duminică, 1 noiembrie 2020

Fiecare familie este nefericita in felul ei

 

Adam Haslett - Gandeste-te ca nu mai sunt

Un calugar budhist, Thich Nhat Hanh, spunea candva: "If you look deeply into the palm of your hand, you will see your parents and all generations of your ancestors. All of them are alive in the moment. Each is present in your body. You are the continuation of each of these people ". 
John si Margaret se casatoresc in Anglia anilor '60. El englez, ea americanca. El depresiv, ea curajoasa, indragostita, gata sa-l sustina. O vreme traiesc linistiti, au trei copii, doi baieti si o fata, iar viata lor pare sa urmeze drumul oricarei familii middle class, penduland intre tara lui si tara ei de origine, Anglia si America. Numai ca alaturi de cei 5 membri ai familiei mai exista unul, nevazut si neauzit pana in momentul cand alege el sa-si faca aparitia: este "monstrul" care-l insoteste pe John si apoi preia controlul asupra fiului cel mare, Michael. 
Desi au o tema comuna, tarele ereditare, Haslett e departe de naturalismul lui Zola, inrudindu-se stilistic dar si tematic mai degraba cu Franzen, cel din Libertate. Romanul sau se construieste caleidoscopic, ca un album foto de familie, in care fotografiile alb-negru sunt inlocuite, pe masura ce trece timpul, cu cele color, protagonistii imbatranesc si decorul in care sunt surprinsi se schimba in permanenta: o fotografie cu tatal si cei doi copii mai mici pe lac; o alta cu fiul cel mare scriindu-i matusii sale o scrisoare de pe un transatlantic, facuta cu un filtru diferit de pozele celorlalti, ce da senzatia de irealitate; tatal plecand la o plimbare cu cainele in padure; fiul cel mic alaturi de un alt baiat; imagini de la nunta fetei; chipuri de adulti peste care viata a trecut, pastrand tot mai estompate trasaturile copiilor care au fost... Imagini, dar nu numai. 
Fiecare dintre membrii familiei construieste aceste fotografii, transformand cartea intr-un puzzle din ce in ce mai detaliat, pe masura ce ne desluseste firele nevazute, dinamica relatiilor dintre ei. Sunt salturi in timp si in spatiu, unghiuri si perspective diferite, ilustrand o coborare in Infern careia nu toti ii vor supravietui. Unii ies mai puternici, invata sa convietuiasca cu "monstrul" ce-l tine prizonier pe cel drag, incearca sa-l ajute. Iar monstrul in cauza este disecat pe toate fatetele, din perspectiva fiecaruia dintre cei care vin in contact cu el si mai ales a celui direct afectat, printr-o scrisoare, o fisa clinica ce nu-i deloc ceea ce spune numele, un raport de boala. 
Autorul stie sa vorbeasca despre depresie fara sa scrie o carte atat de deprimanta cum ma asteptam, reda emotii fara sa devina sentimental, reprezinta inactiunea intr-un mod dinamic, energic. Saga aceasta de familie ce se intinde pe zeci de ani este una a transmiterii monstrului, de la un tata cu norma partiala, macinat de gandul ca ar fi o povara, ca inspira mila, ca ii dezamageste pe cei dragi, la fiu, insa cu alte manifestari, depresia migrand spre anxietate si psihoza. Daca va inchipuiti ca, avand un astfel de subiect, dam de o plangere de mila continua, va inselati. 
L-am vazut pe Michael nu doar ca pe un personaj, desi personajul in sine este cel mai interesant al cartii, la care se raporteaza toti ceilalti. El este omul care descrie ceea ce i se intampla, in minte si in existenta reala, cu ironie si umor, asociind flash-uri din viata si  muzica, acest "mediator pentru trauma transgenerationala a sclaviei", cu tratamentele urmate. Dar e si omul capabil sa justifice imposibilitatea platii unei datorii pentru care solicita amanare cu un citat din Proust. Este omul care ne explica cel mai bine "de ce ti-e teama cand ti-e teama de tot", nuantandu-si discursul, trecand de la fanteziste episoade psihotice la rostogolirea angoasata a frazelor sau la precizia simptomelor si a etapelor de tratament, ori la inflacararea idealista de reparare a traumei colective. 
Pe masura ce inaintam in carte, Michael se transforma intr-un simbol, intr-o imagine a Americii albe macinate de vina rasista. Interesul lui tot mai profund pentru istoria sclaviei, preferintele sale sexuale pentru femeile de culoare, gandul obsedant de inversare a privilegiilor rasiale, angoasa ce-l macina adauga straturi sociale, istorice, politice, completeaza imaginea unei societati bolnave, in care monstrul se ascunde sub o forma sau alta in fiecare dintre membrii ei. Prin asta, cartea isi depaseste statutul de roman al suferintei mentale, devenind unul al unei intregi natiuni in suferinta, face saltul de la particular (sau de la un subiect considerat de importanta mai mica, desi nu e deloc asa) la general, atingand o varietate de subiecte sensibile. 
Citatul cu care am ales sa deschid aceste ganduri despre roman capata semnificatii noi, fiind perfect valabil nu doar pentru mostenirea fizica, concreta, ci si pentru cea spirituala, cea lasata Americii de proprietarii de sclavi.
Pentru a nu ramane doar o carte "problematica", este nevoie si de o arma literara, pe care autorul a gasit-o in vocea puternica pe care o da personajelor sale, fiecaruia dintre ele, in perspectivele diferite ce se imbina si se completeaza, in dinamica relatiilor dintre cei cinci. Fiecare membru al familiei este vazut prin prisma celorlalti si ii vede prin cea proprie, rotunjind fericit imaginea de sine cu perceptia exterioara a celor apropiati.
Recunosc ca am avut o usoara dificultate la inceput, nu e o carte care sa te prinda imediat, poate descumpani prin schimbarile abrupte de mediu si naratori, mai ales in primele pagini, cand incerci sa te familiarizezi cu ei. Ai senzatia ca esti intr-un avion care ruleaza pe pista cu viteza din ce in ce mai mare, nu ceri sa cobori inainte de a decola, gandindu-te ca va merge tot drumul pe sol, nu? Cartea asta decoleaza si zboara departe. Are o destinatie clara, dar si multe ocoluri, ramificatii, pentru a oferi un peisaj cat mai amplu si detaliat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.