Memoriile unui motan

  

Grigori Slujitel - Zilele lui Savelie 

 

Popor pisicofil, pisico-sensibil (adica astia mai ca mine care, desi iubesc mai mult cainii, nu sunt imuni nici la gratia felina) si popor pisicesc cu pofta de lectura, care va petreceti timpul printre cartile stapanilor, ciuliti bine urechile! Eu nu prea spun despre multe carti ca ar fi un must read, nu pot decat sa povestesc ce-mi place si ce nu-mi place, fiecare cu gusturile si interesele lui literare, dar acum zic ca asta e de neratat pentru voi! 

Ma intrebam de unde a mai aparut si rusul asta debutant, iar elogioasa prefata a lui Evgheni Vodolazkin m-a lamurit: dintr-unul din cele mai importante teatre de stat din Moscova, unde este actor, teatru ce se ocupa in principal cu dramatizari ale unor texte literare. Si actorul nostru s-a hotarat intr-o buna zi sa joace rolul unui scriitor care, pretinzandu-se actor, joaca rolul unui motan. 

Savelie - alintat Savva - a vazut lumina zilei impreuna cu doua surori si un frate sub o masina veche si si-a trait primele luni intr-o cutie captusita cu puf de plop ce pastra inca mirosul bananelor pe care le continuse. A deschis ochii asupra lumii in acordurile concertului L'amoroso al lui Vivaldi, numai bun de acompaniat o lectura pisiceasca. Promisiunea traiului prosper asigurat de oamenii prietenosi din zona ii lumineaza copilaria. 

Insa viata felinelor de pe strada nu este deloc lipsita de peripetii, drame, despartiri, regasiri, intamplari crude sau vesele. Pofta nestapanita de a trai, nevoia de a experimenta cat mai mult si mai intes il face pe Savelie sa nu poata sta mult intr-un loc. Oamenii pleaca in armata, motanii pleaca in oras. Asta e mersul lumii. 

Asa ajunge viata motanului sa adune o colectie de locuri si portrete umane din Moscova, de fapt de pretutindeni, tipare usor de recunoscut. De exemplu, intr-un salon de cosmetica de oriunde veti putea gasi acest personaj: 

"Clientele erau genul de fete batrane pe ale caror fete chipul si asemanarea Domnului fusesera corectate major. Era greu sa-ti dai seama ce varsta au - undeva intre douazeci si cincizeci. Erau reci si arogante, aveau buzele umflate peste masura, de parca le-ar fi intepat o viespe, nasurile prea inguste, cu varful avantat semet in sus si ochii rai alungiti spre tample. Ai fi zis ca fata li se incheie in copci la ceafa si ca, daca atingi din greseala incheietoarea secreta, masca are sa se rupa si sa se rostogoleasca fosnind prin salon, ca un balon umplut cu aer."

E doar o mostra marunta, nu vreau sa va stric prea mult din placerea descoperirii unor mici perle de gandire felina, ce cuprinde in unele domenii cunostinte tot atat de vaste pe cat de naiv si ignorant pare a fi in altele. Omniscienta umana - si inca a unui om cu cultura si umor - mi s-a parut in cazul lui Savva o gaselnita foarte potrivita pentru a reda experientele unui erou picaresc, adoptat mai intai de un tanar refuzat in dragoste, devenit pentru o vreme angajat la un muzeu de arta, impartindu-si un timp traiul cu un papagal arogant ce se viseaza artist liric, care cunoaste un catel de talie mica stapanit de atacuri de panica, chinuit de impresia ca ar fi urmarit de un dragon si multe, multe altele pe care mi-ar placea sa le descoperiti singuri, in calatoria de la un microunivers ce ajunge pana la urma tot la mila cartitelor gropari, pana la macrouniversul lumii umane.

Tangential, isi face loc si istoria contemporana printre observatiile feline: incendiile de la turbarii din 2010, mitingurile de protest impotriva lui Putin din 2012 trec prin fundalul peregrinarilor motanului. Eroul este un spirit liber, o natura contemplativa cu accente melancolice dar si ironice, iar consideratiile lui, uneori amare, alteori pline de haz, de fin observator al naturii umane, fac deliciul cartii. Daca indemnam la inceput iubitorii de pisici sa o citeasca, va spun acum ca nu este numai pentru ei. E si o carte despre Moscova, despre noi, despre sentimente si meandre sufletesti. Savva e foarte uman in strafundul sufletului de motan. Naivitatea felina e doar o forma de a analiza din exterior oamenii, insa una plina de sensibilitate, empatie si duiosie. 

E ca o poveste dulce amaruie, cum imi plac mie, care nu cred in povestile cu final fericit. Sa zicem Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Eroul pleaca departe, intr-o cautare ce-l va pune in fata multor pericole, cunoaste oameni si animale, prieteni si dusmani, apoi stiti voi ce urmeaza... Dar tot ceea ce vede, afla, invata, despre sine, despre ceilalti, deopotriva oameni si animale, transforma calatoria lui intr-una minunata! 

Mai vreti un motiv sa cititi cartea? Acela ca ne pune in fata, prin ochii mari pisicesti, propria noastra oglinda, in care se reflecta intotdeauna un chip uman vegheat atent din spate de o silueta felina: 

"Noaptea oamenii arata ciudat. Tinerii beau ca sa fie mai batrani, barbatii in toata firea, dimpotriva, se imbata ca sa mai scape de zece-douazeci de ani. Nici unora, nici altora nu prea le reuseste. Despre femei nici nu mai vorbesc. Comportamentul lor e dictat de un fel de dublu misterios care, sub influenta alcoolului, il da afara pe capitanul corabiei din cabina lui, incuie zavorul si rasuceste timona cum da Dumnezeu, pana cand vasul se izbeste cu toata viteza de stanci. In esenta, simtul timpului la oameni este complet dat peste cap."

 "Oamenii poseda o insusire uimitoare, pe care eu n-am mai intalnit-o la nimeni altcineva: sunt gata sa-i dea ultimul lor colt de paine unui pisoi in suferinta, dar il palesc fara nici o remuscare cu bata de baseball pe soferul care nu le-a acordat prioritate."

Nu vreau sa trec mai departe de prima suta de pagini cu citatele. Chiar mi-as dori sa-l descoperiti pe motanul asta. E o carte pe care nu am cum s-o uit, o sa-l iubesc pe Savelie asa cum i-am iubit in copilarie pe soricarul Fridolin, pe pinguinul Apolodor, mai apoi pe vacuta Mu si pe soarecele Firmin. Mai sunt poate si altii pe care nu mi-i aduc aminte acum si, daca le-as auzi pronuntat numele, m-as gandi cum de i-am putut uita...