La inceput si la sfarsit

  

Roberto Bolaño - Comedia ororii in Franta 

Pentru ca volumul de fata grupeaza texte postume, pastrate in arhivele familiei Bolaño, probabil ca fiecare editor a avut libertatea de le reuni sub titlul pe care l-a considerat reprezentativ. Editia in spaniola a aparut ca Sepulcros de vaqueros, cea engleza Cowboy Graves: Three Novellas, iar traducerea in romana a preluat "Comedia ororii in Franta".  Cele doua, alaturi de un al treilea, "Patria", alcatuiesc un volum ce ne ofera nu doar pasaje inedite ale operei autorului, dar si o mai buna intelegere a procesului sau de creatie, a modului in care si-a construit capodoperele. 

Le-am numit "texte" pentru ca, desi sunt structurate ca microromane, am mari ezitari in a le califica astfel. Ele scapa oricarei incadrari, sunt fluide, imposibil de categorisit si, cu exceptia ultimului, cel care da titlul prezentei editii, au o discontinuitate si un caracter episodic ce le fac greu incadrabile intr-un gen literar, asa cum autorul insusi, prin toata opera sa, scapa oricaror etichete si categorisiri. 

"Pentru a identifica textele care compun acest volum si a determina datele care corespund scrierii lor, s-a consultat tot fondul de documente al Arhivei Bolaño, care se afla in custodia familiei, la domiciliul autorului, si care este este compus din foi volante, caiete scrise de mana, taieturi din ziare, reviste, iar in cazul scrierilor din ultimii sai ani, si din arhive electronice", explica Carolina Lopez Hernandez, vaduva scriitorului, cea care i-a valorificat incepand cu 2003, anul mortii sale, mostenirea literara si l-a facut mai cunoscut in literatura decat era in timpul vietii. Cumva, prin toata aceasta munca de recuperare, de transformare a arhivelor si sertarelor in volume publicabile, a implinit exact destinul acelor personaje bolañiene ce pornesc pe urmele unei revelatii literare, a unui scriitor disparut. 

In aceeasi prefata, ne informeaza asupra datei aproximative cand cele trei fragmente au fost scrise. Din moment ce autorul nu s-a gandit la publicarea lor, ne putem da seama ca sunt schite, versiuni si idei preluate apoi in alte carti. De aceea nu este un volum pe care sa-l recomand ca un mod de apropiere de opera autorului, ci unul dedicat "bolañienilor" devotati. Ei vor putea sa reviziteze aici locuri si sa reintalneasca sub o forma sau alta personaje familiare, sa isi hraneasca pasiunea pentru inovatorul scriitor chilian cu cateva firimituri ale festinelor literare pe care ni le-a oferit. Se vor putea intoarce in lumea subterana a literaturii, a poetilor neintelesi, in adancurile sordidului unde zace ascunsa samanta geniului, a cenaclurilor obscure, vor regasi tablouri crude, dar de un profund umanism, menite sa trezeasca din letargie constiinte, se vor scufunda in drama dezradacinatului, in mistere si conspiratii, in suprarealul ce invaluie ca un scut o lume cruda, in care copiii vagabonzi sau saraci ajung sa fie traficati pentru transplant de organe.

Ca sa parafrazez textul dintr-un tablou celebru, ceci n'est pas un livre, ci o cheie cu care deschidem postum poarta catre procesul devenirii literare a unui autor de geniu, descoperind drumul, la inceputul si la sfarsitul creatiei sale, transformandu-ne in martorii modului in care se nasc ideile ce vor fi valorificate ulterior in marile sale romane. Primele doua titluri, Patria si Mormintele vacarilor, dateaza din perioada de dinaintea scrierii acestora. Aici ne reintalnim (dupa ce le vom fi citit deja) cu tanarul alter-ego literar Belano, numit de data aceasta Rigoberto, nu Arturo, aruncam o privire marginala si ironica asupra literaturii naziste sud-americane, descoperim cuvinte scrise pe cer de fumul elicopterelor, ajungem la Santa Teresa, orasul mexican al ororilor din 2666.

Textele au un aspect fragmentar, de tablouri uneori extrem de disparate si episodice ale unei lumi in descompunere, fie ca ea este plasata in istoria generala, perioada dictaturii militare chiliene sau cea personala, intr-o adolescenta desprinsa dintr-o autobiografie paralela in care personajul-autor isi inventeaza un tata mexican pentru a-si justifica anii petrecuti in Mexic. Dar este Bolaño, asa cum avea sa se impuna in literatura, sfidand formele narative traditionale si slefuirea stilistica, creandu-si o simbolistica proprie, unica, departe de orice preocupare pentru modul in care scrisul sau ar putea fi perceput de cititori, cu curajul de a se expune si de a expune viciul, impostura, cruzimea. Ultimul fragment, cel care da titlul acestei editii, a fost scris candva in ultimii doi ani de viata ai autorului si are o structura mai liniara, dar abia ce apuca sa te acapareze ca se si termina. Este o povestire suprarealista, avand in spate fundalul unei eclipse de soare, despre suprarealisti clandestini care traiesc in canalizarile Parisului, ce porneste de la o constatare a lui André Breton ca suprarealismul ar trebui sa se retraga in catacombe. Ce fac ei acolo? Scriu o carte. 

"Cum se intampla si in spitale, tot timpul trebuie sa ramana unul de garda. Patru pleaca, unul ramane. Nu se intampla nimic. Cel care ramane continua sa munceasca. Cei care pleaca, intr-un fel, continua si ei sa o faca. Si astfel munca, proiectul, incepe sa prinda forma, se diversifica, se mareste, desi nu in mod liniar. Este ca un roman, ca sa ma intelegi, care nu incepe cu inceputul. De fapt, Diodoro, este un roman care, ca toate romanele, pe de alta parte, nu incepe in roman, in cartea obiect, care il contine, ma intelegi? Primele lui pagini se afla in alta carte, pe o alee pe care s-a produs o crima sau intr-o pasare care observa o ceata de copii care se joaca si care nu o vad...".

Ei bine, cartea aceasta poate fi acea "alta carte" in care se afla primele pagini din Detectivii salbatici, din 2666, din Nocturna in Chile...