Less is more

The Station Agent (2003)

Vorbim aici despre filmul de debut ca regizor al lui Thomas McCarthy, mai cunoscut ca actor, dar nominalizat la Oscar pentru scenariul din Up. Filmul a luat ceva premii pe la festivalurile independente, inclusiv BAFTA pentru scenariu original si Premiul Publicului la Sundance, insa recunosc, nu mi-a atras atentia inainte de Game of Thrones, unde l-am descoperit pe Peter Dinklage drept un actor demn de urmarit si am hotarat ca ar cam fi cazul sa-i vad toate filmele. Omul asta nu este actor fiindca este pitic si cinematografia are nevoie din cand in cand si de astfel de personaje, ci dimpotriva, in ciuda faptului ca este mic, este un mare actor. Ca sa fie si mai mare concentratia de Globuri de Aur 2012 pe metru patrat, in film mai apare si recent laureata Marylin Monroe, Michelle Williams, intr-un rol secundar. 

Scenariul a fost scris special pentru cei  trei actori principali, asa ca rolurile le vin ca o manusa: cand singurul prieten al lui Fin (Dinklage) cu care impartasea pasiunea pentru trenuri moare lasandu-i mostenire o statie de tren dezafectata dintr-un loc izolat, se hotaraste sa se mute in ea, pentru a trai in singuratate, departe de privirile batjocoritoare sau condescendente ale societatii, care nu se sfieste sa-l marginalizeze, sa faca glume sau ironii legate de nanismul sau. Acolo ii va cunoaste pe expansivul vanzator de hot dogs cubanez Joe (Bobby Cannavale) si pe Olivia (Patricia Clarkson), o pictorita care sufera in urma divortului si a pierderii fiului sau. Desi Fin este un solitar si nu-si doreste decat sa fie lasat in pace de toti cei din jur, cei trei vor ajunge sa se imprieteneasca, uniti pe undeva chiar de singuratatile lor, de sentimentul de gol, de nevoia de a-si proiecta asupra cuiva sentimentele si de a-si comunica si impartasi pasiunile si preocuparile. 

Filmul nu se abate de la manierismele si cliseele genului indie, insa reuseste sa surprinda prin amestecul de melancolie si umor, inteligenta si emotia dialogurilor si tacerilor, conturarea personajelor, grija pentru imagini si cadre, este unul din acele filme care ne fac sa redescoperim poezia lucrurilor simple, sa speram ca dincolo de orice drama exista ceva care ne poate motiva, care ne poate infrumuseta existenta, trebuie doar sa privim in jur cu mai multa atentie. 

Mizantropismul lui Fin, carapacea creata pentru a se apara de deziluziile cauzate de statutul sau, vor ceda pana la urma in fata onestitatii unor oameni care nu se sfiesc sa puna intrebari considerate de obicei lipsite de diplomatie, care ii accepta situatia cu firescul si sinceritatea sufletelor deschise. De multe ori precautiile ascunse in spatele cuvintelor pot face mai mult rau decat o abordare directa, fara prejudecati, ce poate crea o apropiere mai reala. 

Fin este pe undeva Dinklage insusi, care marturisea ca in special in adolescenta a trecut prin aceleasi accese de furie, revolta si frustrare generate de situatia sa, dar mai apoi a invatat s-o accepte cu seninatate si sa-i fructifice avantajele, cum ar fi un anume magnetism al blondelor inalte si sexy :). Cateodata "less is more", dupa cum ne-o dovedeste si acest film, care nu are nevoie de artificii tehnice pentru a obtine un rezultat natural, plin de prospetime, ce nu poate sa nu atinga o coarda sensibila.

N-as sti prea bine sa traduc conceptul de "station agent" in romana, initial am crezut ca ar fi vorba despre un sef de gara, cel care dirijeaza si supravegheaza mersul trenurilor, insa o explicatie din film mi-a dat de inteles ca este mai mult decat atat, este cel care se ocupa de tot intr-o statie, un fel de acar - vanzator - supraveghetor a tot ceea ce tine de administrarea sa. Pentru Joe si Olivia, dar si pentru bibliotecara Emily sau pentru micuta Cleo, Fin este depozitarul nelinistilor, intrebarilor, gandurilor, curiozitatilor, omul in fata carora au incredere sa se destainuie, un prieten pe umarul caruia pot plange sau de la care pot invata lucruri la care nu se gandisera pana atunci, precum date despre istoria trenurilor din America. Fiecare om are nevoie pana la urma de un "station agent" al sau, care sa ne ajute sa functionam in continuare, sa ne punem la loc piesele imprastiate,  sau doar sa fie acolo, cu tacere si discretie, atunci cand simtim nevoia unui reality check.