lucrurile astea, exista momente cand mi se par ireale."
Si-n acele momente se dezvolta maladiile sufletului, crize ireversibile pe care Jhumpa Lahiri le interpreteaza, cu simptomele si consecintele lor, fara a cauta false solutii optimiste. Adesea este vorba de emigranti de a doua generatie, asa cum autoarea insasi este, ce au depasit primul impact cu noua civilizatie, dar isi pastreaza radacinile prin gesturile de fiecare zi, prin modul cum se imbraca, se machiaza ori prin traditia culinara, continua sa vorbeasca in familie limba de acasa, chiar daca in rest experientele de viata par sa indice perfecta integrare: au prieteni americani, adopta unele obiceiuri locale, au aceleasi incertitudini in privinta relatiilor amoroase si aceleasi preocupari cotidiene. Unii dintre ei nici nu au vazut vreodata India. Destinele sunt diferite, nu avem doar scenarii ale excluderii si saraciei, ci si ale bunastarii, asa cum si naratorii (barbati, femei sau copii) sunt diferiti si registrele se schimba, de la melancolie la seriozitate, de la nostalgie la ironie, de la naivitate la tristete.
Este o carte la fel de colorata ca si India insasi, ce te face sa o percepi drept "sexy", in intelesul pe care i-l da cuvantului un copil in povestirea cu acelasi titlu: pentru el, sexy inseamna sa iubesti pe cineva pe care nu-l cunosti. Nu-i cunosc pe emigrantii indieni din America sau Anglia, dar acest volum, recompensat in anul 2000 cu premiul Pulitzer, ii infasoara intr-un sari fascinant, viu colorat, dar cu miros de curry si singuratate. Iar Nilanjana Sudeshna Lahiri, pentru americani Jhumpa, chiar este sexy!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.