Monday, 9 January 2012

Intrebari fara raspuns



Julian Barnes - Privind in soare 

2012 a inceput pentru mine cu o zguduitura destul de puternica, un cutremur de 4 grade si ceva - au fost ele mai multe dar numai unul am am simtit eu (eram destul de aproape de epicentru) in noaptea de 1 ianuarie - cu o carte frumoasa care cuprinde in paginile ei intreaga tristete a conditiei umane si cu mult soare, spre care m-am uitat cu coada ochiului, tanjind spre un an mai luminos decat cel care s-a dus (duca-se invartindu-se!) fiindca asa cum spune Barnes, la soare si la moarte nu poti sa te uiti direct fara sa clipesti. 
Motto-ul care deschide Privind in soare, un citat din Cehov, sintetizeaza toata tristetea despre care vorbeam: "Ma intrebi ce este aceea viata? E ca si cum ai intreba ce este un morcov. Un morcov este un morcov si mai mult de-atat nu se stie." A privi in soare echivaleaza cu o aspiratie spre lumina si cunoastere ce depaseste limitele umane ale intelegerii. Desigur, s-ar putea spune ceva mai mult despre morcov si despre viata, dar intotdeauna si mai multe vor fi lucrurile care ne scapa puterii de perceptie si analiza.
Barnes este unul dintre scriitorii care, fara sa-si dea nicio silinta sa dezvolte o intriga complexa in cartile sale - povestea in sine nefiind scopul, ci pretextul construirii unor eseuri pe marginea sa - reusesc sa ma pastreze alaturi de la prima pana la ultima pagina, sa creeze tensiunea si asteptarea care te fac sa nu te poti desprinde de o carte, sa fascineze prin divagatiile sale... si cu care sa fiu de acord. Cred ca acest ultim factor este cel care determina in cea mai mare masura gustul literar, iti plac in general cartile pe care ai fi vrut sa le scrii tu, in ale caror idei, limbaj sau viziune de ansamblu te regasesti.
Aparuta imediat dupa Papagalul lui Flaubert, in 1986, cartea are in centru o alta biografie, de data aceasta una fictiva, cea a lui Jean Serjeant care, de-a lungul a 100 de ani, nu inceteaza sa se minuneze, sa caute raspunsuri la intrebarile privind existenta, sa incerce sa-i desluseasca misterul. Viata sa este una destul de comuna, dar felul in care ea insasi o percepe arunca asupra existentei o lumina melancolica, incarcata de neprevazutul unor posibile raspunsuri. Implicatiile epistemologice ale cartii ii dau tonul de tristete, dezamagire si neimplinire, pe care il pastreaza de la inceput la sfarsit. 
De-a lungul vietii, Jean cunoaste persoane de care se va simti fascinata, precum unchiul Leslie, aviatorul Thomas Prosser, cel care a vazut de doua ori la distanta de cateva secunde rasaritul soarelui, lesbiana Rachel, dar nimeni nu va reusi sa-i dea un raspuns convenabil intrebarilor sale, raspunsuri pe care in copilarie spera sa le obtina cand va creste. Pentru o vreme considera mariajul drept raspunsul la intrebarile sale, dar se va dovedi ca este doar o alta sursa de intrebari si incertitudini astfel ca, dupa douazeci de ani de casnicie, nu va ezita sa-si paraseasca sotul si sa plece in lume, pentru a vedea cele 7 minuni, pentru a cauta tot mai departe o viata "de calitatea intai" pe care s-ar putea sa nu gaseasca, dar singura sansa este sa renunte la viata "de calitatea a doua" pe care o ducea. Acum stie sa deosebeasca aparenta de esenta, stie ca ceea ce credea in copilarie ca sunt zambile incoltite sunt de fapt patru suporturi pentru mingea de golf, dar isi pastreaza credinta ca, fiind tot lemn, poate vor inmuguri in cele din urma... 
Daca in prima faza a vietii mirarile lui Jean sunt starnite mai degraba de perceptia concretului, intrebandu-se, de exemplu, daca exista un muzeu al sendvisurilor, cum sa fumezi o tigara intreaga fara sa se scuture scrumul, de ce nurca "isi apara viata cu extraordinara indarjire", treptat ele se abstractizeaza, ajung sa-si transfere accentul asupra existentei si intrebarile sunt preluate si dezvoltate de fiul sau, Gregory, ajuns sexagenar. Ultima dintre cele trei parti ale cartii este o meditatie intr-un cadru SF asupra modului de a deosebi o viata buna de una irosita, asupra sinuciderii, a mortii frumoase, a existentei lui Dumnezeu (cu cele 14 posibilitati ale sale).
Privind in soare contine germenii Nimicului de temut de mai tarziu, trecand in revista toti parametrii ce definesc o existenta, de la mirarea copilareasca a descoperirii lumii din jur la incertitudini legate de sex, de iluzoriul sprijin al religiei, de batranete, moarte, sinucidere. Unele raspunsuri nu pot fi gasite nicaieri, nici chiar atunci cand omenirea clameaza ca a inventat calculatorul care poate raspunde oricarei intrebari. Imposibilitatea cunoasterii absolute este definitorie pentru om, de unde si senzatia permanenta a unei pierderi, a unei scapari a esentei pe care niciodata nu o poate percepe pe deplin. Suntem prea subiectivi, prea ancorati in propria noastra viata, in propriile credinte sau prejudecati, in propriul corp pentru a avea detasarea necesara unei imagini obiective, pentru a putea sa privim in soare fara sa punem mana la ochi. In lipsa cunoasterii absolute, singura consolare ramane iluzia ei. 
Fie ca anul acesta iluziile voastre sa se identifice cat mai mult cu aspiratiile implinite!

No comments:

Post a Comment