Zburatori si zburatoare

 

Alan Hlad - Lungul zbor spre casa

 

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pe langa luptele propriu-zise si activitatile de spionaj mai mult sau mai putin cunoscute, se foloseau toate mijloacele posibile pentru a inclina balanta victoriei de o parte sau de alta. Si cum doar cele ale invingatorilor ajung sa fie cunoscute, povestite, reinterpretate literar sau cinematografic, chiar si cele esuate, au ajuns pana la noi multe dintre cele puse la cale de americani si britanici in special. Iar pentru ca episoadele cu animale m-au interesat mereu, mi-a ramas in minte, ca un fapt divers, operatiunea Fantasia, prin care  americanii incercau sa loveasca la temelia superstitiilor japoneze, incercand sa distruga moralul trupelor recurgand la kitsune, spiritul-vulpe din folclorul japonez, care sa iasa din ape ca niste prevestitoare umbre colorate ale infrangerii. Numai ca operatiunea "vulpea vopsita" a fost un esec, numai a spirite nu mai aratau sarmanele animale ude, din care se prelingea vopseaua... 

Un alt episod fascinant, dar si crud de data aceasta, l-a reprezentat operatiunea Columba. Intre 1941 si 1944, serviciile secrete britanice au parasutat in Franta, Olanda si Belgia ocupate de nazisti zeci de mii de porumbei calatori, cu speranta ca ei aveau sa fie gasiti de cine trebuie, de membri ai Rezistentei sau oameni curajosi, dornici sa contribuie la victoria antifascista, prin informatii pretioase privind miscarile trupelor germane. Unii dintre porumbeii parasutati in colivii, cu o capsula mica atasata de picior, nu aveau sa se intoarca niciodata acasa, ucisi de nazisti, parasutati in locuri unde nu au putut fi gasiti sau vanati de pasarile de prada. Altii vor reveni purtand mesaje de speranta ori disperare, dar si date utile privind miscarea trupelor, fortificatiile, armamentul german. Cei care returnau porumbeii cu mesaje nu erau spioni, ci oameni obisnuiti, gata sa-si riste viata pentru a-si redobandi libertatea. Toata aceasta istorie, ramasa in umbra actelor eroice ale armatei sau Rezistentei, are in sine un potential literar urias, constituind un episod cu impact emotional ce reflecta curaj dar ascunde si multe tragedii, umane sau pasaresti. 

Pornind de la aceasta operatiune, Alan Hlad isi construieste romanul de debut ca la manual (ala de creative writing), introducand pe fondul istoriei mari individualizarea personajelor nu doar in planul uman, ci si in cel al porumbeilor, prin Ducesa, o zburatoare mai speciala. Condimenteaza totul cu o poveste romantica putin credibila chiar de la momentul intalnirii protagonistilor (nici n-as sti de unde sa incep aici, sa spunem doar ca ma indoiesc ca un voluntar american ar fi trimis, indiferent de circumstante, sa-si ispaseasca o pedeapsa la... o ferma de porumbei). Imbina sacrificiul si eroismul, notiunile cheie ale razboiului, cu o poveste de dragoste marcata de multe coincidente fortate, din acelea care fac naratiunea sa inainteze intr-un mod senzationalist. 

De exemplu, un tanar american care, dupa moartea parintilor, porneste sa se inscrie la scoala de aviatie, are parte de doua intalniri providentiale, cu un general al fortelor aeriene canadiene ce-i poate netezi calea spre celalalt vis, de a se inrola ca pilot in razboi, intr-o perioada in care America se mai gandea daca sa participe, si cu un cersetor care-l indreapta in aceeasi directie, furandu-i toti banii, oricum insuficienti, cu care pornise spre scoala. Convenabil, nu? Asa se schimba destine si destinatii, si n-am amintit decat  episoade  de la inceput, mai totul se construieste pe principiul aflarii la locul (ne)potrivit la momentul (ne)potrivit. Ca de exemplu in cala unui avion ce porneste spre Franta!

La scurta vreme dupa ce debarca in Aglia, americanul nostru, pe numele sau Ollie, se intersecteaza cu cea alaturi de care avea sa traiasca o iubire supravegheata si aprobata de componenta ornitologica a povestii.  Susan este si ea orfana, traieste alaturi de bunicul sau si se ocupa de cresterea porumbeilor voiajori. El - zburator cu multe ore la activ, e drept ca pe avioane de stropit culturi agricole, ea  - pasionata de zburatoare, desi prefera pasarile animate celor de otel ("porumbei, nu pasari" devine parola complicitatii lor), va dati seama usor cum cei doi se atrag ca doi magneti (cu porumbei, eventual). La nivel narativ totul este atat de previzibil si de déjà lu. Chiar si aparitia in povestea lor a unui antagonist cu dispozitii schimbatoare, cand gata sa-i distruga viata lui Ollie, cand sa i-o salveze... 

Desi desfasurarea era usor de intuit intr-o carte care tocmai pe ea se centreaza, latura mea animalista nu a ramas insensibila la soarta porumbeilor sau la cea a porcului cautator de trufe Louis, creaturi aruncate in mijlocul unui razboi care nu este al lor, dar in care trebuie sa-si joace rolul. Asa ca, desi rational imi dau seama ca romanul se alcatuieste dintr-o colectie de clisee (inclusiv epilogul de peste 55 de ani) si, daca il dezbraci de "poveste", nu te lasa cu cine stie ce har literar, cumva afectiv am simtit de vreo doua ori un nod in gat, dar el mi se pune destul de usor cand vine vorba de soarta trista a animalelor. Nu stiu ce sa zic. Un impact a avut, dar nu legat atat de calitatea cartii, cat de empatia mea fata de personajele ei secundare si necuvantatoare.

Si uite cum ii fac in ciuda vremii si mai pun si o poza cu marea, merge si putin albastru dupa atatea balti murdare si cenusii in jur!