Am citit intotdeauna cu placere articolele Constantei Vintila-Ghitulescu din Dilema, cred ca de pe vremea cand nu era inca Veche, un izvor inepuizabil de studii de moravuri si obiceiuri ale secolelor trecute.
Subtitlul volumului de fata este limpede in privinta continutului: "Biserica, sexualitate, casatorie si divort in Tara Romaneasca a secolului al XVIII-lea". In ciuda celor ce deplang, cu fiecare generatie, libertinajul tinerilor epocii, un astfel de studiu al civilizatiei de acum peste 250 de ani ne spune multe despre natura umana, despre conventii si relatii universal valabile, despre imuabilitatea sufletului omenesc.
Si atunci, ca si acum, oamenii se iubeau, se inselau, se casatoreau, divortau, insa formalitatile erau mult mai greoaie si au implicat vreme indelungata autoritatea Bisericii. Arhivele judiciare si cronicile ecleziastice depun marturie despre procesele de divort, seductie, rapire sau viol. Nu pot sa nu observ cum uneori aberatiile legislative contemporane le depasesc pe cele ale secolului XVIII, si am in vedere Legea Medierii, care include, de exemplu, violul pe lista medierii obligatorii...
Atunci procedura greoaie era scuzata de faptul ca nu existau termene de judecata, uneori cei sarmani veniti de departe sa-si caute dreptatea trebuind sa petreaca luni bune prin curtea Mitropoliei sau pe strazile din Bucuresti, iar citatiile nu dadeau detalii precise despre identitatea si domiciliul partilor, producandu-se confuzii. Si ma intorc din nou in zilele noastre: pai nu s-au mai vazut cazuri de mascati spargand usi pentru a constata apoi ca au gresit adresa?!
Rolul Facebook-ului si al jurnalelor de stiri il juca pe atunci carciuma, unde oamenii isi "share"-uiau informatii despre femei, disponibilitate si pret, cupluri mai vechi sau mai nou formate, toate barfele despre cunostintele comune. Paradoxal, dar lipsa de intimitate era chiar mai mare decat in zilele noastre cand orice paparazzi iti poate bate in geam sa-ti puna un blitz in ochi. Intreaga comunitate participa la viata membrilor sai, nu ca martori pasivi, ci ca militanti angajati de o parte sau de alta, gata oricand sa adopte o pozitie, sa invadeze spatiul privat al vecinului.
Sunt muuulte lucruri intrigante sau fascinante pe-acolo, e o carte savuroasa pentru cei curiosi de domenii precum etnologia si istoria, n-am sa amintesc decat cateva documente care mi s-ar parea cel putin ciudate, daca nu revoltatoare, in lumea de azi:
- "cartea de blestem" se citea in public, aruncand blesteme asupra celor care ascund adevarul sau jura stramb, care stiu ceva despre impricinati si nu marturisesc. Va dati seama cum roiau martorii prin fata popilor, mai apoi a domnitorului, ca potarnichile, de frica focurilor Iadului :)
- "foaia de zestre" era un fel de conventie de casatorie cu comuniune de bunuri, un act ce contabiliza toate posesiunile pe care fata le aducea in casnicie. Incepea cu o invocare a gratiei divine, continua cu lista bunurilor, din nou o invocare, sa fie siguri ca uniunea va fi pe placul zeitatii care alta treaba n-avea decat sa supraveghereze fiecare cuplu, si apoi semnaturile parintilor, rudelor, vecinilor de mosie si preotului. Imi este greu sa inteleg amestecul vecinilor in treburile familiei, dar pentru comunitatea de atunci era o garantie, o luare la cunostinta a seriozitatii intentiilor. Oricum, mie multe-mi raman greu de inteles, incepand chiar cu conceptul de "zestre". Nu pot sa-mi retin o remarca misogina, scuze: este ca si cum te-ai duce la targ sa alegi o vaca pentru ca-ti fata si-ti da lapte, dar astepti ca vanzatorul sa te si plateasca fiindca il scapi de ea...
- "cartile de despartire" consfinteau divortul intr-una din cele mai traditionaliste oranduiri sociale, intr-o forma mult mai libera decat in spatiul catolic al epocii, dar si acolo era o problema. Zeci de Vitorii Lipan colindau tara in cautarea sotului ce-si parasea domiciliul conjugal, pentru a afla ceva cert despre soarta lui, altfel fiind in imposibilitate de a se recasatori, ca sa nu savarseasca pacatul bigamiei.
As avea eu multe de comentat despre acea oranduire sociala arhaica, dar mai bine va las sa va faceti singuri o parere daca aveti curiozitatea. Cele patru mari capitole care formeaza cartea ar fi "Privirea Bisericii Ortodoxe asupra familiei", "Aventura cuplului", "Viata in doi" si "Despre divort". Nu va mai zic decat ca situatiile infatisate au culoarea si parfumul epocii, exprimarile impricinatilor sunt savuroase si glosarul de la final este binevenit. Citesti cartea si cu interes lingvistic si literar, pe langa faptul divers ce suna ca un jurnal de stiri de scandal, dar dintr-un alt timp. Nimic nu-i nou, viata merge inainte.
P.S. As fi vrut sa spun ceva despre cel care va ramane in opinia mea cel mai mare scriitor al secolului XX. Dar nu pot decat sa tac... Nu ma indoiesc ca o vor face altii si vor insira cuvinte goale, ce-mi vor suna probabil inutil si dureros asociate cu cel care ramane maestrul cuvintelor. Drum bun inapoi in Macondo si-n poveste! La vida no es la que uno vivió, sino la que uno recuerda, y cómo la recuerda para contarla.
