marți, 13 aprilie 2021

Chick-lit din Coreea

  

Bae Suah - M-am saturat de tine

Yukyeong, eroina acestui roman, este o femeie dezgustata de oameni. Cei din jur cred ca barbatii sunt sursa dispretului sau, dar ea priveste cu aceeasi lipsa de empatie si consideratie si femeile, ideea de familie, toate slabiciunile umane, recunoscandu-se ca o persoana egoista si egocentrica. Naratiunea la persoana I, cu o lipsa totala de compasiune fata de semeni, este insa una alerta si reda tonul unei femei artagoase si suparate pe viata, ce isi doreste (dar de fapt nu) sa fie lasata in pace de toata lumea. 
Bae Suah este o autoare curajoasa, care nu ezita sa-si aleaga ca protagonista o anti-eroina, lucru riscant de obicei, ce poate indeparta cititorii (cititoarele in acest caz, cartea pare sa fi fost scrisa avand in minte un public tinta, bine, fie, si cititorii curiosi sa vada cum gandesc unele femei) avizi de empatie cu personajele cartilor. Mie imi plac protagonistii vii, nuantati, indiferent de alegerile si optiunile lor, iar Yukyeong are zvac, cum s-ar spune, si mai are si un strop (insa prea pierdut intr-un ocean de banalitati, dupa cum voi arata in continuare) din exotismul acelei lumi asiatice ce mi se pare atat de diferita de a noastra si pe care o privesc cu un soi de curiozitate amestecat cu  fascinatie. 
La prima vedere, pare destul de atractiv. Insa descoperim repede un personaj limitat, pus in circumstante ce tin de o anumita traditie a literaturii chick lit americane, a femeii de cariera ce se intalneste la masa cu prietenele sale pentru a-si plange una alteia pe umar ca nu-si gasesc barbatul ideal, ce pare sa-si asume singuratatea clamata mai mult de nevoie decat de bunavoie. Si abia asteapta ca una dintre asa-zisele prietene (nu am inteles niciodata o prietenie bazata pe concurenta si minimizarea celuilalt) sa se ridice pentru a merge la baie sau a vorbi la telefon pentru a-i diseca viata. La 33 de ani, Yukyeong viseaza sa devina medic veterinar (mai are doi ani de studiu) si sa plece sa ingrijeasca animalele salbatice in Africa sau sa mearga in expeditii pe banchiza, lucreaza intr-o corporatie si asta-i ocupa tot timpul, intr-atat incat abia are timp sa ajunga la nunta surorii sale, are relatii sporadice, no strings attached, vorba unui film. 
Cartea graviteaza in jurul institutiei casatoriei si a relatiilor dintre femei si barbati. Nu mi-a placut deloc faptul ca personajele, femei si barbati de 30+, au superficialitatea gandirii unor adolescenti ce isi reduc potentialii parteneri la sabloane si standarde, in cautarea barbatului sau femeii perfecte, punand mare pret pe aparente, pe produsele "de firma", pe realizarile masurate in puterea financiara. Nici faptul ca, atunci cand caracterizeaza prietenele eroinei, autoarea reia de vreo cateva ori pe parcursul cartii cam aceleasi epitete, fara sa nuanteze mai nimic. Nici exprimari pline de truisme precum "Femeile gandesc ca femeile, barbatii - ca barbatii!" Sarcasmul mi-a placut pana la un punct, dar nu functioneaza faptul ca din tonul light, de comedie romantica, lipseste exact partea de comedie... Sunt cateva detalii interesante legate de rolul femeii in societatea coreeana, dar  prea putin pentru a imprima o anumita atmosfera cartii, aproape ca poti sa iei personajele si sa le situezi in orice context din Europa sau din America. Culoarea locala ar fi putut fi un punct forte, din pacate unul destul de ignorat de autoare. 
Cred ca mesajul are ceva legatura cu feminismul, cu scuturarea de sub jugul patriarhal printr-o alegere de viata care respinge inscrierea pe traiectoria prestabilita a casniciei, insa senzatia ca personajul nu-si aceepta chiar cu inima deschisa propriile alegeri  si ca tot macho man pare tiparul sau masculin preferat spulbera orice incercare de inscriere pe vreo orbita ideologica. Ramane doar un divertisment usor, poate femeile de cariera care, dupa vreo 30 si ceva de ore de munca din cele  48 pe care ar trebui sa le aiba ziua lor de lucru, vor gasi in carte o lectura relaxanta pentru a-si limpezi putin mintea inainte de culcare si o vor aprecia mai mult decat mine, surprinzand pe-acolo ceva din existenta si valorile lor. Habar n-am!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.