Spre rauri de lapte...

Nuovomondo (2006)

America intruchipa visul italian al inceputului de secol XX, un vis ce capata dimensiuni de basm, cu copaci incarcati cu bani, rauri de lapte, fructe si legume uriase, un simbol al unei prosperitati in cautarea careia familia lui Salvatore Mancuso va porni dupa indeplinirea unor ritualuri incarcate de magie, menite sa aduca binecuvantarea stramosilor si a divinitatii pentru aventura periculoasa ce-i asteapta. 

Veniti dintr-o lume a credintelor primitive, a simplitatii si traditiei rurale, membrii familiei Mancuso se vor regasi intr-o America ostila, banuitoare, vor fi supusi impactului cu o civilizatie total diferita, din care nu lipsesc umilintele si aroganta si unde, pentru a se integra, trebuie sa faca dovada aptitudinilor psiho-fizice necesare.
Filmul este structurat in trei parti, una reprezentand lumea traditionala a Siciliei inceputului de secol, in sanul careia incep sa se nasca sperantele alimentate de zvonuri despre o lume indepartata, de dincolo de ocean, unde visele se implinesc, una care infatiseaza calatoria in timpul careia se consuma lunga asteptare a pasagerilor de la clasa a III-a plecati sa-si caute norocul si o ultima parte, ce incepe odata cu debarcarea pe Ellis Island, cea a incercarilor si testelor pe care trebuie sa le treaca italienii care doresc sa se stabileasca in America. Intre ele, doua imagini magistral compuse, cea a plecarii transatlanticului ce desparte o mare de oameni in doua, unii ramasi pe tarm si altii care pornesc cu cate o bocceluta in care si-au strans agoniseala de-o viata, plini de sperante si nelinisti, de nerabdare si anxietate, si cea a sosirii, intr-o ceata alba, laptoasa, dincolo de care asteapta neprevazutul, necunoscutul, lumea atat de dorita. 

Unii se adapteaza si sunt dispusi sa faca orice pentru a ramane, altii, dezamagiti sau respinsi de noua societate prefera sa se intoarca acasa sau sunt expatriati, pentru tinerele fete cea mai buna perspectiva este aceea a aranjarii unei casatorii cu cineva deja stabilit in America, de multe ori un batran pe care nu l-au cunoscut, intr-o uniune lipsita de orice sentiment, un simplu calcul rece, rational al familiilor lor. 

Tot un astfel de rationalism o va impinge si pe misterioasa englezoaica Lucy Reed (Charlotte Gainsbourg intr-unul dintre cele mai bune roluri ale sale - si am vazut-o in cateva, mai ales de cand Lars von Trier mi-a adus-o in atentie, odata cu Antichrist) sa se apropie de familia Mancuso, de care totul o separa in aparenta: limba, educatia, modernismul conceptiilor, eleganta. Lucy nu explica de ce a pornit din Sicilia, de ce calatoreste singura, ce vis isi urmeaza in America ea, care pare de o alta conditie sociala decat restul pasagerilor, inconjurandu-se de aceeasi ceata si raceala ca si cea din care rasar primele imagini ale Americii, o America vazuta doar prin prisma ochilor uimiti si derutati ai emigrantilor, dincolo de un geam opac, despre care se povesteste ca oamenii se deplaseaza in cutii miscatoare prin case inaltate pe verticala. Pentru Salvatore Mancuso, Lucy va ramane de-a lungul calatoriei la fel de dorita si de imposibil de inteles ca si tara de adoptie spre care se indreapta. 

Imaginile sunt o incantare, de la cele ale unei Sicilii aspre si pietroase de inceput de secol, trecand prin cele metaforice si poetice cu tenta suprarealista, de la detaliile si sugestiile unei lumi bazate pe credinta in magia transmisa de-a lungul generatiilor pana la cele lipsite de suflet ale lumii bazata pe credinta in magia tehnologiei si in resursele unui pamant neexplorat, care ofera inca multe de descoperit. Exodul catre America are un puternic impact vizual, atat prin ceea ce regizorul Emanuele Crialese ne arata, in cala vaporului unde calatoresc sutele de italieni aflati in cautarea unei vieti mai bune, cat si prin ceea ce alege sa nu ne arate, de exemplu cadre cu vasul intreg sau cu America, inexistente in film. Muzicalitatea dialectului sicilian in contrast cu corectitudinea si eleganta limbii engleze vorbite de Lucy, careia Salvatore Mancuso ii va spune Luce (lumina) ca un contrapunct luminos in negura unui viitor imprevizibil, da un plus de autenticitate si atmosfera filmului. Mi-a placut mult si coloana sonora.

Nuovomondo a aparut intr-o vreme in care Italia era (si continua sa fie) asaltata de emigranti, in special din Africa si Albania, sositi in calele unor vase, plutind in deriva spre Lampedusa sau Bari in cautarea unei alte tari devenite un taram al fagaduintei. Din aceasta perspectiva, are si o latura umanitara, dorindu-se poate un reminder, un apel catre autoritatile italiene de a nu repeta greselile celor care i-au intampinat pe stramosii lor la debarcarea in Lumea Noua, de a privi cu mai multa compasiune si blandete spre temerile si incertitudinile unor oameni pentru care Italia a devenit acel pamant de vis al raurilor de lapte si al monezilor zornaind in copaci, care pasesc cu emotie si ezitare intr-o lume necunoscuta. Cine stie daca intr-un viitor nu foarte indepartat nu va fi nevoie sa pornim cu totii spre Brazilia?! Sper sa nu se ajunga pana acolo.