joi, 31 decembrie 2020

2020

 

Death to 2020 (2020) 

Mi-am facut loc cu greu prin toata dianomania ce a cuprins Netflixul dupa cel de-al patrulea sezon din The Crown si am ajuns la acest mockumentar ce-si propune o retrospectiva a anului 2020, un film promitator din multe puncte de vedere: 1. are ca scenaristi pe scenaristul (Charlie Brooker) si pe producatoarea (Annabel Jones) seriei Black Mirror, devenita pentru mine un reper al vietii din secolul XXI, cu derapajele si posibilele ei manifestari; 2. cast-ul contine actori consacrati si indragiti, precum Samuel Jackson sau Hugh Grant, pentru a-i numi doar pe cei mai titrati dintre ei; 3. imi plac mockumentarele, iar 2020 parca avea nevoie si de un pic de haz dupa atata necaz, ca forma de ridicare a moralului; 4. planeta nu a fost oprita in loc de Covid, a continuat sa se invarteasca, iar sfarsitul de an este in mod traditional dedicat retrospectivelor, asa ca am zis sa intru putin in spiritul asta, chiar daca precautia si pesimismul care ma caracterizeaza ma fac sa privesc cu prudenta si suspiciune spre 2021 si sa-l intreb cu incruntare "tu ce naiba mai vrei de la noi?". Nu mai gasesc de mult timp energia si placerea de a privi cu satisfactie inapoi si cu incredere in viitor. Doar ridic din spranceana si din umeri si imi spun "macar sa nu ajungem sa ne plangem ca 2020 era inca suportabil"... 
Filmul este o reamintire a principalelor evenimente ale anului, incepand cu incendiile din Australia, continuand cu Forumul Economic Mondial de la Davos si avertismentele Gretei, raspandirea virusului, agitatul an electoral american... Pe masura ce se deruleaza, nu ai cum sa nu observi dezechilibrul care se produce, cum 2020-ul rezultat din scenariu devine tot mai mult o afacere mai degraba americana decat una globala. Personajele care comenteaza evenimentele, pretinsi istorici, oameni de stiinta, psihologi, dar si oameni obisnuiti, sunt prea caricaturali, incredibili in prostia afisata, depasind acea linie fina unde comicul si satira pot crea buna dispozitie... E drept ca s-a dorit sublinierea unor tendinte de gandire larg raspandite, dar aceste sublinieri au rezultat prea ingrosate, lipsite de subtilitate, atat de greu de digerat incat nu mai sunt nici macar amuzante. Intregul umor, care ar fi trebuit sa fie punctul forte al filmului, este cam subtire, jucandu-se cu clisee deja prea mult uzate si cu exagerari grosiere care isi pierd farmecul, asa ca doar o gluma din cinci isi atinge tinta, restul pot provoca cel mult un zambet fortat si amabil de incurajare pentru creatorii Black Mirror
As spune ca si personajele sunt artificiale si absolut incredibile, daca nu ar fi unul extrem de real care parca le si intrece, le eclipseaza prin naturaletea cu care-si afiseaza ignoranta si gafele, the one and the only, Mr. Trump. Recunosc, cand ai un asemenea personaj real, cele imaginate palesc, orice comparatie devine inutila iar discrepanta dintre real si imaginar nici macar nu mai e atat de mare.
Daca a reusit ceva bun (probabil neintentionat) filmul de fata, este ca in perceptia mea a urmat cu precizie spiritul anului care se incheie: a inceput cu speranta, a continuat cu o doza de incredulitate ("nu poate fi chiar atat de rau, nu?"), dupa jumatatea lui a accelerat senzatia de "nu se mai termina odata?" si a adus la final un suspin de usurare... unul prudent insa, ca inca nu l-am vazut pe 2021. 
Pentru mine, 2020 s-ar rezuma astfel: vreo cateva plimbari, mult mai putine decat in alti ani (doua la mare, una in februarie de o zi, una in octombrie, de vreo 4-5, un semi-tur al Romaniei de doua saptamani, patru vizite de familie in tot anul), pictura mediocra, carti, niciodata destule, filme si seriale, lucru si Shadowlands, lumea in care m-am refugiat din calea realitatii, tot mai acaparatoare. Era cazul unui expansion bun de rontait pentru soarecii de calculator si iata ca el a venit! 
Mi-au lipsit road trip-urile, nordul, concertele, natura, am ratat complet primavara si toamna, acele anotimpuri cand lumea explodeaza in culori si mirosuri. Am pierdut soarele si miscarea, am calatorit in lumi si epoci diferite in paginile cartilor si pe ecran, de unde realitatea m-a tras brutal uneori de maneca in bratele ei pentru a-mi mai servi o portie amara de viata. Si cam atat... Pentru anul viitor nu-mi fac planuri, nu astept, nu sper. Vedem ce-o veni si le iau ca atare, una cate una, ca sa nu ma prabusesc sub povara propriilor ganduri... 
Sa aveti un an... nici nu stiu cum sa-i spun ca urarea sa nu para hiperbolica, asa cum vi-l doriti? Ferit de suferinte de orice natura? Fara pandemie? Normal? In situatii anormale, normalitatea poate fi o urare potrivita, tinde sa devina o aspiratie. Aveti grija de voi, fizic si sufleteste!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.