Omul de care depinde soarta lumii

Olga Slavnikova - Dusmanul poporului

Sa salvez lumea sau sa beau si eu o ceasca de ceai? "Maksim T. Ermakov, fericitul posesor al unei Toyote de trei ani si brand manager al unor sortimente groaznice de ciocolata cu lapte" (exista asa ceva :)? eu credeam ca ciocolata cu lapte nu poate fi decat buna!) se trezeste pus in fata acestei mari dileme a poporului rus, formulata de Dostoievski, in momentul cand doi reprezentanti ai guvernului, severi si seriosi, il informeaza cu o mina grava ca in campul gravitational a aparut o anomalie cauzata chiar de capul lui. Singura metoda de remediere ar fi una deloc placuta pentru el, sinuciderea voluntara. Un glont in impricinatul cap ar rezolva toate problemele omenirii, de la accidente si catastrofe feroviare pana la atentate si cutremure.
Cum tapul ispasitor a fost gasit, nu mai ramane altceva de facut decat sa fie convins sa se jerfeasca de bunavoie pe altarul binelui comun. Si cu cat se incapataneaza sa reziste, cu atat presiunile devin din ce in ce mai puternice, insa cum o crima este din start exclusa din schema, eroul trebuie "ajutat" sa ia decizia corecta, lucru deloc usor cu un individ ce nu pare sa fie atasat de nimeni si de nimic.
Un personaj anonim devine centrul atentiei tuturor, de la vecinii de bloc si colegii de serviciu pana la creatorii de jocuri video. Insa nici presiunile psihologice, nici santajul, nici promisiunile nu par sa-l determine sa renunte la viata.
Nu stiu ce se intampla prin literatura rusa, cred ca e de vina spiritul natiei sau - vorba cartii - capul lui Ermakov, dar Slavnikova se incadreaza in filiera satirica cu tenta absurda a scriitorilor contemporani, mi se pare destul de inrudita prin spiritul caustic deghizat sub aparenta comic-absurda cu Pelevin si Kurkov. Daca Tolia din Prieten drag, tovaras al raposatului isi dorea moartea, o cauta, Maksim este exact opusul sau. O tara intreaga se asteapta sa-l vada cu o gaura de glont in cap si el se impotriveste din rasputeri.
Au rusii astia o aplecare spre tragedia ascunsa sub un ambalaj umoristic rar intalnita prin alte literaturi, o stiinta a parabolei si alegoriei, a "hazului de necaz" cu accente kafkiene care fac deliciul lecturii pe moment, dar dupa ce ai terminat cartea iti lasa un gust amar. Sa fie de vina "sistemul" care ii obliga, pentru a spune  adevaruri, sa gaseasca pretexte in fictiune sau asa o fi natura lor? N-as sti sa spun.
Dar dupa ce magia fictiunii se stinge, ramai doar cu adevarul si intelegi ca rasul ascunde teme grave, ca un individ in lupta cu sistemul va fi inevitabil strivit, ca e in natura umana sa caute vinovati in alta parte pentru tot ce se intampla si binele colectiv este insensibil la drama individuala, ca libertatea in societate este aparenta, o iluzie extrem de fragila. S-au dus timpurile eroice ale vikingilor gata sa moara in lupta pentru a ajunge cu glorie in Valhala. Acum nimeni nu-si doreste sa fie "erou", doar popular, asa cum nimeni nu-si doreste sa traiasca vremuri "interesante", ci doar linistite si tihnite. Ermakov nu vrea sa fie martir, nu-si doreste sa sufere, nu este interesat de glorie post-mortem. Nu este el la fel ca noi toti?! Eu, cel putin, recunosc, nu mi-as da viata pentru o cauza  - fiindca un luptator mort pentru acea cauza nu-i mai poate sluji cu nimic - sau pentru niste necunoscuti a caror existenta imi e indiferenta.
Judecand dupa ce se intampla prin vecinataturile estice nu foarte indepartate, inclin sa cred ca Ermakov si capul sau continua sa perturbe spatiul de deasupra Kremlinului...  Sper ca editura Allfa sa nu se opreasca aici cu publicarea acestei autoare si sa nu fie nevoie sa asteptam pana in 2017 pentru ca romanul cu acelasi titlu sa fie tradus si la noi.