Aventuri in jurul lumii

 

 Jean-Christophe Rufin - Regele Zibeline in jurul lumii

 

Totul incepe in ziua cand un cuplu ciudat se prezinta in fata lui Benjamin Franklin. El va fi ascultatorul privilegiat, din primul rand, al aventurilor celor doi, un Harun al Rasid macinat de dureri reumatice caruia nu una, ci doua Seherezade, Auguste si Aphanasie pe numele lor, ii istorisesc povestea vietii, avertizandu-l de la inceput ca ea e lunga: "Traverseaza multe tari, pune in scena drame si pasiuni violente, se petrece in mijlocul unor popoare indepartate, ale caror culturi si limbi sunt diferite de tot ce e cunoscut in Europa... " Si apoi incepe derularea intamplarilor. Singura participare a lui este alcatuita din exclamatii de bucurie, indignare, nerabdare, nu simte nevoia sa puna intrebari, sa afle amanunte, sa intrerupa fluiditatea. Insa relatarea poate sa-i trezeasca atitudini extreme: de la a adormi pana la a izbucni in plans, modul in care derularea intamplarilor are ecou in mintea sa e foarte emfatic si teatral.

Ceea ce avem in fata ochilor este biografia romantata a contelui Benjowski (tot incerc fara succes sa-mi aduc aminte de cand am inceput sa citesc cartea din ce film stiam ceva despre existenta acestui excentric rege al Madagascarului), nascut in Europa, participant in mai multe batalii (uneori plecarea la lupta e o buna metoda de a se salva din incurcaturi), prizonier in Siberia, navigator si explorator al unor tinuturi indepartate, apoi rege. Totul intr-un stil clasic ce aminteste de marturiile reale sau fictive ale calatorilor si exploratorilor din secolul XVIII, cu rasturnari de situatie si aventuri. Nu pare deloc o carte scrisa in 2017. Mi-a trezit curiozitatea fata de memoriile adevaratului Auguste, pentru ca supectez ca, din ratiuni ce tin de conventiile romanului, ele-s putin cam "munchhausen"-izate aici.

Auguste a fost crescut de un preceptor francez in spiritul Iluminismului, i-a citit pe Voltaire, Diderot, Rousseau si ceilalti autori ce clocoteau de idei inovatoare in secolul XVIII,  dar a fost instruit si in manuirea armelor, devenind un erou umanist pasionat de stiinta, progres, justitie sociala, de conceptele ce aveau in curand sa duca la Revolutia Franceza, libertate, egalitate, fraternitate.

Intregul roman se desfasoara in principal sub forma a doua monologuri, alterand perspectiva lui Auguste cu a lui Aphanasie. Daca trec peste marota mea, ca vocile celor doua personaje nu sunt deloc distinctive (nu inteleg de ce atat de multi autori insista sa scrie monologuri monocorde monotone), pot sa apreciez faptul ca autorul a reusit sa redea o structura masculina si una feminina destul de bine conturate. Oricat ar incerca sa se proclame o egalitate in gandire si simtire a partenerilor, interesele, preocuparile si resorturile le sunt destul de diferite. Unul este manat de dorinta de aventura si explorare, celalalt de aceea de a fi alaturi de omul iubit. Daca in monologurile lui Auguste aflam despre lupte, comploturi, ganduri de revolutionare a societatilor prin care trece, Aphanasie e mai preocupata de sentimentele proprii si ale lui, de modul in care e perceputa in saloanele pariziene unde ajunge, cei doi par sa aiba lumi interioare diferite, asa cum si conceptiile sociale le sunt diferite. 

"Daca intelegea, ca si mine, ca logica misiunii avea sa ne conduca inevitabil la a cuceri toata insula  si a face din ea o colonie, in principiu, era impotriva unui asemenea plan. Ideile lui Diderot isi gasisera culcus trainic in sufletul ei. 

In ceea ce ma privea, eram marcat de lectiile lui Bachelet (preceptorul), care contineau ecouri din filosofia lui Voltaire. Nu ma indoiam de existenta nivelelor de civilizatie si de faptul ca e de datoria noastra sa le impartasim cunostintele si lumina noastra popoarelor care inca vegetau departe de progres si de stiinta."

Reflectiile asupra colonialismului si oranduirii sociale mi s-au parut cel mai interesant punct al cartii, mi-au amintit de facultate, cand ii descopeream pe Rousseau, Voltaire si ceilalti si ma batea gandul,  pe fondul efervescentei de dupa '90, sa intru in politica si sa schimb lumea. Bine ca nu am facut-o, dar tot am ramas, in ciuda mizantropiei care m-a lovit mai tarziu, cu ideea ca omul este in mod natural bun, educatia (anumite forme) si societatea sunt cele care il corup.

Cartea nu este doar despre asta. E un roman de aventuri, istoric, o biografie romantata, totul asezonat cu parfum de secol XVIII care i-a picat bine nevoii mele de a ma deconecta de prezentul agitat si a da putin o fuga intr-un alt timp. Dar focusandu-se pe peripetiile celor doi, care nu au reusit sa ma captiveze, abordeaza foarte putin atmosfera: ar fi fost interesant sa detalieze ceea ce vedeau si gaseau in jur, sa aduca mai multe informatii despre locuri si oameni. Probabil ca Franklin ar fi adormit si sfioasa Seherezada ar fi trebuit sa se retraga pana a doua zi... 

Nu e o carte rea, dar nici atat de imersiva pe cat ar parea la prima vedere si mi-a trezit interesul pentru memoriile reale ale contelui Beniowski. In concluzie, consideratiile generale par sa-i fi iesit autorului mai bine decat peripetiile protagonistilor: Exista doua feluri opuse si in acelasi timp similare de a pedepsi un om: sa-l condamni la inchisoare sau sa-l arunci in infinit. Pana atunci avusesem experienta celulelor si le gustasem cruzimea. Urlasem in temnite si lovisem cu pumnul in pereti. Mi se parea ca traisem tot ce-i mai rau. Pentru ca nu cunoscusem Siberia. In contextul cartii, suna ca o premonitie cu vreo 150 de ani inainte a experientei Gulagului.