Noaptea Valpurgiei

Martin Amis - Zona de interes

 Pare o zi normala dintr-un oras normal. Un grup de tineri ofiteri, dar si fete in rochii dantelate, se intorc intr-o dupa-amiaza de vara din Centrul Vechi. Barfe, flirt, poate un inceput de idila ce se prefigureaza. Asa incepe o carte ciudata prin felul in care ne infatiseaza atrocitatile celui mai temut lagar de concentrare nazist. Numele nu ii este niciodata pronuntat, facandu-se referire la el ca fiind Kat Zet (prescurtare pentru "lagar de concentrare"), asa cum si Hitler ramane nenumit, fiind Seful, Reichsfuhrer-ul sau Salvatorul. 

Este prima carte a acestui autor pe care o citesc si m-a frapat chiar de la inceput prin felul in care reuseste sa condenseze intr-o enumerare de cateva epitete sau secvente o imagine cuprinzatoare. De exemplu, momentul indragostirii la prima vedere: "Fulger, tunet, rupere de nori, soare, curcubeu - meteorologia primei vederi." Sau o prietenie ce dateaza din copilarie: "Boris, prietenul meu de-o viata - emfatic, tenace, chipes, ca un mic Cezar. Gradinita, copilarie, adolescenta, vacantele cu bicicleta prin Franta si Anglia si Scotia si Irlanda, calatoria noastra de trei luni de la Munchen la Reggio si de acolo mai departe pana in Sicilia."  Si apoi a continuat sa ma surprinda prin modul in care isi alcatuieste intreaga carte, o marturie a ororii naziste ce mi-a amintit cumva de Hrabal, printr-o usoara adiere de umor negru detasat, bizar, generat de absurdul unor situatii improbabile, dar in acelasi timp plauzibile, pentru a crea  o banalitate a macelului ce are loc zilnic in lagar de o simplitate si un realism dureros. 

Trei personaje ce isi intersecteaza destinele alcatuiesc impreuna tabloul general, de pe pozitii oarecum opuse: comandantul, Paul Doll, figura caricaturala si deliranta, intruchiparea puterii, afemeiatul ofiter Golo Thomsen, nepotul lui Martin Bormann, secretarul lui Hitler, si Szmul, comandantul brigazii evreiesti de evacuare a cadavrelor si curatare a crematoriului, martor tacut si neputincios al crimelor, ce-si conduce confratii spre moarte. Cei trei eroi fictivi isi impletesc insa pasii si cu monstri reali ce au ramas in istorie ca criminali de razboi, precum Bormann si Ilse Grese, "frumoasa bestie" de la Auschwitz. 

Intrand in viziunea celor trei, patrundem in absurditatea celui mai mare asasinat in masa din istoria omenirii, alternand scenele din lagar cu acelea din linistitul orasel din apropiere unde traiesc ofiterii germani. In spatele fiecarei scene, oricat de idilica ar parea, se ascund altele, de teroare, pe care personajele le expediaza cu concizie si raceala, cu cinism si o lipsa de compasiune ce da si mai multa adancime cruzimii. De exemplu, un ofiter german, intrebat daca e de acord ca mai rau de atat nu ar putea sa-i trateze pe evrei, raspunde: "- Haide, zau asa. Nu-i mancam." Despre programul de exterminare se vorbeste ca fiind "programul national de igiena aplicata", scopul principal urmarit fiind cresterea profitului si minimizarea costurilor, ca in orice linie de productie, chiar daca aceasta linie produce doar moarte...

Unii au vazut in carte - si este prezentata astfel si pe coperta a patra - o poveste de dragoste. Mie mi se pare ca e orice altceva in afara de asta, poate un surogat de dragoste, reprezentat de  cautarea unui reper pentru ratiune intr-o lume irationala din partea unuia dintre protagonistii ei, poate o imposibilitate de a-si retine dorinta de flirt, de cucerire, din partea celuilalt, poate o incercare de a mai simti ceva atunci cand simturile sunt anihilate, insa nu, nu este loc de dragoste pe marginea abisului. Gelozie, dispret, moarte, da. Poate mai multa dragoste are Szmul pentru sotia lui, pentru protectia careia este dispus sa indure multe, decat cei vazuti ca protagonistii unei iubiri, ale caror suflete sunt prea deformate de prezenta mistuitoare a raului din jur. "In timpul national-socialismului, te uitai in oglinda si-ti vedeai sufletul (...). Cu totii am descoperit, sau nu ne-am putut impiedica sa dezvaluim, cine anume eram. Cine era cu adevarat un om. Asta era zona de interes."

Din tot ce am zis pe aici, sa nu intelegeti ca Amis a scris inca o carte-marturie, de recuperare a memoriei ororii. Si nu ca nu ar fi nevoie intotdeauna, dar este altceva. Citind-o, veti vedea ca se apropie mai mult de un studiu al sufletului omenesc. Nu il intereaza sa starneasca vreun dram de compasiune, ci sa sape pana in strafundul fiintei umane pentru a gasi locul unde se poate cuibari si creste Raul. De aici si limbajul lipsit de ornamente estetice, dar bogat in detalii macabre relatate cu detasarea si deculpabilizarea perspective naziste asupra ororii.

In Noaptea Valpurgiei, lumea vazuta si cea nevazuta se intersecteaza, granita dintre viata si moarte dispare. Vrajitoarele si demonii se dezlantuie pe pamant. Anii 40-45 (ba chiar incepand din 33 daca tinem cont si de lagarele timpurii) ai secolului trecut au fost o lunga Noapte a Valpurgiei, in care cu totii au avut de indurat teroarea monstrilor, reprezentati de ceilalti sau interiori, in functie de partea gardului de sarma ghimpata de care se aflau.