Subtitlul volumului de fata este limpede in privinta continutului: "Biserica, sexualitate, casatorie si divort in Tara Romaneasca a secolului al XVIII-lea". In ciuda celor ce deplang, cu fiecare generatie, libertinajul tinerilor epocii, un astfel de studiu al civilizatiei de acum peste 250 de ani ne spune multe despre natura umana, despre conventii si relatii universal valabile, despre imuabilitatea sufletului omenesc.
Si atunci, ca si acum, oamenii se iubeau, se inselau, se casatoreau, divortau, insa formalitatile erau mult mai greoaie si au implicat vreme indelungata autoritatea Bisericii. Arhivele judiciare si cronicile ecleziastice depun marturie despre procesele de divort, seductie, rapire sau viol. Nu pot sa nu observ cum uneori aberatiile legislative contemporane le depasesc pe cele ale secolului XVIII, si am in vedere Legea Medierii, care include, de exemplu, violul pe lista medierii obligatorii...
Atunci procedura greoaie era scuzata de faptul ca nu existau termene de judecata, uneori cei sarmani veniti de departe sa-si caute dreptatea trebuind sa petreaca luni bune prin curtea Mitropoliei sau pe strazile din Bucuresti, iar citatiile nu dadeau detalii precise despre identitatea si domiciliul partilor, producandu-se confuzii. Si ma intorc din nou in zilele noastre: pai nu s-au mai vazut cazuri de mascati spargand usi pentru a constata apoi ca au gresit adresa?!
Rolul Facebook-ului si al jurnalelor de stiri il juca pe atunci carciuma, unde oamenii isi "share"-uiau informatii despre femei, disponibilitate si pret, cupluri mai vechi sau mai nou formate, toate barfele despre cunostintele comune. Paradoxal, dar lipsa de intimitate era chiar mai mare decat in zilele noastre cand orice paparazzi iti poate bate in geam sa-ti puna un blitz in ochi. Intreaga comunitate participa la viata membrilor sai, nu ca martori pasivi, ci ca militanti angajati de o parte sau de alta, gata oricand sa adopte o pozitie, sa invadeze spatiul privat al vecinului.
Sunt muuulte lucruri intrigante sau fascinante pe-acolo, e o carte savuroasa pentru cei curiosi de domenii precum etnologia si istoria, n-am sa amintesc decat cateva documente care mi s-ar parea cel putin ciudate, daca nu revoltatoare, in lumea de azi:
- "cartea de blestem" se citea in public, aruncand blesteme asupra celor care ascund adevarul sau jura stramb, care stiu ceva despre impricinati si nu marturisesc. Va dati seama cum roiau martorii prin fata popilor, mai apoi a domnitorului, ca potarnichile, de frica focurilor Iadului :)
- "foaia de zestre" era un fel de conventie de casatorie cu comuniune de bunuri, un act ce contabiliza toate posesiunile pe care fata le aducea in casnicie. Incepea cu o invocare a gratiei divine, continua cu lista bunurilor, din nou o invocare, sa fie siguri ca uniunea va fi pe placul zeitatii care alta treaba n-avea decat sa supraveghereze fiecare cuplu, si apoi semnaturile parintilor, rudelor, vecinilor de mosie si preotului. Imi este greu sa inteleg amestecul vecinilor in treburile familiei, dar pentru comunitatea de atunci era o garantie, o luare la cunostinta a seriozitatii intentiilor. Oricum, mie multe-mi raman greu de inteles, incepand chiar cu conceptul de "zestre". Nu pot sa-mi retin o remarca misogina, scuze: este ca si cum te-ai duce la targ sa alegi o vaca pentru ca-ti fata si-ti da lapte, dar astepti ca vanzatorul sa te si plateasca fiindca il scapi de ea...
- "cartile de despartire" consfinteau divortul intr-una din cele mai traditionaliste oranduiri sociale, intr-o forma mult mai libera decat in spatiul catolic al epocii, dar si acolo era o problema. Zeci de Vitorii Lipan colindau tara in cautarea sotului ce-si parasea domiciliul conjugal, pentru a afla ceva cert despre soarta lui, altfel fiind in imposibilitate de a se recasatori, ca sa nu savarseasca pacatul bigamiei.
As avea eu multe de comentat despre acea oranduire sociala arhaica, dar mai bine va las sa va faceti singuri o parere daca aveti curiozitatea. Cele patru mari capitole care formeaza cartea ar fi "Privirea Bisericii Ortodoxe asupra familiei", "Aventura cuplului", "Viata in doi" si "Despre divort". Nu va mai zic decat ca situatiile infatisate au culoarea si parfumul epocii, exprimarile impricinatilor sunt savuroase si glosarul de la final este binevenit. Citesti cartea si cu interes lingvistic si literar, pe langa faptul divers ce suna ca un jurnal de stiri de scandal, dar dintr-un alt timp. Nimic nu-i nou, viata merge inainte.
P.S. As fi vrut sa spun ceva despre cel care va ramane in opinia mea cel mai mare scriitor al secolului XX. Dar nu pot decat sa tac... Nu ma indoiesc ca o vor face altii si vor insira cuvinte goale, ce-mi vor suna probabil inutil si dureros asociate cu cel care ramane maestrul cuvintelor. Drum bun inapoi in Macondo si-n poveste! La vida no es la que uno vivió, sino la que uno recuerda, y cómo la recuerda para contarla.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.