Necunoscutul din trecut

 

Roddy Doyle - Zambeste 

 

Poate unii s-ar astepta la o carte vesela, eu nu. Cand citesc acest indemn, prima mea tendinta nu este una pozitiva, ci il completez in minte cu continuarea murphy-ana "maine va fi mai rau". De la o varsta incolo, iti vine greu sa-ti imaginezi ca lucrurile vor putea merge spre bine. Victor Forde, eroul romanului, a trecut cu putin de 50 de ani si este un barbat singur din Dublin care, in lipsa de altceva mai bun de facut, isi petrece serile intr-un pub. Se va dovedi insa, citind cartea, ca pentru el acel "maine" la care ma gandeam nu prea mai conteaza, la el caderea in abis, ceea ce a fost mai rau, a inceput inca din copilarie. Acest barbat de varsta a doua, despartit de multi ani de sotie, intalneste intr-o buna zi la bar un altul, ce pretinde ca i-ar fi fost coleg de scoala din vremea cand amandoi frecventau institutia de invatamant a Fratilor Catolici. Desi nu il poate plasa pe cel care pretinde ca s-ar numi Fitzpatrick in propriile imagini din copilarie si nici nu-l place, amintirile comune exista. Incepe astfel o incursiune in memoria ce-l va purta pe Victor prin anii de scoala, cariera de jurnalist, intalnirea cu cea care avea sa-i devina sotie.

Nu este deloc o carte asa cum pare. Daca au fost pagini cu scene de sex gratuite si inutile in prelungirea descrierii lor, rand pe rand, parand irelevante pentru structura de ansamblu, cand m-au exasperat multele note de subsol ce explica referinte pop culture cunoscute de mai toti cititorii (Jim Morrison, Bruce Springsteen, Lord of the Rings, Game of Thrones, etc.), am trecut, am continuat si m-a recompensat la sfarsit.

Exista in viata lui Victor un episod care-i marcheaza intreaga existenta, dezvaluit inca de la inceput, ce da si titlul: 

"Ne asculta si ranjea. Era ranjet, nu zambet. Cuvantul "nepotrivit" avea sa fie folosit abia cativa ani mai tarziu. Dar ranjetul de atunci era nepotrivit. Totul era nepotrivit. Fratele Murphy era tachinat, luat peste picior de-o clasa de baieti, iar lui ii placea asta. 

Si atunci a zis-o: 

- Victor Forde, niciodata nu pot rezista zambetului tau. 

S-a lasat tacerea. 

Era la sfarsitul lui septembrie. Ma gaseam la gimnaziu doar de trei sau patru saptamani. Nici n-apucasem sa ma dumiresc. Tot felul de profesori noi, de aceeasi talie cu baietii mai mari ca varsta, violenta, permanenta amenintare cu violenta." 

Episodul este descris de autor ca fiind o parte din propria sa experienta. Se pare ca a existat un Frate Crestin in viata lui care i-ar fi spus "Roddy Doyle, nu pot rezista zambetului tau". Chiar daca cuvintele nu au avut urmari, nu i s-a cerut sa ramana in clasa dupa ore, nu a fost abuzat, isi aduce aminte de senzatiile de vinovatie si rusine, gandul ca zambea intr-un mod gresit, care atragea o atentie nedorita. Si cum abuzul institutionalizat in Irlanda a fost un subiect mult discutat, a dorit sa scrie altceva, care sa-l puna in evidenta tangential, sa nu se centreze asupra lui propriu-zis. Consecintele sunt adanci si pe viata.

A creat astfel o iluzie a fericirii in care a impachetat intreaga carte, a unei vieti traite din plin, pe care timpul a reusit sa o detaseze de experientele traumatizante. A obtinut o istorie surprinzatoare, pe care simt nevoia sa o recitesc candva, pentru a sesiza la a doua lectura ceea ce nu am observat la prima. Pentru ca ultimele pagini m-au facut sa o pun intr-o lumina noua, sa privesc cu alti ochi ceea ce tocmai citisem. Este una din acele carti rare cu intorsaturi de situatie pe care nu le simt venind. Ok, sa zicem ca pe una din ele o intuiam, dar nu si partea a doua, care m-a dus cu gandul la un film despre care am scris aici acum vreo luna si ceva, caruia i-am suprapus atmosfera peste cea din carte. Nu voi detalia prea mult, cand o carte se bazeaza pe niste surprize, prefer sa-i las fiecaruia placerea de a le descoperi. 

Imprevizibila in constructia ei, in modul in care detaliile se acumuleaza si te intrebi tot timpul unde vor duce, pentru ca simti atmosfera apasatoare si intelegi ca nu e totul cum spune personajul, explodeaza intr-un final ce pune in lumina un adevar crud. Creeaza si intretine o perceptie, ii aduce argumente si soliditate, pentru a o rasturna si a o demola apoi, foloseste fictiunea pentru a patrunde in adancul realitatii careia ii da tarcoale in cercuri concentrice, tot mai aproape. Fitzpatrick este antagonistul, colegul din copilarie pe care nu doresti sa-l reintalnesti, ce aduce in fata eroului episoade neplacute, il confrunta cu propriul ego de atunci, strecoara in atmosfera tensiunea unui thriller psihologic ce te astepti in orice moment sa se soldeze cu o crima. Dar este si madlena declansatoare a memoriei, cel ce are deja raspunsurile, dar il ajuta pe Victor printr-un demers maieutic sa le gaseasca singur. Indiferent de impresia finala cu care ati ramane dupa ce ati citi-o, nu este o carte care sa-si lase cititorii  indiferenti! Prin modul cum a fost construita, autorul  stiind exact unde dorea sa ajunga, si-a cam spalat pacatele unor pagini neinteresante pentru mine. Sexul in literatura, daca nu este poetic, amuzant, daca nu genereaza confruntari sau conflict , mi se pare teribil de plictisitor.