De la coada spre cap

Snowpiercer (2013)

Joon-ho Bong, regizorul filmelor The Host si Memories of Murder a ajuns in America. Si asta n-ar fi un lucru rau, merita din plin sa fie cunoscut nu doar amatorilor de cinematografie coreeana, mai ales ca prin filmul de fata le-a cam demonstrat cum ar fi putut arata un Elysium care sa aiba si atmosfera, sa elimine si timpii morti, sa nuanteze eroii si motivatiile lor, sa arate ca intr-o astfel de distopie nu exista buni si rai, ci doar luptatori pentru supravietuire. 

Intr-un viitor nu foarte indepartat, pentru a elimina efectele incalzirii globale, s-a stabilit ca imprastierea unei substante in atmosfera ar putea aduce racorirea dorita. Numai ca in loc de racoare, omenirea a primit o iarna cumplita, un frig ce a dus aproape la extinctia rasei umane. Singurii supravietuitori sunt cei din trenul construit de vizionarul Wilford, un microunivers de sine statator, autosustenabil si autoregenerabil, care strabate pamantul continuu, pe calea ferata, in ritmul unei rotatii pe an. Ma intreb daca nu era mai convenabil un buncar subpamantean construit pe aceeasi premiza, e mai periculos sa infrunti blocurile de gheata asternute pe sine, care nu stiu prin ce minune, intr-un an de la ultima trecere, nu ingheata si nu sunt distruse, dar fiecare cu alegerea lui :)

Sa incep cu partile mai putin convingatoare? Pornesc de la tabloul de baza, oarecum asemanator cu cel din Elysium, de care aminteam: clasa exploatatoare, formata din privilegiatii platitori de bilet, sta in primele vagoane si se bucura de conditii de confort si lux, conform principiului "dai un ban, dar stai in fata". Exploatatii, cei de la coada trenului, nu sunt ei chiar atat de exploatati fiindca, in afara de faptul ca li se asigura strictul necesar de hrana, sub forma unui "bloc de proteine", nu au nimic de facut, nu sunt pusi la munci grele, sunt practic un balast pentru ecosistemul trenului. De ce si-ar asigura cineva singur batai de cap luand in tren niste oameni care nu pot cauza decat tulburari si probleme prin nemultumirile lor, n-am inteles. Da, exista oarecum o explicatie, pe care n-o voi divulga, sa nu stric surpriza, dar tot nu se sustine, fiindca plus cu minus tot zero da, si tot acolo s-ar fi ajuns si fara cei din ultimul vagon sau din inchisoare... Mai sunt apoi niste scapari de plot, dar la unele ar trebui sa detaliez prea mult din continutul filmului ca sa le explic. Voi aminti doar pe scurt ca unele dintre ele implica o haina de blana masura S care nu se stie de unde apare, o torta (cred ca ar trebui sa incep sa scriu cu diacritice, dar cu tastatura mea englezeasca asta ar implica un efort prea mare, si "tz" nu-mi place), niste indivizi congelati in mijlocul nametilor, impuscaturi in curba dintr-un vagon in altul  prin geam dupa ce unul dintre protagonisti abia trecuse de vagonul respectiv, sursa de hrana ca potential motiv de dezgust pentru cineva prin stomacul caruia au trecut lucruri mult mai rele, un individ injunghiat ridicandu-se apoi bine mersi sa-si continue drumul, o lupta in care niste soldati dotati cu casti cu infrarosii nu reusesc sa doboare cativa oameni inarmati cu topoare si cutite si muulte altele, DAR...

Intrebarile au venit dupa film, in timpul lui m-am bucurat de fiecare moment, am simtit tensiunea, fiecare pas al revoltatilor porniti de la coada trenului spre cap. Ce vreau eu sa spun este ca atmosfera creata este excelenta. Si o savurezi chiar si atunci cand apar momente de destindere bizare, cum e acea secventa in care totul se opreste fiindca urmeaza ceva important, pentru ca apoi sa se continue de unde a ramas. Iar actorii isi fac excelent treaba. As fi preferat ca filmul sa se incheie cu trei minute inainte de momentul cand s-a terminat, ar fi fost - cred eu - cel mai potrivit sfarsit pentru o distopie cu accente suprarealiste. Am apreciat mult latura vizuala, culorile unei lumi care progresau de la nuante de gri pana la cele mai vii tonuri, asa ca in primul moment cand o pata galbena patrunde in universul gri impactul este aproape dureros pentru privire, te introduce imediat in contrastele unui univers care nu are cum sa functioneze asa cum a fost conceput, asa ca totul este controlat si selectia nu este deloc una naturala.

 Imi pare doar rau ca un film bun, daca ar fi acordat mai multa atentie scenariului, ar fi putut deveni un film de referinta, are ce-i trebuie ca realizare si actori, dar detaliile de scenariu il fac sa scada. Un mare potential se iroseste in unele explicatii neconvingatoare si intelegi asta mai bine cand se termina, fiindca in timpul lui esti prea acaparat si preocupat de soarta eroilor, de noile dificultati aparute, de rezolvarea lor, ca sa dai atentie logicii care te trage de maneca.