Pentru ca ei ii pasa mult, mie nu prea

I Care a Lot (2020)

 

Am vazut filmul chiar in seara de dinaintea decernarii Globurilor de Aur, mai mult din curiozitatea legata de noul rol al lui Dinklage. A doua zi, cand am aflat ca Rosamund Pike a obtinut premiul pentru cea mai buna interpretare feminina la categoria musical/comedie, am avut cam aceeasi senzatie de "hodoronc-tronc" pe care mi-a lasat-o la sfarsit filmul. De unde si pana unde comedie, ca musical nici atat nu e?! Doar pentru faptul ca niste mafioti rusi sunt cam (incredibil de) prostovani pentru "breasla" lor? Hmm... prea de multe ori vazuta treaba asta ca sa imi mai starneasca vreun zambet. In al doilea rand, iar a obtinut Pike o nominalizare pentru un rol similar cu cel din Gone Girl, pentru care primise deja nominalizari la Glob si la Oscar?  Si culmea, de data asta a si castigat... Oookei, daca asa vor ei... macar nu a mai prins-o pe cea de la Oscar. Este genul de rol care o prinde ca o manusa, soulless bitch, obiectia mea este ca se repeta, in alte circumstante, si de data asta a primit recompensa. 

Sa va zic despre film. Marla Grayson (Rosamund Pike) este ceea ce s-ar numi probabil in limba noastra un tutore legal. Atunci cand batrani fara urmasi, dar cu resurse, ajung sa nu-si mai poata gestiona singuri existenta, se pare ca statul american ii da in grija unor astfel de indivizi, cu sau fara voia lor si fara sa aiba capacitatea de a-si exprima dorinta contrara daca un judecator decide ca e in interesul lor sa fie institutionalizati. Este o practica destul de usor de abuzat, dupa cum vedem in film, mai ales cand tutorele legal are conexiuni, lucrand impreuna cu medicul batranilor vizati pentru a li se pune un diagnostic care sa convinga judecatorul ca nu mai pot locui singuri. Prin urmare, Marla, asistata de partenera ei de afaceri si de viata, Fran, ii primeste cu bratele deschise in clinica sa, in timp ce le vinde bunurile si isi umfla conturile. Cand o noua victima intra in vizor, o batrana cu o buna situatie materiala, este suficient ca mecanismul infailibil tutore - medic - judecator (cel din urma, fara a fi complice, este destul de usor de convins in fata probelor pe care Marla i le pune in fata) sa se puna in miscare pentru ca aceasta sa fie ridicata pe sus din propria-i locuinta si dusa la casa de batrani. 

Numai ca lucrurile nu mai decurg la fel de simplu cum era obisnuita Marla cea lipsita de scrupule si atat de convingatoare in fata judecatorului, unde se ascunde dupa o masca a compasiunii si dorintei de a-si ajuta victimele. Pentru ca, in ciuda faptului ca batranilor li se confisca telefonul imediat ce sunt internati si nu au nici o posibilitate de a lua contact cu lumea din afara, acum afara a ramas o retea de "prieteni" puternici, condusa chiar de fiul batranei inselate, dispus sa faca orice pentru a-si elibera mama. 

Si de-aici incepe derularea unui conflict intre doua forte opuse dar la fel de perseverente si lipsite de orice teama sau scrupule in urmarirea scopului. Cumva spectatorul este atras in inclestarea de forte a celor doi, chiar daca e un film fara personaje pozitive,  si tinde sa ia partea unuia dintre ei, sa-si doreasca o victorie impotriva raului mai mare din partea raului mai putin primejdios in contextul filmului, chiar daca ne aflam in mijlocul unei batalii a leilor si - se stie - dupa ce termina lupta, urmatoarea victima ai putea fi chiar tu, mielul blajin de pe margine. 

Ceva-ceva a facut bine acest Blakeson, tanarul scenarist si regizor al filmului, pentru ca mentine interesul treaz intr-un film in care cam fiecare personaj, in felul lui, reuseste sa fie antipatic. A dozat tensiunea in mod potrivit, a adaugat mult cinism, ceva ironie, Dinklage contrabalanseaza si modereaza raceala lui Pike, asa ca filmul functioneaza. Cred ca unii l-au luat prea personal, prea subiectiv, nu e un film care sa marseze pe empatie, dar pentru mine lipsa de empatie cu subiectele filmelor nu e un criteriu de apreciere. Sau au ramas prea marcati de senzatia de final, de acel hodoronc-tronc de care vorbeam la inceput. Adevarul e ca nu stiu ce final ar fi putut sa fie suficient de multumitor din punct de vedere moral, etic sau cinefil, probabil ca, la punctul cand conflictul s-a stins, orice final era superfluu... unul deschis ar fi mers, care sa nu dea senzatia ca intregul sistem de ingrijire a batranilor din America ar fi intrat sub obladuirea unei grupari mafiote. E ceva care scartaie cam tare pe la incheieturile filmului, probabil registrul ales, unul nici suficient de serios pentru a il transforma intr-o drama, cum poate ar cere tema, nici suficient de ludic pentru a il incadra la comedie, cateodata rasul are impact daca e provocat prin mijloace adecvate subiectului. Ramane un film de actiune superficial cu o tema sociala importanta de care nu prea a stiut cum sa se apropie.

Asta nu-mi schimba senzatia ca si-a meritat vizionarea, mai ales prin faptul ca aduce in atentie o slabiciune a unui sistem despre care vorbea acum vreo 3 ani si John Oliver intr-unul din episoadele din Last Week Tonight, ceea ce se numeste la americani guardianship. Deschide ochii asupra unui fenomen cu multe riscuri ascunse sub fatada unei pretinse griji pentru omul in nevoie. Ma intreb chiar daca istoriile din episodul in cauza nu au fost o sursa de inspiratie pentru scenariu. Oricum, Oliver este mai convingator, pune degetul pe rana acestei practici mai bine decat o face filmul si cu mai mult umor. Il recomand calduros.