Lumi care exista si lumi care nu exista

Tatiana Tolstaia - Lumi eterice 

 

Dupa ce constatam mai demult, citind Zatul, ca talentul este alcatuit uneori si dintr-o doza de mostenire genetica, incluzand ADN-ul literar al lui Tolstoi impletit in mod fericit cu cel al lui Turgheniev, abia asteptam reintalnirea cu o carte a Tatianei Tolstaia. Si s-a intamplat sa fie un volum de povestiri spun unii, amintiri si eseuri le-as spune eu, o combinatie intre propria experienta (de scriitoare, de emigranta timp de zece ani in Statele Unite, de turista in diverse colturi ale Europei) si imaginatia pe care o proiecteaza asupra lor. 

O cheie de lectura gasim chiar in fragmentul care deschide volumul, 20/20, sub forma unei amintiri personale dintr-o perioada de intuneric, in urma unei operatii la ochi din vremurile cand laserul era inca un vis din viitor: 

"Intr-o buna zi, deodata, ochii mei mijiti si-au recapatat vederea. Vedeam perfect, deplin, 20/20, asa cum mi se promisese. Ce desfatare! Intre timp, descoperisem ca cea de-a doua lume, care mi se revelase in bezna si care se hotarase sa ramana cu mine, era reversul complex al asa-numitei realitati, o pestera plina de comori, o lume eterica privita prin oglinda, un cufar misterios care contine dezlegarea tuturor enigmelor, o agenda cu coordonatele precise ale tuturor celor care nu au existat vreodata.

Nu-i cunosc relieful, muntii ori marile; meleagurile ei sunt atat de intinse, incat se prea poate sa fie nemarginita. Sau poate ca nu e o singura lume - poate ca sunt mai multe. Sunt imprevizibile. Ti se pot revela sau se pot ascunde de tine. Uneori, s-ar putea sa nu te lase sa patrunzi in ele: "Scuzati, usile sunt incuiate, suntem in concediu." Dar se vor indura intotdeauna de cei rabdatori si devotati. Usile se vor deschide, si nu stii peste ce vei da decat atunci cand vei intra."

Invitandu-ne sa luam parte la construirea lumilor sale imaginare, Tatiana Tolstaia ne poarta printr-o explorare a posibilitatilor si imposibilitatilor presarata cu surprize, intr-o alternare permanenta de stari si tonuri. Uneori e visatoare, alteori jucausa, cateodata ambigua si misterioasa, alteori realitatea devine enervant de reala si este nevoie de un refugiu in imaginatie. Sunt secvente ce duc cu gandul la lumile copilariei, chiar daca "Nicaieri"-ul sau este exact opusul Neverland-ului iar oglinda nu este calea prin care Alice se poate pierde in tara minunilor, ci aceea de unde poate o pereche de spiridusi ar putea sa se strecoare intr-un banal apartament. Pana si piftia a carei aroma incepe sa bantuie zilele sfarsitului de decembrie poate deveni un subiect fascinant, ce strecoara o unda de intristare in zilele de sarbatoare. Tristetea se dilueaza in umor, nefericirea in reverie. 

Sunt, in general, texte ce radiaza un anumit optimism, chiar si cand e mai rarefiat, promisiunea unei alte lumi unde lucrurile se intampla asa cum doresti, chiar daca e doar rodul imaginatiei. Senzatia de alienare a exilatului poate lua oricand forma unei fantezii, se poate transpune intr-o aventura conceputa la o cafenea, intr-o zi geroasa de decembrie ori intr-o povestire mediocra ce primeste o nota inexplicabil de mare din partea profesoarei... Senzatia eterica este dominanta, o magie invaluitoare infatiseaza realitatea ca printr-o ceata, intr-o pendulare permanenta intre aici si acolo (fie ca acolo e America, Grecia,  Franta sau Italia - ce-am fi fost daca n-ar fi existat, vorba unui cantec), intre realitate si posibilitatea irealului. 

Citind cartea, vedem ca in multe privinte spiritul nostru nu difera prea mult de cel rus. Si daca suntem in cautarea laturii practice, putem afla chiar si unde ajung ciorapii desperecheati, cei care se pierd inexplicabil prin casa.

In concluzie, volumul acesta, chiar daca nu are stralucirea Zatului, are sclipiri, multe si marunte, ca o bolta de noapte instelata, alcatuind din franturi de viata un mozaic in care fiecare isi poate vedea reflectata, pentru o clipa, propria-i lume eterica.