Stiinte (in)exacte

 

Ted Chiang - Povestea vietii tale

 

Daca tot l-am descoperit de curand pe acest autor SF cu Exalare, revin cu un nou volum de povestiri. Nou, dar mai vechi, textele de aici fiind publicate cu cativa ani inaintea celor din cartea de care vorbeam acum cateva saptamani. 

Exista o intrebare cliseu in interviurile cu creatorii, fie ei scriitori, pictori, muzicieni: ce va inspira? Ted Chiang se pare ca si-a facut un obicei din a raspunde la ea atunci cand isi reuneste povestirile intr-un volum chiar inainte sa-i fie adresata. Ca si volumul celalalt, Povestea vietii tale beneficiaza de un fel de postfata in care autorul ne impartaseste sursele ce i-au generat scrierea celor 8 texte. Cand privesti atent lumea din jur si ii sorbi avid informatia, orice poate deveni sursa de inspiratie: o discutie cu un prieten, o remarca aruncata in treacat de un altul in timp ce citea Greata, o ecuatie, o legatura intre idei si teorii emise de altii ce nu au aparent legatura intre ele, un text solicitat de o revista pe o tema data in care scriitorului i s-a cerut sa abordeze fictional o descoperire stiintifica, un experiment psihologic ce dovedeste cat de mult ne influenteaza aparentele. 

Plecand de la aceste idei si reciclandu-le prin filtrul fictiunii, cu inventivitate si atentie la nuante, Ted Chiang reuseste sa le transforme in opt povestiri originale. Pare sa fie cheia succesului sau: pleaca de la un ceva unanim (re)cunoscut si il transforma in altceva. Stim cu totii, in secolul XXI originalitatea deplina e aproape imposibila, totul se sprijina pe ceea ce s-a gandit ori s-a creat deja, partea pe care o numim originala consta in combinatiile posibile si in distanta pe care un creator o pune fata de locurile comune. Si daca aceasta distanta e prea mare, creatorul risca sa fie perceput ca prea criptic si negustat de potentialii interesati. E un mod natural de a avansa, in care codurile si miturile se rescriu si se completeaza neincetat prin abordari din alte perspective. 

Iar modul in care acest autor isi creeaza legatura dintre "deja citit" si ideea noua este uneori surprinzator. Asa cum este cazul povestirii care deschide volumul, Turnul din Babilon, ce porneste de la interpretarea mitului biblic din Geneza pentru a construi un oras pe verticala, arhaic, jucandu-se si cu conventiile basmului, dar amintind  ca imagine si de aspiratiile SF-ului anilor '80, cand orasele viitorului se cladeau in sus, intr-o povestire ce nu mai tine cont de legile naturii: 

"Cu trecerea saptamanilor, soarele si luna ramaneau din ce in ce mai jos in calatoriile lor zilnice. Luna scalda latura sudica a turnului, cu stralucirea-i argintie, lucind precum un ochi scrutator al lui Yahve. In scurta vreme, au ajuns la acelasi nivel cu cel al lunii, atinsesera inaltimea primului dintre corpurile ceresti. Cercetau suprafata ei ca ciupita de varsat, minunandu-se de miscarea ei maiestuoasa si fara nicio grija prin ceruri. 

Apoi se apropiara de soare. Era vara, cand in Babilon soarele urca la zenit, trecand chiar pe langa turn. In aceasta parte a turnului nu erau locuitori, si nici balcoane, caldura arzatoare ar fi parlit orice cultura. Liantul dintre caramizi nu mai era bitum, ca pana acum, pentru ca s-ar fi subtiat si ar fi curs, ci argila, care se cocea la caldura si suda caramizile mai bine. Ca protectie impotriva caldurii, pilonii de pe margine fusesera latiti, asa incat formau un zid aproape continuu, ce transforma rampa intr-un tunel, intrerupt din loc in loc de mici fante care lasau sa circule aerul fierbinte si trimiteau inantru scurte lame de lumina aurie."

Totul este atat de gresit in logica fizicii incat stii ca esti in poveste si nu mai chestionezi ori interpretezi afirmatiile, doar continui sa urci pe firul povestirii. Pana unde?! va las sa aflati singuri... Oricum, intreaga carte este o imbinare de stiinta interpretata si alegeri fanteziste care nu tin cont de nici o regula, ceea ce nu-mi displace, fiindca totul devine imprevizibil. Pana si stiintele exacte, adevaruri matematice de necontestat, se dovedesc a genera concluzii gresite. Si chiar ele, matematica si medicina, de exemplu, gasesc moduri diferite de a destabiliza mintea umana (Intelegere, Impartirea la zero). Povestirea ce da titlul volumului ar putea sa va fie familiara, stand la baza filmului Arrival, mi s-a parut mai buna ca mod de sustinere a ideii,  desi mai concisa, fara adaugirile optimiste din film in planul vietii de familie, fara floricelele si incercarile de a explica totul si de a crea un final clar. 

Sa-ti placa ceea ce vezi: un documentar a fost o alta surpriza placuta, in care se introduce conceptul de "caliagnozie" ca forma de negare a culturii imaginii, a aparentelor, prin inhibarea capacitatii de a atribui aspectului fizic al unei persoane conotatii pozitive sau negative. Ideea este mai buna decat dezvoltarea ei, pentru care s-a ales forma unui reportaj, in care diverse personaje isi exprima gandurile despre fenomenul in cauza, alcatuind o istorisire coerenta, dar lipsita de o forma propriu-zis literara... 

Au fost si fragmente care mi s-au parut mie mai ermetice, dar asta tine si de propriile limitari, in materie de matematica si fizica mai ales, nu am avut deloc rabdare sa ma lamuresc ce este cu principiile variationale, ar fi cerut prea mult de la mine, voiam literatura SF, nu un curs de mecanica sau optica :).

Una peste alta, ca impresie generala, desi sunt si aici cateva povestiri ingenioase si bine conduse, cred ca prefer Exalare, cu care a coborat ceva mai mult din sferele abstracte ale stiintelor in cele umaniste, mai apropiate mie. Fiind de multe ori vorba despre teme cu radacini in stiinte, si tonul mi s-a parut mai arid, mai expozitiv, precizia si rigoarea rasfrangandu-se si asupra textului. Poate cei mai pasionati de stiinte exacte vor considera acest volum mai interesant decat urmatorul publicat, eu nu, dar vreo 3-4 povestiri tot au ramas sa-mi dea tarcoale prin minte.