Posibil sa fie cel mai vechi film despre care am scris pe-aici, si asta nu pentru ca n-as avea uneori nostalgii cinematografice care sa ma arunce in vreo pasa de revazut filmele cu Marilyn Monroe sau sa ma faca sa nu ma dezlipesc de vreo vechitura western de pe TCM, dar mi-e mai greu sa scriu despre ele. Daca dau la o parte filtrul sentimental-nostalgic, nu prea stiu cum sa ma raportez la un asemenea film fara sa fac inevitabile comparatii cu prezentul in care noutatile ies in fata prin calitatea imaginii si a efectelor, a decorurilor sau costumelor mai spectaculoase, chiar si prin scenarii mai cautate, parca vrand sa compenseze faptul ca esentialul s-a spus deja demult.
Insa asta mi s-a parut un film pe care merita sa-l aduc in atentie, poate or mai trece pe aici fani ai fratilor Coen si ar fi pacat sa le rateze creatia de debut, e chiar un film care merita vizionat, in special de cei care au o aplecare pentru genul noir.
La inceput iti da senzatia unui scenariu clasic: un triunghi amoros, un sot gelos, un asasin platit pentru a-i ucide sotia si amantul. Insa lucrurile ajung sa o ia razna, in buna traditie ce-i va consacra mai tarziu pe Joel si Ethan Coen ca pe niste scenaristi inovativi, plini de surprize, cu care nu stii niciodata unde vei ajunge cand pornesti la drum. Prin stilul original si imprevizibil, ne poarta dintr-o crima in alta, dintr-o neintelegere in alta, fiecare ii suspecteaza pe toti ceilalti si tu, spectatorul omniscient, gusti din plin intorsaturile de situatii si confuziile create, te poti detasa pentru a avea o privire de ansamblu, luminoasa si clara, chiar si atunci cand cadrele de filmare sunt apropiate, concentrate pe un detaliu. Trebuie doar sa ai un dram de rabdare in primele vreo douazeci de minute, se urneste ceva mai lent, dar in momentul cand o face si incepi sa-ti dai seama de viziunea partiala asupra faptelor a fiecarui protagonist, comportandu-se in functie de ceea ce-si inchipuie, banuieste sau intrevede, te lasi antrenat intr-o poveste in care toti eroii sunt in acelasi timp potentiali criminali si victime.
E drept ca atunci cand l-am vazut m-am amuzat fara sa-mi pun prea multe intrebari legata de natura umana a personajelor si resorturile ce le imping sa ia anumite decizii. Dar acum nu pot sa nu observ ca la baza tuturor intorsaturilor de situatii stau niste comportamente umane cam nefiresti, cauzate de lipsa totala de comunicare a unor oameni ce se simt vanati de cei apropiati, genul de gandire de tipul "eu cred ca el crede ca... dar nu l-as intreba nici mort daca e asa", unde "nici mort" nu este chiar folosit in sens figurat. Insa contextul le face sa nu aiba prea multa importanta, sunt altele mult mai greu de inghitit pe acolo, cum ar fi un tip care vreo zece minute pare mort pentru a porni apoi taras pe autostrada exact in momentul cand altul se gandea cum sa scape de cadavru, dar fac parte din arsenalul comediei negre, asa ca n-am sa fac prea mare caz.
Apar inca de aici semnele acelui umor special ce-i va consacra in timp pe autori, ironic si cinic, intercalat cu secvente dramatice si un gen de personaje pe care il vor aborda apoi in timp destul de des, individul crud si oportunist, care se gandeste doar la pielea proprie si, tocmai de aceea, are mai multe de pierdut decat de castigat.
Am remarcat cat de tributari erau fratii la inceputuri lui Hitchcock, n-as sti sa explic prea bine cum se reflecta asta in tehnica de filmare, poate o tine de modul in care cade lumina, de paleta de culori folosita, mizandu-se mult pe penumbre, sau de fapt mi-a fost sugerata de atmosfera, de pauzele dramatice, punctate doar de vreun ventilator sau o musca bazaind in surdina, dar e ceva acolo care mi-l evoca foaaarte mult. Insa personajele si situatiile lor sunt de o alta factura, inovand in cadrul unui gen in care nu ramasese prea mult de descoperit si deviind spre altul, modern, in care as incadra Pulp Fiction, cu 10 ani inainte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.