miercuri, 7 aprilie 2021

Noi, maimutele

  

Frans de Waal - Mama.Ultima imbratisare
 
Stiam de la inceput cam ce imi va spune cartea, fiindca e un domeniu pe care l-am mai vizitat de-a lungul timpului. Cred ca eram prin clasa a sasea - a saptea cand am citit In umbra omului a lui Jane Goodall, editia publicata la editura Meridiane, si de atunci am avut revelatia ca intre noi si verii nostri, maimutele antropoide, diferentele nu sunt atat de mari, oricat ar vrea aroganta umana sa sustina opusul si sa-si clameze neta superioritate. Cand spui "maimuta" te gandesti la ceva nostim, pe la gradinile zoologice sunt sursa de amuzament, cam asa cum erau acum vreo 100 de ani si chiar mai recent africanii din gradinile zoologice umane, adusi spre deliciul societatii occidentale. Ultima dintre ele s-a inchis in 1958, in Belgia, si nu pentru ca ar fi intervenit vreo organizatie pentru drepturile omului, ci pentru ca dezvoltarea cinematografului si a televiziunii le scazuse succesul... Pe de alta parte, in limba romana este mai putin clara diferenta intre monkeys si apes. Le putem numi primate sau antropoide, insa cum cuvantul consacrat si raspandit este "maimuta", le voi spune astfel, pentru simplificare, fara ca asta sa insemne vreo desconsiderare a speciilor pe care le reprezinta. 
Dupa ce face de la inceput distinctia intre emotii si senzatii, autorul, biolog cu multa experienta, isi expune in aceasta carte rodul unor observatii de decenii, constatand ca emotiile animale sunt asemanatoare cu cele umane. Fiecare dintre capitole se concentreaza asupra unor categorii de emotii sau concepte, alcatuind impreuna o lectie de umilinta, prin prisma dovezilor ce ne arata ca noi, oamenii, nu suntem atat de indepartati de cele mai evoluate si inteligente maimute, capabile de empatie si sacrificiu de sine, de trairile esentiale pe care le experimentam si noi in viata de zi cu zi. Sau, ca un punct de reflectie, ca o intrebare de pornire, as cita titlul unui alt volum al autorului: Are We Smart Enough to Know How Smart Animals Are? 
In interpretarea corecta a trairilor animale, exista si unele capcane, pe care autorul nu se sfieste sa ni le arate, facand deosebirea intre comportamentele reale si proiectiile umane. Oricine are un animal de companie stie cat de usor ne este sa-i atribuim acestuia trasaturi si ganduri umane, chiar  cand e vorba, de fapt, de unele manifestari instinctive, ce nu tin de o gandire coerenta. Primatele, in schimb, ne-au creat intotdeauna un sentiment de disconfort cand le privim, dat de asemanarea prea mare; regasind in ele trasaturi de-ale noastre, inclusiv fizice, tindem sa le consideram caricaturale, si nu cute, cum ne apar la animalele de pe langa casa omului.  Ba chiar, pentru a ne detasa de ele si a ne aseza pe o treapta superioara, folosim limbajul ca mijloc de separare: noi facem sex, ele "se imperecheaza"; noi avem prieteni, ele au "parteneri favoriti", etc.
Prin concluziile sale obiective, dar prezentate cu empatie, de Waal nu incearca nici sa minimizeze comportamentele umane, nici sa le ridice  pe cele ale primatelor la rang de intelegere umana, ci sa creeze o punte de legatura intre specii cu un fond genetic comun, chiar daca unii sustin in continuare ca el nu exista si ca noi am fi plamaditi din lut insufletit de respiratia divina. Pornind de la cazuri concrete, ale animalelor pe care le-a studiat in captivitate (multe dintre ele tinute si pentru ca s-au nascut acolo si nu au instinctul supravietuirii in salbaticie), ne ajuta sa vedem cat de apropiate sunt manifestarile lor de ale noastre. 
Cazul ce da titlul cartii si primul prezentat, este poate cel mai impresionant (ezit intre el si acela al unei alte femele, ce a invatat sa hraneasca puiul adoptiv cu biberonul). Mama, o femela cimpanzeu batrana si muribunda, are o ultima intalnire cu un biolog pe care il cunoate de peste 40 de ani:
"Cand Mama s-a trezit, in cele din urma, din letargia ei, i-a trebuit o secunda ca sa-si dea seama ce se intampla. Dar apoi a manifestat o bucurie imensa vazandu-l pe Jan atat de aproape in carne si oase. Pe fata ei a aparut un zambet extatic, unul mult mai larg decat se intalneste de obicei la cimpanzei. Buzele cimpanzeilor sunt incredibil de flexibile, astfel incat putem vedea nu numai dintii si gingiile Mamei, dar si interiorul buzelor rasfrante. Jumatate din fata Mamei este toata un zambet larg, in timp ce scanceste - sunete slabe, inalte, caracteristice unei emotii intense. In acest caz, emotia este in mod clar pozitiva, deoarece ea intinde mana catre capul lui Jan cand acesta il apleaca spre ea. Ii mangaie usor parul, apoi isi pune unul dintre bratele sale lungi in jurul gatului lui, pentru a-l trage mai aproape. In cursul acestei imbratisari, degetale sale bat in mod ritmic ceafa lui Jan, intr-un gest de tandrete pe care cimpanzeii il folosesc pentru a-si linisti puii care scancesc."
Daca Mama induioseaza, sunt insa si capitole (precum cel despre ras, dezgust si vinovatie, crime si razboi, corectitudine si liber arbitru) care ne imbogatesc cognitiv, ne ajuta sa ne intelegem pe noi insine mai bine. Da, oamenii sunt complicati si au si alte resorturi pentru a actiona intr-un anumit mod, dar pornind de la o manifestare simplificata a reactiilor umane primare neatinse de poleiala pretentiilor de civilizatie precum cea a primatelor, gasim o cale mai usoara de a ne apropia de propriii nostri semeni. Asa cum femela umana intelege puterea de manipulare emotionala a decolteului, femela cimpanzeu intelege puterea tumefierii posterioare. Pana la urma, "a maimutari" nu este intotdeauna o forma de imitatie, ci o manifestare comuna a unor sentimente si reactii.
Mi s-a parut o carte interesanta si importanta pentru a ne intelege pe noi insine ca specie, prin dezvaluirea reactiilor primatelor provocate de sentimente. Cazurile expuse ne ajuta sa constientizam mai usor rangurile sociale, rolul de mediator, modalitatile de rezolvare a conflictelor, ritualurile de doliu, expresiile faciale, razbunarea, iertarea, dezgustul, crizele de isterie pe care le face orice copil de 4-5 ani cand nu primeste ceea ce doreste, frecvente si la primatele tinere. Vrem sa fim departe de punctul de pornire, sa consideram ca secole de civilizatie ne-au ridicat pe o treapta superioara, totusi suntem inca atat de aproape de origini! Insa nu consider deloc asta un lucru jignitor, ci doar firesc...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.